CSID. Ce stil de viață are Geanina Ilieș. Genele bune îi permit să mănânce orice

×
Publicitate

Recunoaște că e norocoasă, iar genele bune îi permit să mănânce orice...oricând. Și așa, Geanina Ilieș știe că pentru a "Fi Super" precum emisiunea pe care o realizează pe Pro TV Plus, trebuie să ai în vedere în primul rând sănătatea.

Sala de sport a devenit, deci, a doua ei casă. Un antrenor personal, cu care lucrează aproape zilnic, a făcut-o să înțeleagă unde greșea înainte.

Geanina Ilieș: „Pentru că cei ma mulți dintre noi nu știm care sunt problemele reale de sănătate. Eu am probleme mele cu partea lombară, am lucrat cu un antrenor personal nu am mai avut dureri. Am aflat că există grupe de mușchi pe care habar nu aveam că le am. Nici nu mi-am pus obiective, în 3 saptamâni mă duc la prezentare Victoria Secret, vorba pe care o am eu e să fac acele 30 de minute zilnice”.

Geanina Ilieș: „Oricât de slabe am fi, oricât de bine am mânca, efectul de îmbătrânire își lasă amprenta pe organismul nostru. Dacă ai un pic de informații, îți monotorizei bine zone, piepul, brațele, postura e foarte importantă, stau mult la laptotp. Am avut o postură greșită, am fost învățată să fac anumite exerciții”

Mai multe detalii, în video.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62192489
CSID. Când este recomandat să luăm probiotice
Probioticele se iau după fiecare cură de antibiotic recomandată de medic. Din păcate, în practică, nu există și rutina probioticelor vaginale inclusiv pentru fete.
62179556
CSID. Care este riscul unei respirații preponderent orală la vârste mici
Ce face o respiraţie preponderent orală la vârste mici? Aşa cum se întâmplă în cazul celor care au amigdale prea mari, polipi exagerați ori alergii neținute sub control? În primul rând, oasele maxilare se dezvoltă anormal.
62169582
CSID. Ce se întâmplă dacă nu ajungem la imunitatea de grup, adică 70% din populație vaccinată
Peste 70% din populație vaccinată sau trecută prin boală. De la acest prag încolo putem discuta despre imunitatea de turmă - nu o vom atinge prea curând.