Ministrul Muncii: Creşterea salariului minim nu a fost decisă din pix

62057194
Agerpres

Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară a fost decisă la finalul unei susţinute activităţi de analiză şi nu din pix, pe calcule electorale, potrivit ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Executivul a aprobat în şedinţa de vineri seara HG pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2020, pentru angajaţii fără studii superioare. Anul viitor, salariul brut va fi de 2.230 lei lunar, respectiv 1.346 net, o creştere lunară de 83 lei. Salariul în cazul angajaţilor cu studii superioare rămâne la fel, 2.350 lei/lună.

"Cum am ajuns la aceste sume? Vă asigur că nu "din pix", pe calcule electorale, cum s-a tot făcut. Creşterea a fost decisă la finalul unei susţinute activităţi de analiză făcută într-un timp scurt, dar cu seriozitate. Am vrut să nu se mai ia decizii de creştere fără analiza impactului”, a scris, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, Violeta Alexandru.

„Aşa că, în primele zile după preluarea guvernării, am făcut rapid un grup de lucru: Cancelaria Prim-Ministrului, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor Publice şi s-a muncit ca să se livreze rezultate cât de repede posibil. Timp în care ne-am consultat cu toţi partenerii, cei prevăzuţi de lege dar, de fapt, cu oricine a fost interesat şi a dorit să îşi exprime un punct de vedere. Toate sub presiunea timpului - ne-am dorit să fim şi eficienţi, dar şi respectuoşi cu angajatorii care urmăreau subiectul”, a scris ministrul Muncii.

„Oameni care aveau nevoie să ştie care este decizia finală pentru a-şi putea adapta bugetele de salarii pe 2020. Eu spun că am atins ceea ce ne-am propus", a adăuat Violeta Alexandru.

Aceasta a mai scris că ar fi ideal ca tot mai puţini oameni să trăiască din salariul minim, dar pentru acest deziderat este nevoie de o economie puternică care să ducă, natural, la o creştere a veniturilor angajaţilor.

"Am citit multe comentarii, în ultimele săptămâni, despre (in)utilitatea stabilirii salariului minim de către Guvern. Am participat, recent, şi la discuţiile miniştrilor Muncii din UE pe această temă. Da, se discută intens despre necesitatea unui mecanism de stabilire a salariului minim (minimum wage) valabil în ţările membre UE. Unul care să ţină cont de nevoile oamenilor, dar şi de posibilităţile angajatorilor. Sunt voci care spun că trebuie stabilit exclusiv de angajat-angajator. Nu e uşor să ajungi să fie ambele părţi mulţumite. Convingerea mea este că ajungi la o decizie acceptată de ambele părţi, angajaţi şi angajatori, prin încrederea părţilor şi, după aceste săptămâni de lucru pe această temă, eu personal simt că a contat încrederea partenerilor în determinarea noastră de a ajunge la o soluţie de stabilire corectă", a mai scris ministrul Muncii.

Ea a subliniat că, în doar câteva săptămâni, preluând guvernarea la final de an, liberalii au ajuns la o Hotărâre de Guvern pe salariul minim 2020, fundamentată astfel încât să detaşeze politicul de acest subiect, o formulă discutată transparent, adaptată posibilităţilor actuale, una de la care orice discuţie ulterioară va pleca mult mai profesionist.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Părinții ar putea primi până la 710 lei de la stat pentru a angaja o bonă

Părinții cu copii mici, care vor să se întoarcă mai repede la muncă, vor putea cere până la 710 de lei lunar de la stat pentru serviciile unei bone, care să stea cu copilul până la vârsta de 3 ani.

Orban: Banii pentru drepturile salariale ale angajaţilor de la inspectoratele de muncă pot fi alocaţi din Fondul de rezervă

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că banii necesari plăţii integrale a drepturilor salariale ale angajaţilor din inspectoratele de muncă pot fi alocaţi din Fondul de rezervă.

Anunț alarmant al ministrului de Finanțe: "Nu vom putea să mai plătim pensii în 20 de ani"

''Nu vom putea să mai plătim pensii în 20 de ani, dacă rămânem cu sistemul actual, în care dominant este Pilonul 1, administrat de stat", susține Florin Cîţu, ministrul Finanţelor.

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.