Efecte nefaste. Ce se va întâmpla dacă toate contribuțiile vor trece la angajat

×
Codul embed a fost copiat

Nimeni nu pierde, afirmă guvernanţii, dacă toate contribuţiile vor trece la angajat. Calculele arată însă că vor creşte cheltuielile pentru patroni sau vor scădea salariile nete ale angajaţilor, dacă impozitul pe venit rămâne ca acum.

În plus, obligarea firmelor private să crească salariul brut al angajaţilor este neconstituţională. Asta spun tot mai mulţi patroni, dar şi consultanţi fiscali ori jurişti, după anunţul ministrul de Finanelor că va da o lege prin care toate firmele din România vor trebui să crească lefurile brute. Iar şeful PSD, Liviu Dragnea le-a transmis patronilor "să citească legea de la stânga la dreapta" şi nu invers.

De la 1 ianuarie, adică peste doar 3 luni şi 10 zile, ministrul de Finanţe susţine că tot sistemul de contribuţii sociale va fi modificat. Cele plătite până acum de angajator vor trece la angajat. Statul vrea astfel, printr-un gest fără precedent, să oblige privatul să mărească toate salariile brute.

Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor: "Va fi introdusă şi o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar şi cel din mediul privat, să menţină un anumit nivel al salariului brut".

Măsura este susţinută şi de şeful PSD.

Citește și
bani
Câştigul mediu net a crescut în iulie cu 11 lei, până la 2.391 lei

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: "Noi o să îi ajutăm pe cei din mediul privat să citească legea de la stânga la dreapta, nu de la dreapta la stânga. Este foarte simplu. Obiectivul nostru este ca toţi salariaţii să nu aibă salariile mai mici, ci dimpotrivă, să aibă contribuţiile mai mari la buget de asigurări sociale".

Iar promisiunea ministrului de Finanţe nu se potriveşte deloc cu realitatea.

Ionuţ Mişa, ministrul de Finanţe: „Nu îi va creşte costul cu forţă de muncă absolut deloc"

Lucrurile nu stau însă chiar aşa. Acum, ca să dea un salariu de 1000 de lei, o firma plăteşte un brut de 1425 şi contribuţii de peste 300 de lei în plus. Ce vor să facă guvernanţii? Să unească aceste contribuţii, care împreună fac 39,23% din brut, şi să le pună angajatului, care va vira 35% din acest brut.

Numai că oricine ştie ceva aritmetică vede că 39,25% din 1425 este mai mic decât 35% dintr-o suma mai mare, 1831 în cazul nostru. Aşa că angajatorul care alege să păstreze banii pe care-i ia omul neatinşi trebuie să pună de la el 80 de lei, sau dacă nu vrea asta, angajatul va pleca acasă lunar cu 920 de lei, în loc de 1000 ca acum.

Există şi un scenariu în care nici angajatorul nu pierde şi nici salariatul, dar acela este doar o promisiune electorală - şi anume reducerea cotei unice de la 16 la 10%. Nu există însă niciun proiect de lege până acum care să prevadă aşa ceva. Specialiştii susţin că măsură dorită de guvern încalcă Constituţia.

Doina Georgescu, expert fiscal: ”Trecerea contribuțiilor către angajat cu siguranţă va duce la diminuarea salariului net al acestuia. Iar impunerea printr-o lege unui angajator privat de a modifică contractul de muncă şi de a creşte salariul brut încât acesta să nu suporte o pierdere este o măsură pe care noi o privim ca neconstituţională".

Totuşi, unii consultanţi fiscali susţin că se poate face.

Gabriel Biriş, consultant fiscal: "Este exact acelaşi lucru ce încercăm să facem anul trecut când a ieşit tămbălău. Soluţia legislativă este foarte simplă. În ordonanţa care modifică codul fiscal, la un articol separat spun: pentru toate contractele de muncă aflate în derulare salariul brut se modifică prin efectul legii cu 22,7% sau cât zic dânşii".

Până acum nu există decât declarații politice pe acest subiect. Efectele creşterii salariilor brute ar fi colosale: ar creşte punctul de amendă, toate ajutoarele sociale şi prestaţiile stabilite pe baza salariului minim, plus punctul de pensie raportat la salariul mediu.

Un alt efect nefast ar fi pentru salariaţii până în 3.000 de lei care primeau deduceri şi care, prin creşterea artificială a bruturilor nu mai primesc nimic, deşi câştigă aceeaşi bani în mână.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Guvernul vrea să îi oblige prin lege pe angajatorii din mediul privat să nu scadă salariile brute
Guvernul vrea să îi oblige prin lege pe angajatorii din mediul privat să nu scadă salariile brute

Ministrul Finanţelor a declarat, marţi, la Parlament, că Guvernul va da o lege prin care angajatorul din mediul privat va fi obligat să menţină nivelul salariului brut, ca urmare a transferului asigurărilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului.

Câştigul mediu net a crescut în iulie cu 11 lei, până la 2.391 lei
Câştigul mediu net a crescut în iulie cu 11 lei, până la 2.391 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna iulie de 2.391 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 11 lei (+0,5%), arată datele Institulul Naţional de Statistică.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.