Rămâne Edi Iordănescu selecţioner al României? Prima reacție după ce naționala a fost eliminată în optimi de Olanda

62463892

Selecţionerul Edward Iordănescu, al cărui contract expiră în această lună, a declarat, marţi seară, că are nevoie de odihnă şi urmează să discute cu conducerea federaţiei despre o eventuală prelungire a înţelegerii.

Iordănescu a afirmat că ultimii doi ani şi jumătate au fost foarte grei şi crede că familia sa nevoie de el mai mult ca echipa naţională.

"Sunt mândru de tot ce s-a realizat aici, cred că totul poate continua să crească, Am nevoie de odihnă, apoi va fi o discuţie cu conducerea FRF şi preşedintele, dar şi cu familia mea. Nu ştiu ce va fi. Acum cred că familia mea are nevoie de mine mai mult ca echipa naţională. Au fost doi ani jumpătate grei, cu atacuri în unele momente, cu lipsă de încredere, vom vedea ce vom decide", a declarat Iordănescu la Pro Arena..

Numit selecţioner în ianuarie 2022, Edi Iordănescu are contract până la finalul Campionatului European din Germania.

El l-a prezentat scuze suporterilor, precizând că tricolorii nu s-au ridicat la nivelul lor.

“Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt. Am dorit pentru toată emulaţia care s-a creat şi am dat totul ca să mergem mai departe. Închidem o poveste frumoasă. Pentru fotbalul românesc poate fi un nou început. Le mulţumesc băieţilor pentru tot parcursul, au depăşit limita, au rupt bariere, au depăşit aşteptări. Le mulţumesc băieţilor, sunt mândru de ei şi le cer iertare suporterilor pentru că nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul lor. Ei sunt campionii Europei, noi nu suntem”, a spus Iordănescu la Pro Arena.

El a precizat că echipa a dat tot ce a avut mai bun. “Ne-a dat peste cap şi ce s-a întâmplat cu Ianis, cu Vasile Mogoş... A avut comoţie”.

Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62463891
”Generația de suflet” s-a oprit în optimile EURO 2024, dar a reușit să unească o țară. Ce ne-a lipsit în fața Olandei

Drumul naționalei la EURO 2024 s-a terminat marți seară, dar visul frumos al ”Generației de suflet” continuă.  

62463888
Andrei Burcă: Mulţumim, românilor. Aţi fost motivul pentru care am dat totul, aţi fost primul jucător

Fundaşul Andrei Burcă a afirmat că este trist după eliminarea României în optimi la Euro-2024, dar a mulţumit fanilor români care i-au susţinut necontenit pe tricolori la turneul final din Germania.  

62412877
Adrian Mutu după ce tricolorii s-au oprit în optimi la Euro: Capu’ sus, băieţi!

Adrian Mutu a postat un mesaj de încurajare pentru echipa naţională, marţi seară, pe Facebook, după ce tricolorii s-au oprit în optimile de finală la Euro 2024.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.