EURO 2020: Federaţia engleză, amendată de UEFA cu 30.000 de euro pentru incidentele de la semifinala cu Danemarca

62200547
Profimedia

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis ca Federaţia Engleză de Fotbal să fie amendată cu 30.000 de euro ca urmare a incidentelor de la semifinala EURO 2020 cu Danemarca.

“CEDB a decis amendarea Federaţiei Engleze de Fotbal cu 30.000 de euro pentru folosirea unui laser pointer, probleme în timpul intonării imnurilor naţionale şi folosirea de dispozitive pirotehnice”, se arată pe site-ul UEFA, potrivit News.ro.

Forul continental a deschis o procedură disciplinară faţă de federaţia engleză, după ce un laser pointer a fost îndreptat către portarul Danemarcei, Kasper Schmeichel, miercuri, în timpul semifinalei EURO 2020 de pe Stadionul Wembley. Imaginile TV au arătat o lumină verde pe faţa lui Schmeichel chiar înainte ca Harry Kane să execute penaltiul din prelungirile meciului de miercuri. Schmeichel a respins balonul în faţă la acel penalti, dar mingea a ajuns tot Kane, iar a doua oară jucătorul de la Tottenham a trimis balonul în poartă. Acest gol, înscris după un penalti controversat, a calificat Anglia în finala competiţiei.

De asemenea, suporterii englezi au fost acuzaţi că au provocat tulburări în timpul imnului naţional al Danemarcei şi că au folosit materiale pirotehnice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62196931
EURO 2020. UEFA a sancţionat Ungaria pentru comportamentul discriminatoriu al fanilor săi la meciurile de la Budapesta

UEFA a decis ca selecţionata Ungariei să dispute următoarele sale două meciuri de pe teren propriu cu porţile închise, din cauza comportamentului discriminatoriu al suporterilor în timpul meciurilor din cadrul EURO 2020 scrie Reuters.

62200744
Ţestoasa austriacă Sigmund a pronosticat victoria Italiei asupra Angliei la finala EURO 2020

Ţestoasa austriacă Sigmund, devenită marele oracol al EURO2020 în ţara sa, a pronosticat vineri victoria Italiei asupra Angliei la finala care se va disputa duminică pe stadionul Wembley (Londra), relatează EFE.

62200706
Cine este Daniel Makkelie, arbitrul care a acordat penalty-ul controversat pentru Anglia în semifinala cu Danemarca

Arbitrul olandez Daniel Makkelie a fost aspru criticat în ultimele două zile, după ce a acordat un penalty controversat în favoarea Angliei, în semifinala câștigată cu Danemarca la EURO 2020.

Recomandări
Nicusor dan mark rutte administratia prezidentuiala
Surse: Avertismentul NATO pentru România. Ce a cerut Bucureștiul după atacurile asupra navelor de la Marea Neagră

Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră au dus la o reuniune de urgență, la Bruxelles. 

Vlcsnap 2026 10 15 19h29m34s579
ANIMAȚIE. Cum au fost rase de pe fața pământului două case, în Vrancea. „Zburau bolovanii pe sus ca rachetele”

Explozie devastatoare într-o localitate din Vrancea. Două case și o anexă au fost complet distruse, iar un bărbat de 53 de ani a suferit arsuri pe aproape jumătate din corp.  

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.