Benzina şi motorina s-au ieftinit cu 32 de bani pe litru începând de miercuri, 1 ianuarie

61896570
Getty

Companiile petroliere au ieftinit benzina şi motorina cu 32 de bani pe litru, începând de miercuri, 1 ianuarie, ca urmare a eliminării supraaccizei aplicate carburanţilor.

Astfel, potrivit datelor postate pe Monitorul Preţurilor Carburanţilor, aplicaţie realizată de Consiliul Concurenţei, benzina standard în staţia Petrom Drumul Taberei costă 5,24 lei pe litru, în staţia Lukoil Lujerului - 5,24 lei pe litru, MOL Lujerului - 5,27 lei pe litru, iar la Rompetrol Ghencea - 5,3 lei pe litru.

Totodată, motorina costă 5,5 lei pe litru la Petrom Drumul Taberei, 5,5 lei pe litru la Lukoil Lujerului, 5,4 lei pe litru la MOL Lujerului şi 5,51 lei pe litru la Rompetrol Ghencea, transmite Agerpres.

Preţurile diferă cu plus/minus 10% de la o benzinărie la alta.

La începutul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2020, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o ieftinire de 45 de bani.

Însă acciza micşorată în Parlament era mai mică decât pragul minim impus de Comisia Europeană, astfel că Ministerul de Finanţe a publicat, pe 31 decembrie, valori mai mari pentru accizele aplicate în anul 2020. În plus, acciza a fost indexată cu inflaţia.

Consiliul Concurenţei a anunţat că va monitoriza piaţa carburanţilor, astfel încât eliminarea supraaccizei să ducă la o scădere corespunzătoare a preţurilor în benzinării, după cum declara, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.

"Vom monitoriza piaţa pentru a vedea comportamentul actorilor economici începând cu momentul în care se reduce acciza. Din istoricul pe care îl avem analizând acest sector a reieşit că modificările s-au transmis până acum în preţ. Adică atunci când acciza a fost majorată, la fel s-a întâmplat cu preţul la pompă, iar, când acciza a fost redusă, produsele petroliere s-au ieftinit corespunzător. Deci istoria nu ne face să fim alarmişti", preciza Chiriţoiu, la începutul lunii decembrie.

Potrivit acestuia, companiile petroliere riscă amenzi usturătoare dacă nu ieftinesc carburanţii la pompă, odată cu reducerea accizei.

Vara trecută, Consiliul Concurenţei a publicat rezultatele unei analize pe piaţa carburanţilor, din care a reieşit că există o concurenţă redusă în acest sector, fapt care se reflectă asupra nivelului preţurilor în benzinării.

Liderul pieţei, OMV Petrom, care deţine jumătate din cota de piaţă, este cel care dictează de fapt preţul, iar restul companiilor aşteaptă mişcările strategice ale Petrom pentru a decide modul în care modifică preţul carburanţilor.

În urma anchetei, Consiliul Concurenţei a recomandat ca toate companiile petroliere să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, astfel încât firmele să nu se influenţeze reciproc.

Întrebat dacă până acum s-au făcut paşi pentru ca aceste propuneri ale autorităţii de concurenţă să se concretizeze, Chiriţoiu a răspuns: "Până acum, nu. Dar vom avea discuţii cu reprezentanţii noului Guvern şi vom prezenta măsurile recomandate de noi".

Consiliul Concurenţei susţine elaborarea unui act normativ prin care să se stabilească numărul creşterilor de preţ săptămânale, zilele în care se pot efectua aceste creşteri şi ora modificării, valabile pentru toate companiile de pe piaţă. În schimb, reducerile de preţ pot fi operate oricând.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Schimbări importante de la 1 ianuarie. Alocaţiile pentru copii vor creşte anual, cu rata medie a inflaţiei

Creşterea salariului minim şi eliminarea supra-impozitării contractelor part-time sunt câteva dintre măsurile noi care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2020.

Anul 2020 vine cu ieftiniri în magazine. Cât va costa un plin de benzină

Noul an ar trebui să aducă o serie de ieftiniri în magazine, dar şi în materie de facturi. În primul rând prin scăderea accizelor, un plin de carburant ar trebui coste, în medie, cu 22 de lei mai puţin.

Salariul minim creşte de la 1 ianuarie. Cât vor câștiga angajații cu studii superioare

Salariul minim brut lunar va creşte la 2.230 lei de la 1 ianuarie, de la 2.080 lei în prezent, potrivit unei HG publicate în Monitorul Oficial.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.