Cine riscă să plătească facturi uriașe sau să stea în frig la iarnă. Ponturile specialiștilor pentru economie de energie

×
Publicitate

În doar câteva ore de la lansarea celui de-al doilea program numit „Valul renovării”, au fost depuse peste 1.500 cereri de finanțare.

Valoarea lor totală este de două ori mai mare decât suma pusă la dispoziție de autorități. Este vorba despre un miliard de euro din bani europeni pentru renovarea blocurilor și a clădirilor publice.

Se anunță o iarnă grea, cu facturi mari la curent și gaze, iar cei mai vulnerabili sunt românii care trăiesc în blocuri neizolate. 

Bărbat: „Mai punem o pătură pe noi. Mai dau drumul când sunt în bucătărie, fac mâncare și stau mai mult acolo, dar când vin aici nu mai pot, trebuie să îmi iau halatul pe mine.” 
 
Este singurul plan pe care îl are un bărbat pentru iarnă care vine. Locuiește într-un bloc vechi neizolat din sectorul 6 al Capitalei. Și-a schimbat geamurile, însă tot pierde căldura prin pereți.  
 
Bărbat: „Erau de lemn și le-am schimbat, am zis că poate e mai...,dar nu, e frig. Nu știu cum o să ieșim din situația asta”.
 
Situaţie în care sunt peste 20% dintre români, potrivit studiilor.
 
Bărbat: „În interior am făcut ce am putut. Zidurile sunt mai friguroase ca cele din peșteră.Tot colțul este al meu, deci toți pereții îi am afară. Mai încercăm cu un radiator cât se poate, dar o să crească prea mult costul la lumină.” 

Ce ponturi au specialiștii pentru a economisi la facturile de energie

Dacă nu aveţi bani pentru renovarea locuinţei, specialiştii au câteva ponturi.
 
Cătălin Chirvasă, director tehnic: „Să verifice dacă garniturile care închid sunt deteriorate sau nu, să le schimbe. Pentru cei cu case, verificarea termoizolației și mai ales la partea superioară a clădirii, gen poduri, mansarde, deoarece pe acolo sunt pierderi de căldura. Și împreună cu tâmplăria și ușile de la intrare, de asemenea.” 
 
Pierderile de căldură duc în timp la deteriorarea locuinței. Din cauza diferențelor de temperatură, în casele care nu au o izolație corespunzătoare apare, de pildă, mucegaiul. Datele arată că 32% dintre români se confruntă în interiorul locuințelor cu astfel de probleme.
 
Exemple găsim la tot pasul.
 
Sorin Lăpădatu, managerul unei firme de instalații și construcții: „O parte termoizolată, o zonă fără termoizolație - punte termică. Există o diferenţă mai mare de 10 grade, iarna la temperatură scăzute – destul de mult – suficient cât să apară igrasia.” 
 
Cei care vor să își izoleze pe cont propriu locuința plătesc între 4.000 și 6.000 de euro pentru un apartament de două camere. Atenție, însă, astfel de lucrări se pot face doar în cazul blocurilor mici, de câteva etaje. Pentru celelalte, autoritățile au lansat programul „Valul renovării”, numai că în primele ore au fost depuse cereri de finanțare de peste două miliarde de euro, dublu faţă de suma alocată. 

Uniunea Europeană vrea să ia mai multe măsuri pentru a combate sărăcia energetică

Şi la Bruxelles autorităţile vor să ia mai multe măsuri pentru sprijinirea populaţiei.  
 
Dragoș Pîslaru, europarlamentar: „Introducem nişte măsuri pentru a ajuta gospodăriile vulnerabile, cei aflați în sărăcie energetică sau pe termen scurt să aibă resurse. Sunt vizate microinvestiții, adică practic, să își poți eficintiza locuința, să îți pui termopane, dar să poți să montezi panouri solare, să poți să adopți pompe de căldură, să poți să adopți alte surse de energie.” 
 
La nivel european, oamenii din 50 de milioane de gospodării trăiesc în sărăcie energetică, adică nu își pot încălzi casele iarna.

 

Articol recomandat de sport.ro
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
Citește și...
Avertismentul unui consilier BNR. România a trăit peste posibilități. Datoria ajunge la pragul „fatidic” de 60% din PIB

Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, a afirmat că România a avut, începând din 2017, politici bugetare care nu au mai respectat echilibrele bugetare, iar în 2024 deficitul bugetar a ajuns la 9,3% din PIB. 

PIB-ul pe cap de locuitor, ca putere de cumpărare. Care sunt cele mai bogate și sărace țări din Europa. Unde se află România

Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) este un indicator utilizat pe scară largă pentru a compara nivelurile veniturilor naționale, deoarece ține seama de diferențele dintre nivelurile prețurilor.

”Nu vor mai fi pile” la ANAF. Anunțul ministrului Finanțelor, în timp ce angajații au ”pierdut” 200 de mașini sechestrate

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că site-ul elicitatii.anaf.ro, recent lansat, garantează că ”nu vor mai fi pile, nu vor mai fii hârtii, nu vor mai fi întârzieri”, iar toate bunurile sechestrate de ANAF sunt disponibile pentru toată lumea.

Recomandări
Discuțiile SUA-Iran continuă după două runde la Islamabad. Strâmtoarea Ormuz rămâne un obstacol în calea unui acord

Negocierile între SUA și Iran de la Islamabad, primele față în față, de la izbucnirea revoluției islamice, din 1979, ar putea continua până târziu în noapte și chiar să se prelungească și duminică, a declarat o sursă pakistaneză pentru CNN.

Românii au umplut stațiunile din Bulgaria, de Paște. „În România nu găsești așa ceva”

Peste 25.000 de români au bătut drumul până în Bulgaria pentru mirosul de mare și mesele pline. Spun că acolo găsesc prețuri și servicii mai bune decât în țară.

Poveștile călugărilor de la Mănăstirea Sihla. „Acolo îl simţi pe Dumnezeu. Nu afară”

Învierea Domnului este temelia credinței creștine, iar Paștele cea mai importantă dintre sărbătorile de peste an. ProTV transmite în această seară slujba de înviere de la Mănăstirea Antim.