Parintii care aduc pe lume primul copil sa nu uite sa fie un cuplu. Sfaturi pentru a fi o familie "sanatoasa"
Primul copil in cuplu vine la pachet, invariabil, cu epuizarea fizica a parintilor. Ambii parteneri se trezesc fara sa aiba vreo vina, intr-o situatie paradoxala.
Copilul creste insa repede si incearca sa ocupe o pozitie fruntasa in familie. Oricat de dificil pare, sanatatea lui psihica va avea de suferit pe aceste coordonate. De aceea, parintii trebuie sa il ajuta sa isi pastreze pozitia din prezent. Copil si atat. Explicatiile tin de securitatea lui emotionala.
Jeni Chiriac, psiholog: "El era obisnuit sa aiba cota parte, sa aiba nevoie de acea atentie si afectiune dintr-o data de trezeste pe zero si cu o droaie de reprosuri. De exemplu, eu sunt mama si nu pot sa fiu nimic altceva in acelasi timp si tatal poate sa aiba o problema in a ramane blocat doar in rolul de tata, raportandu-se la femeia din casa doar ca mama. Si iarasi nu au viata in afara vietii de familie parentale."
Psihologii si psihiatrii spun ca relatia de cuplu trebuie privita exact ca pe o fiinta. Are nevoie de conditii sa traiasca. Si trebuie sa traiasca, pentru ca, fara cuplu nu exista familie. Asadar si copilul va avea de suferit.
Pe masura ce copilul creste, aceiasi psihologi va spun sa va imbratisati, sa va mangaiati in fata acestuia. Cel mic trebuie sa stie ca mama si tata formeaza un cuplu.
Intre 3 si 7 ani, copilul invata relatiile sociale. In aceasta perioada se nasc frica si vina. De la parinti vor sa afle ca fiecare om are dreptul la propriile nevoi si placeri. Si copilul are acest drept, dar si adultii. Deci scoateti din vocabular expresia precum "Ma sacrific pentru copil!". El trebuie sa stie ca mama si tata NU se sacrifica!
Otilia Mantelers, psiholog: "La noi in familie a fost ca cel mai destept cedeaza, cel mai mare cedeaza si ca tu trebuie a te pui pe locul 2 pt ca asa se face."
Nu asa se face! Fiecare din familie are propriile drepturi, care trebuie respectate. Altfel, la varsta adulta, cand copilul va lupta pentru dorintele si nevoile lui va simti, simultan, vinovatie. Pe de alta parte, rolul copilului nu e cel de negociator in familie. Nici de refugiu emotional din partea parintilor. Si nici de partener.
Manualele de psihiatrie, de data aceasta, spun ca parteneriatul parinte-copil ii formeaza juniorului sentimente puternice si irecuperabile de vina. Si ii scad dramatic sansa de a forma, la randul lui, la varsta adulta, un cuplu pe termen lung.
Responsabilitati care nu-i apartin copilului se constata frecvent si cand unul dintre parinti pleaca mai multa vreme de acasa.
''Tu esti barbatul in casa acum!'', poate auzi un baietele. "Tu te ocupi de casa" - o fetita. Nici vorba! Copilul ramane copil si adultul adult. Si aceasta atitudine nu face decat sa respecte integritatea psihica a propriului copil.
