Zi lunga si agitata la Rosia Montana unde au ajuns ieri parlamentarii din Comisia Speciala

×
Publicitate

Localnicii i-au primit cu fluieraturi, iar pe Remus Cernea, cunoscut opozant al proiectului minier, l-au imbrancit. Deputatul a venit in zona si a incercat sa li se alature colegilor sai din comisie, chiar daca nu face parte din ea.

Fara sa fie membru al comisiei privind rosia montana, Remus Cernea a incercat sa intre la discutiile dintre parlamentari si sindicalistii de la mina de aur. Cernea a sosit la Rosia Montana dupa ce a participat la doua protesteste organizate impotriva proiectului. Primii care i-au blocat accesul la discutii au fost localnicii. Minerii l-au huiduit si i-au cerut sa plece.


Ca sa-l scape de furia oamenilor, au intervenit jandarmii, care l-au si condus pana la masina. Inainte sa coboare in galerii, cei 13 parlamentari din comisia speciala au fost intampinati la intrarea in mina de aproximativ 300 de persoane. La discutii, minerii au incercat sa-i convinga pe alesii din comisia speciala ca proiectul de exploatare a aurului trebuie continuat.


In timpul vizitei de documentare, alesii au avut si cateva momente de relaxare. Au cules branduse si s-au pozat langa "Piatra despicata", o bomba vulcanica de 40 de tone, considerata monument al naturii. Unii n-au stiut ce reprezinta. Astazi, membrii comisiei speciale pentru rosia montana ar trebui sa se intalneasca si cu reprezentantii organizatiilor care protesteaza in Piata Universitatii, din Bucuresti.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61373323
Aproape 160 de familii din Turda vor fi racordate la reteaua de alimentare cu apa

Cea mai saraca comunitate din Turda va avea din acest an conditii decente de trai. Compania de Apa Aries a demarat ieri lucrarile de racordare la reteaua de alimentare cu apa, dar si la cea de canalizare, a locuitorilor din cartierul Margaretelor.

60574613
Peste 6.500 de clujeni sunt asteptati sa participe la Ziua Curateniei Nationale

Ultimele sanse de inscriere pentru Ziua de Curatenie Nationala. Clujenii care vor o tara mai curata sunt chemati de echipa „Let’s do it Romania!” sa ia parte la cea mai mare actiune de voluntariat, desfasurata simultan in toate orasele tarii.

60524090
Doi tineri din Maramures, prinsi in flagrant in timp ce ridicau colete cu canabis trimise din Spania

Politistii specializati in combaterea criminalitatii organizate din Maramures si procurorii DIICOT au prins in flagrant doi tineri, in timp ce ridicau colete cu cannabis, trimise din Spania prin curierat.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.