Reguli noi pentru șoferii care își cumpără mașini. Amenzile pot ajunge la 3.000 de lei

×
Publicitate

Şoferii mai au la dispoziţie câteva zile ca să-şi pună la punct documentele maşinii, altfel pot primi amenzi foarte mari.

De duminică, 20 mai, intră în vigoare reguli noi pentru cei care îşi cumpără maşini şi nu le înscriu la timp sau nu au ITP-ul valabil. Cu toţii se pot trezi cu înmatricularea suspendată şi amenzi de până la 3.000 de lei. Şi în staţiile ITP se vor înăspri regulile, pentru că se vor monta camere de supraveghere.

De duminică, şoferii care au inspecţia tehnică periodică expirată vor figura automat şi cu înmatricularea suspendată, fără să fie anunţaţi în prealabil. Dacă sunt prinşi în trafic circulând aşa se vor alege cu o amendă de 2.950 de lei şi vor rămâne fără plăcuţele de înmatriculare. Ca să intre în legalitate trebuie să obţină ITP-ul.

Şoferiţă: "Cam drastic, sper să nu mi se întâmple mie. Poate îi face pe şoferi să fie mai atenţi. Am auzit de cazuri când au circulat şi un an sau doi fără ITP."

O altă schimbare îi vizează pe cei care îşi cumpără o maşină la mâna a doua şi uită să o treacă pe numele lor. Procedând aşa, toate amenzile încasate, ajung la fostul proprietar.

Subcomisar Popescu Rodica, purator de cuvânt DRPCIV: "Înscrierea dreptului de proprietate se va efectua în termenul de 90 de zile, acesta fiind majorat de la 30 de zile, tocmai pentru a veni în sprijinul şoferilor. Dacă în 90 de zile nu se va face transmiterea dreptului de proprietate, înmatricularea maşinii va fi suspendată"

De data aceasta, şoferii nu vor fi prinşi în trafic. Poliţia va primi de la direcţiile de taxe şi impozite, modificările operate de fostul proprietar.

Şi nu sunt singurele schimbări. Din 20 mai, toate staţiile unde se poate face inspecţia tehnică periodică vor fi monitorizate online de reprezentanţii Registrului Auto Roman, pentru a înlătura orice suspiciune.

Maria Creţu, reprezentant service autorizat ITP: "Vom monta o cameră acolo să se vadă numărul maşinii. Încă o cameră trebuie montată acolo ca să vadă programul de efectuare a ITP-ului, să se vadă monitorul şi încă o cameră în spatele maşinii"

Maria Creţu, reprezentant service autorizat ITP: "Am achitat jumătate din preţul lor, marți o să vină să le monteze pentru că altfel nu vor mai putea să funcţionez. Cât a costat? 4 mii de lei"

Imaginile vor fi păstrate timp de 6 luni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
61869203
Decizie radicală. Ford închide trei fabrici și sistează producția celor mai profitabile modele

Ford îşi menţine estimările pentru acest an, dar a avertizat că rezultatele sale trimestriale vor fi afectate de închiderea a trei fabrici din SUA.

61959113
Mașina de poliție în care șoferul are vedere de 360 de grade

O maşină de poliţie ce pare venită din viitor întoarce capetele într-un oraş din Belgia.

61958563
Șoferii din Pitești, nemulțumiți de noile limitatoare de viteză

Oraşul Piteşti s-a umplut, peste noapte, de maşini zburătoare.

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.