Pensionarii primesc bani în plus începând de azi. Cu cât a crescut punctul de pensie

×
Publicitate

1 septembrie vine cu o veste bună pentru cei aproape 5 milioane de pensionari, dar și pentru însoțitorii persoanelor cu invaliditate: de marți se majorează pensiile prin creșterea cu 14% a punctului de pensie.

Experții Consiliului Fiscal atrag atenția că efortul financiar va fi de peste 13 miliarde de lei până la finalul lui 2021, în condițiile în care economia țării este puternic afectată de pandemie.

Punctul de pensie a fost până astăzi 1.265 de lei. Prin majorarea de 14% creşte cu 177 de lei şi ajunge la 1.442 lei. Astfel pensiile cresc în medie, cu 200 de lei.

Pensia minimă creşte însă cu doar 96 de lei, de la 704 la 800 lei.

Postaşii au început deja să distribuie pensiile mărite încă de dimineaţă. Tot de atunci sunt virate şi în conturile celor care au preferat să le primească aşa.

Bătrân: "Sunt nişte bani acolo în plus. E ceva, să fie primit".

Banii trimişi prin Poştă vor ajunge la oameni în două tranșe. Cea de-a doua începe pe 10 septembrie. Tot de marți vor fi majorate şi alte beneficii.

Daniel Baciu, preşedinte Casa Națională de Pensii: "Este vorba de alţi parametri, care generează alte măriri. Indemnizaţia de însoţitor, care se alocă persoanelor care au pensii de invaliditate gradul 1, care este procent din valoarea punctului de pensie, respectiv 80% din acest punct de pensie, care majorându-se, creşte şi aceasta indemnizaţie de însoţitor".

Specialiştii Consiliului Fiscal recomandă multă prudenţă, în cel mai recent raport al instituţiei. În document vorbesc de un efort financiar de peste 3,6 miliarde de lei, de la bugetul de stat, pentru acest an, şi de aproape 11 miliarde de lei, în anul următor, pe fondul majoraţii punctului de pensie.

În prezent, aproape 5 milioane de români beneficiază de această indexare, însă bugetul este obligat să suporte şi cheltuielile neprevăzute, generate de pandemie.

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: "Avem cheltuieli publice care nu se pot rezuma doar la asistenţa socială şi la salarii. Trebuie să facem şi investiţii. Vedem un deficit de cel puţin 7,5% din PIB în 2021, aceste date arată de ce o corecţie nu poate fi amânată la nesfârşit".

Consiliul Fiscal recomandă o strategie coerentă şi un plan multianual de consolidare a bugetului ţării, altfel vom fi în impas. Pensiile ar fi trebuit majorate cu 40 la sută de la 1 septembrie, conform unei legi adoptate în vremea guvernării PSD, însă criza provocată de pandemie face imposibilă aceasta majorare. Ar fi fost dificil de realizat chiar şi în condiţii normale, spun experţii în finanţe.

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: "La coronavirus, am văzut cum dăm din colţ în colţ că nu avem resurse şi că suntem obligaţi să ne finanţăm pe pieţe, să contractăm împrumuturi, deci trebuie să gândim şi în perspectivă. Nu e musai să ajungi la creştere de taxe şi impozite".

Impactul creşterii pensiilor şi alocaţiilor în România ar fi de cel puţin 13 miliarde de lei. Exact cheltuielile publice ale statului român din primele 7 luni ale lui 2020.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Miliardarul care a făcut primul său milion de dolari la noi în țară a cumpărat și o bancă din România

Sanjeev Gupta, miliardarul britanic cu origini indiene care a preluat în iunie 2019 Sidex Galați, a achiziționat și Banca Română de Credite și Investiții (BRCI), de la omul de afaceri Dorin Umbrărescu.

Consiliul Fiscal: Deficitul bugetar pentru 2021 ar fi de cel puțin 7,5%, chiar și după o revenire economică

Punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 ar fi de cel puţin 7,5% din PIB, chiar în condiţiile unei reveniri a economiei, prognozată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză la 4,9% pentru anul viitor, consideră Consiliul Fiscal.

Pandemia i-a făcut pe mulți români să-și dorească o reconversie profesională

Pandemia i-a făcut pe mulți români să-și dorească o reconversie profesională. Potrivit unui studiu recent, unul din cinci angajați din țara noastră ar vrea să lucreze acum într-un alt domeniu.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.