Un copil de 13 ani din Timiș a murit la scăldat. Băiatul intrase să se răcorească într-un canal

62430898

Un copil de 13 ani din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a murit, joi, după ce s-a înecat în canalul Aranca, unde se afla la scăldat. Poliţiştii au întocmit dosar penal, conform procedurilor.

 

”La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 09:52, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 13 ani ar fi fost la scăldat în zona canalului Aranca, iar acesta nu ar mai fi ieşit la suprafaţă”, a transmis IPJ Timiş.

Pompierii au intervenit pompierii şi au găsit trupul băiatului şi l-au scos la suprafaţă.

”Din nefericire, tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către medicul aflat la faţa locului, rezultând decesul acestuia”, a precizat IPJ Timiş.

În cauză poliţiştii au deschis un dosar penal, conform procedurilor, pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62459633
Bătaie în trafic în Capitală. Un șofer a fost lovit de doi indivizi, după ce i-au spart geamul maşinii cu pumnul
Poliţiştii Secţiei 18 au deschis o anchetă după ce în spaţiul public a fost difuzată o înregistrare cu doi bărbaţi care ameninţă cu moartea şi lovesc de mai multe ori un şofer pe o stradă din Sectorul 5.
62366247
Alpinistul Horia Colibășanu pornește într-o nouă expediție. Vrea să cucerească al 11-lea vârf: Gasherbrum II
Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a anunţat că va porni într-o nouă expediţie, pentru a cuceri cel de-al unsprezecelea din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri.
62459576
Incident pe Dunăre. O navă al cărei conducător avea o alcoolemie de 1,67 mg/l a acroșat o barjă, în zona Portului Hârşova
Un incident pe Dunăre a avut loc, joi după amiază, după ce o navă a acroşat o barjă, în apropiere de Portul Hârşova, dar nu au fost persoane rănite.