Cum putem rezolva un traumatism apărut la nivelul dinților frontali. Sfatul medicilor dentiști

×
Publicitate

Un traumatism la nivelul dintilor frontali afectează atât vorbirea, cât și funcția estetică. Traumatisme la dinții frontali au nevoie de ajutor medical rapid. De asemenea, funcția estetică este extrem de importantă.

Un traumatism la nivel dinților frontali poate determina fracturi. Dacă nu sunt foarte mari, se rezolvă inclusiv estetic prin materiale compozite, folosite și în tratamentul cariilor. Dacă însă traumatismul e total, aceasta înseamnă că a fost distrusă rădăcina dintelui, e necesară extracția și apoi implantul dentar.

Dr. Anca Rusu, medic chirugie dento-alveolară: „În cazul extragerii unui dinte din zona anterioară, foarte solicitantă estetic, putem realiza extracția în aceeași ședință cu implantul, dacă extracția are loc atraumatic și e urmată chiar si de realizarea unei coroane provizorii pt că pacientul trebuie să plece cu un dinte. Extracția atraumatică are loc cu instrumente fine, astfe încât să atingem cât mai puțin atât gingia, cât si osul. Acest os trebui "să fie lăsat în pace", nu trebuie atins pentru că e unul din factorii pentru a obține succesul în inserarea implantului.”

După implant, se pune o coroană fixă, provizorie, imediat.

Dr. Anca Rusu, medic chirugie dento-alveolară: „Această coroană se realizează chiar în cabinetul stomatologului, imediat ce s-a realizat intervenția chirurgicală. Pacientul așteaptă 2-3 ore până când coroana este gata.”

Dr. Ligia Baran, medic dentist estetică dentară: „Cu un scanner intra-oral, o cameră, realizăm o amprentă digitală a dinților pe gingiile pacienților. Timpul de amprentare este de 1-2 minute. Transmitem amprenta în laborator și reducem din erorile care pot apărea, reducem timpul de lucru și de așteptare a lucrării protetice.”

În felul acesta, se rezolvă complet aspectul estetic, chiar dacă v-ați pierdut dinții frontali, care se văd când vorbiți.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62485128
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 29 septembrie 2024

Doctor de bine. Emisiunea integrală de duminică, 29 septembrie 2024

62485461
Limita de la care sarea devine nocivă. Sarea nu trebuie eliminată din alimentație, dar zahărul da. Face ravagii în organism

Aveți întrebări? Avem răspunsuri! Sarea este un subiect care îngrijorează pe mulți dintre voi. Este adevărat că sarea crește riscul de boli cardiovasculare?

62485448
Sodiul și potasiul, mineralele gestionate de rinichi care reglează tensiunea și inima. Ce produse nu trebuie consumate

Ne jucăm cu două minerale. Cu ele bate inima și tot datorită lor circulă informația electrică în sistemul nervos. Cu cele două minerale se joacă - perfect - rinichii. Sodiul și potasiul se elimină prin aceleași porți din rinichi.

Recomandări
Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Ilie bolojan si ioana dogioiu govro
Reacția Guvernului după decizia ÎCCJ privind cele 4,8 miliarde de lei pentru magistrați: „Nu putem aloca suma”

Guvernul a reacționat după ce ÎCCJ a stabilit că statul este obligat să asigure integral fondurile pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor, scadente în 2026, inclusiv prin rectificare bugetară.

Vlcsnap 2026 10 15 17h17m49s932
Au terminat școala de șoferi, dar nu pot încă să obțină permisul. De ce trebuie să aștepte cu lunile ca să dea examenul

Situație neplăcută în mai multe județe ale țării, unde cei care vor să obțină permisul de conducere așteaptă cu lunile să susțină proba practică a examenului. Totul, din cauza crizei de personal în care se află Direcțiile de permise.