Vlad Mixich, expert în politici de sănătate: „Medicii sunt o resursă limitată, trebuie protejaţi"

×
Publicitate

Avem o situație îngrijorătoare: cea a cadrelor medicale care se infectează cu Covid-19.

Numărul lor crește alarmant. După București și Suceava, avem acum probleme la Focșani sau Galați. Este justificată, deci, temerea că am putea fi copleșiți de numărul mare de bolnavi.

Vlad Mixich, expert numit de Parlamentul European în conducerea Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă a vorbit în cadrul ediției Știrilor Pro TV despre situația medicilor din România și cum putem ieși din această situație de criză în care ne aflăm.

Principalele declarații ale lui Vlad Mixich

Sunt două abordări necesare. Una este legată de echipamentul de protecție despre care s-a tot vorbit. Înțelegem că de-abia în aceste zile intră cantități semnificative din acest echipament în țară. Al doilea element important este asigurarea de fluxuri prin care medicii să fie protejați. Există aceste ghiduri publicate de OMS inclusiv în limba română, care trebuie respectate și trebuie ca managerii și responsabilii direcțiilor de sănătate publică să le implementeze.

Este important ca medicii să fie protejați, deși la cum evoluează lucrurile este posibil să ajungem și noi în România, mai repede decât era prevăzut, în situația în care funcționeză în prezent sistemele medicale din Italia sau din Franța, unde se consideră că orice medic este la risc foarte mare de a fi infectat și automat se schimbă și abordarea.

Diana Enache: „Poate fi adusă în discuție o raționalizare a materialelor și echipamentelor medicale?”

Acest tip de strategie este recomandat de OMS în condițiile în care nu există suficient material într-o anumită țară. Există în același timp deja principii emise la nivel internațional prin care o astfel de raționalizare să se facă. În același timp, medicii ar mai putea fi protejați printr-o metodă de screening a tuturor pacienților care intră în spitale, de pildă aceste teste rapide, despre care se tot vorbește, ar fi mult mai utile dacă ar fi folosite în aceste puncte, dublând metodele de triaj care în acest moment se bazează exlcusiv pe anamneză, practic un examen cât se poate de sumar. Este foarte important ca autoritățile să găsească măsuri prin care medicii să fie protejați.

Direcțiile de sănătate publică județene sunt complet depășite în acest moment. Ele nu mai fac față acestei situații. Aceste teste rapide ar fi mai utile mai degrabă pentru screeningul pacienților care intră în spitale, pentru că ei sunt cei care aduc infecția.

Dacă avem simptome ușoare sau moderate, atunci nu există motive nici de frică nici de panică.

Cifrele arată că opt din 10 care contractează acest virus au simptome ușoare sau moderate, iar în condițiile în care ne îndreptăm spre o supraîncărcare a sistemului, aceasta este și recomandarea oficială, să stăm acasă și să luăm acele medicamente care ne sunt recomandate de către medici.

În cazul cadrelor medicale, situația este altfel, testarea este importantă, pentru că acești medici sunt cea mai prețioasă și limitată resursă pe care o are sistemul medical românesc în prezent, în lupta cu acest coronavirus. De aceea, ei trebuie tratați și recuperați cât mai repede dacă au fost infectați, pentru a reintra în luptă. Ba mai mult, fiind imunizate, astfel de cadre medicale pot să fie chiar mai valoroase.

OMS și Centrul European pentru Controlul și Prevenția Bolilor au ridicat la sfârșitul lui februarie riscul pentru Europa de la unul scăzut la unul moderat. Acesta a fost momentul în care am conștientizat că acest virus care a izbucnit în China va lovi și Europa. Au trecut de atunci peste cinci săptămâni și aceste materiale ar fi trebuit să se găsească deja în România, nu să ajungă acum, pe parcurs.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO
Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO

Un incident a avut loc la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu, unde un tren s-a oprit înainte de a intra complet în stație, iar călătorii au fost nevoiți să iasă prin primul vagon.



O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună
O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună

Două persoane sunt cercetate penal pentru înşelăciune după ce au determinat o femeie de 76 de ani să le dea aproape 40.000 de lei, pentru serviciile medicale acordate nepotului său, rănit în urma unui accident rutier, a informat miercuri Poliţia Română.


Vacanța de schi 2026: când au elevii liber în februarie, în funcție de județ
Vacanța de schi 2026: când au elevii liber în februarie, în funcție de județ

Vacanța mobilă din luna februarie 2026, cunoscută și drept „vacanța de schi”, va fi organizată diferit de la un județ la altul, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.