PRO TV, lider absolut de audiență, cu cele mai puternice meciuri din optimile EURO 2020!

EURO 2020
Getty

Cea de-a treia zi a optimilor a fost, de departe, cea mai încărcată de goluri și faze spectaculoase.

12 goluri marcate în timpul regulamentar, 2 în prelungiri și 9 la penalty-ury, așa ar putea arăta rezumatul. Însă, spectacolul de pe teren a fost trăit cu adevărat, doar în direct la PRO, care a fost lider autoritar de audiență pe parcursul celor două meciuri.

De la ora 19:00, Croația a întâlnit Spania într-un meci cu un parcurs neașteptat. Spaniolii și-au marcat un autogol prin Pedri în minutul 20, iar Sarabia a reușit egalarea în minutul 38. După pauză, echipa Spaniei dădea semne că a închis meciul prin golurile lui Azpilicueta și Torres din minutele 57 și 77, însă Orsic și Pasalic au egalat spectaculos înainte de finalul reprizei. În prelungiri, spaniolii și-au unit forțele și au mai marcat 2 goluri prin Morata și Oyarzabal, ducând scorul la un neverosimil 5-3 care-i califică în sferturi.

Începând cu ora 22:00, pe Arena Națională, au intrat echipele Elveției și Franței în ceea ce s-a demonstrat a fi cel mai lung și mai disputat meci de până la acest moment. După ce elvețienii au deschis scorul devreme, în minutul 15 prin Seferovic, Benzema a reușit egalarea și chiar să-i ducă în avantaj pe francezi în minutele 57, respectiv 59. După golul lui Pogba din minutul 75, calculele păreau complete, însă echipa Elveției a revenit spectaculos și a marcat prin Seferovic și Gavranovic, ducând meciul în prelungiri. Partida a ajuns la penalty-uri, unde Mbappe s-a transformat în anti eroul Franței, ratând lovitura decisivă și conducând echipa spre înfrângerea cu 4-5 la penalty-uri. Franța, campioana mondială en titre, urmează exemplul campioanei europene și părăsește devreme competiția. Elveția va întâlni Spania în sferturi!

Victoria obținută de Spania, după prelungiri, în fața Croației a fost lider de audiență în intervalul 19:00 – 21:34. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 8.1 puncte de rating și 34.8% cotă de piață, dublu față de locul 2 care avea doar 3.9 puncte de audiență și 17.0% share. În același interval, la nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, PRO TV a înregistrat 6.5 puncte de audiență și 32.8% share, în timp ce locul 2 avea 4.0 puncte de audiență și 20.5% share.

Citește și
meci
Retrospectiva meciului Franta- Elveția într-o singură poză. De la agonie la extaz în 90 de secunde

Cel mai frumos meci de la EURO, disputat chiar pe Arena Națională, între Franța și Elveția a fost lider absolut de audiență! Disputa a înregistrat 13.1 puncte de rating și 42.5% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, cifre de trei ori mai mari față de televiziunea de pe poziția secundă care avea 4.1 puncte de rating și 13.4% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 22:00 – 24:45, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 12.2 puncte de audiență și 44.6% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 3.3 puncte de rating și 11.9% share.

Marți, ultima etapă a optimilor

 

La finalul acestei zile, tabloul sferturilor va fi clar, iar cele 8 echipe care vor rămâne în lupta pentru trofeu vor fi cunoscute. De la ora 19:00, Anglia va întâlni Germania într-un meci în care englezii vor să profite de forma bună arătată în grupe, etapă pe care a câștigat-o. Ultimul meci al acestei etape va fi la ora 22:00, între Suedia, câștigătoarea grupei E și Ucraina, calificată cu emoții de pe locul 3 din etapa anterioară.

Meciurile fără egal pot fi văzute, în direct, de oriunde ați fi, la PRO TV și pe VOYO!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
EURO 2020. Reacția capitanului Franței și a selecționerului după meciul cu Elveția: ”Nu meritam mai mult”
EURO 2020. Reacția capitanului Franței și a selecționerului după meciul cu Elveția: ”Nu meritam mai mult”

Căpitanul echipei de fotbal a Franţei, Hugo Lloris, şi-a exprimat regretul pentru faptul că "Les Bleus" au condus cu 3-1, dar au sfârşit prin a fi eliminaţi de Elveţia în optimile de finală ale EURO 2020, luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Retrospectiva meciului Franta- Elveția într-o singură poză. De la agonie la extaz în 90 de secunde
Retrospectiva meciului Franta- Elveția într-o singură poză. De la agonie la extaz în 90 de secunde

Elveția a eliminat Franța în optimi de la EURO 2020, în cel de-al patrulea meci şi ultimul găzduit de Arena Naţională.

„Putem găzdui şi finala EURO 2020 la Bucureşti fără probleme”. Reacția serii, după Franța - Elveția
„Putem găzdui şi finala EURO 2020 la Bucureşti fără probleme”. Reacția serii, după Franța - Elveția

Antrenorul Dan Petrescu a declarat, luni seara, că România a fost o gazdă extraordinară la cele 4 partide din cadrul Campionatului European, el precizând că Bucureştiul poate organiza fără probleme şi finala EURO 2020 în locul Londrei.

Recomandări
Zi de foc pentru Salvamont. 88 de apeluri de urgență în doar 24 de ore. O persoană a murit
Zi de foc pentru Salvamont. 88 de apeluri de urgență în doar 24 de ore. O persoană a murit

Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă vineri dimineaţă că în ultimele 24 de ore au fost primite 88 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, aproape 100 de persoane fiind salvate. O persoană decedată a fost predată Serviciului IML.

Românii vor plăti mai mult la pompă în 2025, după creșterea accizelor la carburanți
Românii vor plăti mai mult la pompă în 2025, după creșterea accizelor la carburanți

Începutul de an vine cu scumpiri. Accizele la carburanți vor crește de la 1 ianuarie, așa că prețurile la benzină și motorină vor fi mai mari.

Rusia spune că avionul Azerbaijan Airlines prăbuşit s-a abătut de la traseu din cauza ceții și a dronelor ucrainene
Rusia spune că avionul Azerbaijan Airlines prăbuşit s-a abătut de la traseu din cauza ceții și a dronelor ucrainene

Autoritatea rusă de supraveghere a aviaţiei a declarat vineri că avionul Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a decis să îşi schimbe traseul iniţial, care avea ca destinaţie Cecenia.