Ninsori și ploaie înghețată. Vremea rea a făcut ravagii în țară. Zeci de persoane s-au accidentat din cauza gheții
Noapte de coșmar pentru pasagerii trenurilor porniți spre Capitală de la Galați sau de la Brașov.
Din cauza ploii înghețate și a copacilor care au cazut pe calea ferată, garniturile au rămas blocate pe traseu ore întregi.
Pasagerii de pe ruta Galați - București au stat cinci ore pe un câmp în județul Buzău. S-a depus gheață pe firele electrice, iar locomotivele au rămas blocate, fără curent electric.
Călătorii povestesc că au stat cinci ore în vagoane reci, fără apă și fără mâncare. După intervenția angajaților CFR, trenul s-a pus în mișcare. Oamenii a ajuns în Gara de Nord din București în jurul orei trei dimineața.
Nu a fost singura problemă pe calea ferată. Un tren de pe ruta Brașov - București a avut o întârziere de peste trei ore. Un copac s-a prăbușit peste linie în zona Comarnic.
Și în acest caz pasagerii au stat fără curent, în frig.
O locomotivă Diesel a remorcat trenul rămas blocat pe linie.
Din cauza timpului nefavorabil mai pot exista perturbări, anunță CFR Călători. Compania susține că a pregătit locomotive Diesel cu care să intervină, iar probleme au fost si pe drumurile din județele Moldovei, iar în multe zone s-a depus și polei. Mulți au plecat nepregătiți la drum, fără lanțuri și chiar fără cauciucuri de iarnă, iar accidentele nu au întârziat să apară. S-a mers în coloană ori s-a stat pe loc.
Ninsorile puternice au adus și accidentele pe gheață. La Iași, la Spitalul Sfântul Spiridon au fost tratați în ultima gardă aproape 50 de pacienți veniți cu entorse, luxații și fracturi la mâini sau la picioare.
Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași: "A fost cea mai grea zi din an cu 250 de prezentări, deci un număr foarte mare, iar 20 la sută au fost pacienți cu traumatisme cu cădere pe gheață, pe zăpadă. Au fost fracturi la membrele superioare, jumătate internate, restul de membre inferioare, entorse și luxații".
Localnică: "Am alunecat pe strada pietonală. Din păcate, oamenii nu mai știu să se gospodărească. Era gheață sub zăpadă, dar se lucra, erau foarte multe utilaje. Trebuie să îmi mai facă o radiografie, momentan mi-a făcut un calmant.”
Localnic: "Am alunecat, lucram la o pensiune și am alunecat pe scările de lemn și am căzut vreo 10 trepte de lemn pe partea stângă și șoldul mi-a fost afectat puternic. Primele două zile nu am simțit, dar după s-a inflamat și din păcate o să fac Anul Nou în ghips."
Judetul Botoșani a intrat luni, la amiază, sub cod galben de ninsori, iar din cauza zăpezii circulația s-a blocat pe Drumul European care face legătura cu județul Iași. Mașinile au stat in coloane lungi de câțiva kilometri, din cauza unor TIR-uri care au derapat. După ce câțiva șoferi au încercat să depășească șirul de mașini, a fost blocat si celălalt sens.
Autoritățile par luate prin surprindere de vremea rea.
Au fost șoferi care au plecat la drum cu anvelopele de vară și n-au mai putut înainta. S-au ales cu amenzi și au rămas fără certificatele de înmatriculare.
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani: ”Da. S-au trezit mai greu. Nu știu de ce și asta pentru că sunt contracte de deszăpezire în vigoare și cred că ar trebui să se miște puțin mai repede.”
În Bacău, a nins neîncetat o jumătate de zi si luni s-a circulat foarte greu.
La Iași, mai multe vehicule de peste 3.5 tone, care nu erau echipate de iarnă, au fost trase pe dreapta.
Iar un autocar cu 10 persoane la bord, care se îndrepta spre Vama Albița, a derapat pe DN 28, între localitățile Costuleni și Cozia. A fost repus cu greu pe șosea de drumari.
Probleme au fost și pe șoselele din Argeș și Vâlcea, din cauza poleiului și a zăpezii. Un autoturism s-a răsturnat pe DN7, în comuna Budești. O persoană a fost rănită, iar traficul a fost blocat pe sensul Râmnicu Vâlcea - Pitești mai bine de o jumătate de oră.
În comuna Valea Mare Pravăț din Argeș, un tânăr a apăsat prea tare pedala de accelerație, deși ploua și pe șosea se formase polei. A intrat într-o mașină care staționa la marginea drumului și l-a rănit pe șofer.
Alți doi șoferi au fost răniți pe drumurile din Vâlcea, după ce au derapat cu mașinile pe zăpadă și s-au răsturnat. În primul autoturism erau patru cetățeni turci, doi adulți și doi copii. O persoană, rănită ușor, a primit îngrijiri la fața locului.
Meteorologii susțin că în perioada următoare va fi ceață, în special la primele ore ale dimineții.