Stresul pe termen lung crește, în mod patologic, glicemia și scade sistemul imunitar
O infecție virală ori bacteriană. Se numește stres infecțios. O situație stresantă. Se numește stres psihologic. În ambele situații, crește glicemia, adică zahărul din sânge. Pe termen scurt, ne ajută să luptăm.
Pe termen lung, stresul distruge tocmai capacitatea de luptă. Și crește, în mod patologic, glicemia.
O infecție cu un virus. Ori cu o bacterie. În luptă intră globulele albe din sânge, numite leucocite. Și au nevoie de energie. Energia e furnizată de zahărul din sânge. Glicemia. Din această cauza, în orice infecție, glicemia crește puțin.
Organismul uman secretă substanțe inflamatorii, numite citokine. Se opun hormonului insulină, produs de pancreas. Adică hormonului, care scade glicemia.
Este unul dintre evenimentele biologice spectaculoase. Prin care luptăm împotriva agresorilor. Împotriva virusurilor, bacteriilor ori a ciupercilor din mediu. Adică luptăm să depășim un stres infecțios.
Luptă sau fugi. Sunt singurele două posibilități pe care le cunoaștem în fata unui pericol.
Vorbim acum despre stres psihologic. Și, în acest caz, crește usor glicemia. De ce? Avem nevoie de energie, adică de zaharul din sânge. Să luptăm. Ori să fugim.
Vine mașina spre noi. Fugim. Tocmai am simțit un stres acut, adaptativ. În care am fost eficienți. Stresul cronic însă durează zile în șir. E posibil să îl simțiți la serviciu. Descarcă hormonul cortisol în cantități mari. Crește glicemia.
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Secretându-se în permanență cortizol. Cortizolul are receptori la nivel ADN-ul celular și de asta el modifică metabolismul glucidic, metabolismul lipidic, dă tulburări pe tiroidă”.
Stresul cronic nu ne apară, ci distruge sistemul imunitar uman.
Dr. Brândușa Petruțescu, medic primar imunolog: „Acționează asupra celulelor din sistemul imuntar, așa numitele limfocite T, și le reduce durata de viață și scade și numărul acestora. Un număr mic de limfocite înseamnă că nu mai pot face față eficient unui răspuns, ca o armată decimată și inamicul proliferează și pătrunde în organism”.
Hormonii stresului pe lungă durată sunt recepționati ca semnale și de către celulele sistemului imunitar. Șubrezirea cauzată de stresul cronic nu doare. Celulele imunitare nu sunt inervate, deci nu dor. Apar, în schimb, des, infecțiile virale. Care pot fi urmate de infecții bacteriene. Acesta e motivul pentru care o zi stresantă ar trebui încheiată cu o plimbare. Un moment stresat, cu o pauză -impusă- în aer liber.
