Paramedicul Florin Benea s-a stins din viata

61647250

Dupa o lupta de mai multe luni, pentru care o tara intreaga i-a sarit in ajutor, paramedicul Florin Benea a pierdut lupta cu boala.

Plutonierul major Florin benea, paramedic in cadrul echipajului SMURD de prim ajutor al Garzii de Interventie Gilau, a fost diagnosticat la sfarsitul anului trecut cu leucemie, pentru care a facut o operatie de transplant de maduva osoasa anul acesta in Italia.

Desi initial demersul medical a avut rezultate bune, au aparut alte complicatii, iar starea de sanatate s-a inrautatit in ultima perioada. A fost transferat pentru tratament la un spital din Târgu-Mures, unde s-a stins, luni 16 octombrie 2015. Dupa transplant, din cauza celulelor noi produse de corp, i-au fost atacate ficatul si intestinele, dar medicii de acolo au spus ca acest lucru se intampla frecvent in cazul pacientilor care trec printr-un astfel de transplant.

Tratamentele si transplantul pentru Florin au costat peste 150.000 euro, iar banii au fost strânsi cu ajutorul oamenilor marinimosi care au dorit sa il sprijine pe Florin si familia lui in lupta care avea sa o duca. Donatoare a fost chiar mama sa, care s-a supus unor riscuri insemnate, insa a incercat sa faca tot ceea ce i-a stat in putinta pentru a-l salva. Florin a fost casatorit si a fost tatal unui copil in vârsta de aproape patru ani.

In intreaga activitate, subofiterul a manifestat o buna pregatire profesionala si de specialitate fiind un real exemplu pentru celelalte cadre din unitate. A fost cunoscut ca si un coleg corect, cinstit, hotarât si ambitios, consecvent in indeplinirea atributiilor de serviciu si cu o puternica dorinta de autoperfectionare.


 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61741826
Kiwi de Transilvania. Fructul exotic da roade de ani de zile pe Dealul Feleacului si in Sebes
Doriti un kiwi, de Cluj? Dar unul de Sebes, pentru comparatie. Mai in gluma, mai in serios, cativa romani au plantat fructe exotice, iar recolta nu este de neglijat. Agronomii spun ca acest fruct are toate conditiile sa rodeasca si la noi.
61741807
Voltaj doneaza toate incasarile concertului de la Cluj, celor aflati in suferinta in urma tragediei din Clubul Colectiv
Voltaj va sustine la Sala Polivalenta, din Cluj-Napoca, pe 3 Decembrie 2015, concertul caritabil “Din toata inima Simfonic”, cea mai mai mare productie a unei formatii romanesti.
61730051
Descoperire socanta in judetul Cluj. A fost gasit corpul unui barbat care s-a inecat in urma cu patru ani
Un barbat care se afla la pescuit in zona lacului Belis, a vazut plutind un cadavru in descompunere si a sunat imediat la 112.