Cum se fac biopsiile asistate de CT, fără operație

×
Publicitate

Prin radiologie intervențională se pot lua probe pentru biopsie din orice loc din organism, în afară de creier. E posibil fără operație, cu anestezie locală. Ne explică medicul de radiologie intervențională, Theodor Lutz.

Andreea Groza: Am o formațiune probabil benignă, probabil malignă, am nevoie de biopsie. Cum fac să primesc diagnosticul de certitudine, fără intervenție chirurgicală?

Dr. Theodor Lutz: Putem să intrăm oriunde în organism, cu un ac de biopsie, ghidați de computerul tomograf. Luăm astfel o probă de țesut, obligatorie pentru diagnosticul de certitudine, care este doar biopsia (examenul anatomo-patologic).

Andreea Groza: Cel mai simplu luați probe din os. De ce?

Dr. Theodor Lutz: E o intervenție lipsită de complicații. Și fără durere, dacă facem anestezia cum trebuie. Oasele nu dor, doare doar membrana de deasupra osului, pe care însă o anesteziem. Introducem un ac potrivit, ghidați de computerul tomograf, luăm proba și gata. Pacientul scapă de o intervenție chirurgicală.

Andreea Groza: Ne uităm și diametral opus, la plamân, unde spuneți că sunt riscuri mai mari. De ce?

Dr. Theodor Lutz: La plămân, facem o incizie foarte mică. Și intrăm în plămân cu un ac, ghidați imagistic. E mai problematic pentru că cele mai multe dintre formațiunile tumorale nu sunt în exteriorul plămânului, ci în mijlocul plămânului. Noi trecem cu acul prin plămânul sănătos și putem să lezăm mici căi de aer, fără să vedem. Apare o complicație, care se numește pneumotorax, adică iese puțin aer în afara plămânului și apasă pe plămân. Dar îl scoatem imediat și e ceva perfect rezolvabil. La plămân, facem biopsie ghidată CT și pentru tumori posibil benigne, deci nepericuloase.
Spre exemplu, după o infecție la plămân, nu poți să diferențiezi imagistic între o tumoră și un reziduu de la acea infecție. Se face biopsie, dar nu are sens să faci o intervenție chirurgicală.

Andreea Groza: Facem pneumonie, cum ne dăm seama că totul e bine după ce trece infecția?

Dr. Theodor Lutz: Pacientul, care a avut pneumonie și, pe imaginea radiologică, are o formațiune, va repeta imagistica la 6 săptămâni sau va face biopsie.

Andreea Groza: Cum ajungeți în zonele din organism greu accesibile, fără operație?

Dr. Theodor Lutz: Pancreasul este în spatele organelor abdominale. Trecem prin ficat, cu un ac, și ajungem la pancreas. Și luăm proba fără probleme. În ficat, nu apar complicații deloc, dacă pacientul nu are probleme de coagulare. În tumorile situate după intestin, împingem intestinul cu un lichid și ajungem fără probleme. Se exemplu, găsim tumori ale ganglionilor limfatici, limfoamele. Ajungem ușor la acestea. Tumorile se tratează apoi prin chimioterapie și nu se operează. Dacă luăm biopsia ghidați de CT, pacientul poate începe tratamentul chimioterapic imediat ce are rezultatul biopsiei. Are sens să nu se opereze pentru o biopsie.

Andreea Groza: Ce faceți cu pacienții supraponderali?

Dr. Theodor Lutz: E foarte indicată această procedură, asistată CT, pentru că nu are riscuri. Grăsimea chiar ne ajută, pentru că stabilitatea acului de biopsie e dată de țesutul gras existent. Vom lua probe cu o mică anestezie locală, în siguranță.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62448307
Virusurile hepatitice, alcoolul și ficatul gras, factori ascunși ai cancerului de ficat. Cum putem preveni boala

Ficatul sănătos nu face cancer. De aceea, trebuie să-l menținem în stare perfectă. Ficatul afectat de grăsime produce inflamație.

62430812
Mămăliga, un înlocuitor bun pentru pâine. Care este porția corectă în farfurie. Mihaela Bilic: „Este garnitura perfectă”

Trei linguri de mămăligă înseamnă o felie de pâine. Vorbim despre amidon, care se absoarbe lent în sânge și este cea mai bună variantă de carbohidrați.

62518561
Cancerul la sân. Cum depistăm din timp cea mai frecventă boală oncologică în rândul femeilor

În interiorul sânului găsim țesut gras și glandular. Dacă cel din urmă este prea mult, există riscul să apară cancerul. De aceea, investigațiile imagistice încep la 20 de ani. Canalele construite pentru secreția de lapte- aici se constată des leziuni.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.