Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

62453980

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Tulcea, din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada decembrie 2023 - mai 2024, aceştia au deţinut, oferit şi comercializat diferite cantităţi de canabis (drog de risc) către consumatori, inclusiv minori (elevi) de pe raza judeţului Tulcea, cu sume cuprinse între 180 şi 300 lei.

În urma celor trei percheziţii domiciliare efectuate în oraşul Sulina au fost identificate şi ridicate diferite cantităţi de canabis, mai multe plante de canabis aflate în diverse stadii de dezvoltare, seminţe de canabis, ţigarete confecţionate artizanal, grindere şi obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Tulcea au dispus sâmbătă, 1 iunie, reţinerea a doi inculpaţi (dintre care unul elev) cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

La aceeaşi dată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Constanţa al Poliţiei de Frontieră - Biroul de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere, Gărzii de Coastă - Grupul de Nave Sulina şi Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Băiat de 15 ani, prins cu mașina furată de la mamă, pe un drum județean din Dâmbovița. Ce a pățit minorul

Un băiat de 15 ani i-a furat mașina mamei și a ieșit la plimbare sâmbătă seară, pe un drum județean din Dâmbovița, unde a fost prins de polițiști.

Un tânăr de 23 ani din Buzău e căutat de familie și Poliție. A dispărut la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din localitatea Cândeşti este căutat de familie şi Poliţie, după ce a fost dat dispărut, ultima dată fiind văzut când a plecat de la locul de muncă.

 

Cadavrul unui băiețel de 13 ani care a murit înecat a fost găsit într-o baltă. Poliția a deschis un dosar penal

Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj.  

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.