Unde poţi semnala problemele cu dezvoltatorii imobiliari din Bucureşti. Instituția care promite că „părerea ta contează”

62533818
IMAGO

Consiliul Concurenţei vrea să afle opinia consumatorilor despre relaţia cu dezvoltatorii imobiliari din Bucureşti şi invită persoanele fizice să completeze trei chestionare.

„Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice care au achiziţionat, intenţionează să achiziţioneze sau au închiriat locuinţe noi să completeze trei chestionare pentru a afla mai multe detalii despre relaţia cu dezvoltatorii imobiliari”, anunţă autoritatea de concurenţă.

Această iniţiativă contribuie la realizarea studiului derulat de autoritatea de concurenţă, cu scopul de a înţelege mai bine cum funcţionează piaţa imobiliară rezidenţială din municipiul Bucureşti şi pentru a identifica eventualele disfuncţionalităţi sau bariere care afectează consumatorii.

Astfel, chestionarele conţin întrebări despre calitatea locuinţelor, a facilităţilor aferente şi a administrării acestora, fiind trei variante, în funcţie de experienţa fiecărei persoane:

- Chestionar pentru persoanele care au achiziţionat locuinţe noi

- Chestionar pentru persoanele care au închiriat locuinţe noi

- Chestionar pentru persoanele care intenţionează să achiziţioneze locuinţe

De asemenea, în cadrul chestionarului, consumatorii au posibilitatea să prezinte şi eventualele dificultăţi întâmpinate la achiziţionarea sau închirierea locuinţelor noi, pe parcursul procesului de planificare a achiziţiei sau închirierii, precum şi după finalizarea tranzacţiei.

De aceea, este important ca persoanele care completează chestionarele să fie implicate în procedurile de achiziţionare, respectiv închiriere a unei locuinţe noi.

Completarea chestionarului durează aproximativ 10 minute şi nu necesită autentificarea/înregistrarea cu o adresă validă de e-mail, iar datele personale sunt confidenţiale.

Cele trei chestionare, disponibile în format Google Forms, sunt publicate pe pagina web a Consiliului Concurenţei, www.consiliulconcurentei.ro, şi pot fi completate până la data de 20 iulie 2025.

„Răspunsurile vor fi analizate în cadrul studiului privind dezvoltarea imobiliară în Bucureşti, iar la finalul analizei, Consiliul Concurenţei va formula propuneri pentru problemele identificate ţinând seama de cadrul legal existent sau de posibilităţile de îmbunătăţire ale sistemului de amenajare a teritoriului şi urbanismului. În cazul în care vor fi descoperite indicii privind încălcarea legii, autoritatea de concurenţă iniţiază procedurile necesare pentru a le sancţiona”, precizează autoritatea de concurenţă.

Articol recomandat de sport.ro
Gael Monfils a rupt tăcerea și a spus tot după despărțirea de Elina Svitolina: ”Asta m-a întristat”
Gael Monfils a rupt tăcerea și a spus tot după despărțirea de Elina Svitolina: ”Asta m-a întristat”
Citește și...
62549538
Scandal pe străzile Ploieștiului, oprit de jandarmi în ultimul moment. S-au folosit săbii, cuțite și răngi

Jandarmii din Ploieşti au intervenit marţi seară pentru a opri un scandal în plină stradă. Patru persoane au fost implicate, iar asupra lor s-au găsit o sabie artizanală, un cuţit şi o rangă. Conflictul ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool.

62545731
Câte testere antidrog folosește poliția în Capitală. Urmează campania "Trafic fără Trafic"

Poliția Capitalei are peste 150 de aparate drugtest, folosite pe raza teritorială a Municipiului București și în zonele limitrofe, a arătat șeful Poliției Române, cu prilejul lansării campaniei antidrog „Trafic fără trafic”.

62555182
Gest extrem comis de un bărbat din Olt. A fost reținut după ce a omorât câinele vecinului

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce, marţi dimineaţa, a agresat câinele unui vecin, iar animalul a murit din cauza rănilor suferite.

Recomandări
Id214758 inquam photos george calin
Surpriză. Județul cu cea mai mare indemnizație socială medie pentru pensionari. Nu este nici Cluj, nici București

În septembrie 2026, aproape 886.000 de pensionari beneficiau de indemnizație socială, cu 652 mai mulți decât în luna precedentă, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!