Un bărbat din Teleorman a descoperit două proiectile explozive în curte. Cum a dat de ele

61950456

Un bărbat de 67 de ani din localitatea teleormăneană Traian a găsit, vineri, două proiectile explozive în curte sa.

Bărbatul a descoperit muniția în timp ce făcea curat în gospodăria sa, se arată într-un comunicat al ISU Teleorman, remis AGERPRES.

Cele două proiectile proveneau din Al Doilea Război Mondial, iar la unul dintre ele focosul era funcţional.

''Tudor I., de 67 de ani, din localitatea Traian, în timp ce făcea curăţenie în gospodăria sa, a descoperit două elemente de muniţie neexplodate, pe care le-a recunoscut imediat ca fiind proiectile explozive. Fără să se piardă cu cumpătul, acesta a anunţat de îndată poliţia din localitate, luând şi măsuri de izolare a zonei respective până la sosirea autorităţilor (...). Pirotehnicienii, după efectuarea cercetării zonei în care au fost găsite cele două proiectile, asigurându-se că nu mai sunt şi alte elemente de muniţie, au procedat la identificarea celor două proiectile, unul fiind de calibrul 122 mm, iar celălalt de 76 mm (cu focosul funcţional), ambele din Al Doilea Război Mondial'', se arată în comunicatul ISU Teleorman.

Proiectilele au fost ridicate, transportate şi depozitate în vederea distrugerii ulterioare, împreună cu alte elemente de muniţie ridicate de către pirotehnicienii teleormăneni în cursul anului trecut.

ISU Teleorman le aminteşte celor care descoperă elemente de muniţie neexplodată că, pentru prevenirea accidentelor cauzate de acestea, se interzic următoarele: atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc.

Persoanele care descoperă întâmplător elemente de muniţie neexplodată trebuie să anunţe imediat organele de poliţie sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61933074
Trei minore din Constanța, agresate sexual de antrenorul de arte marțiale. Bărbatul, reținut de polițiști

Poliţia oraşului Ovidiu l-a reţinut vineri seară pentru 24 de ore pe un bărbat din localitate acuzat că ar fi supus la agresiuni sexuale trei minore în timpul unor ore de sport.

61950396
Un deputat PSD explică de ce propune haine, bani şi cazare pentru deținuți la eliberare

Parlamentarii vin din nou în sprijinul deţinuţilor. Un deputat PSD a propus o lege prin care deţinuţii care nu mai au familii şi case să primească în momentul eliberării haine, bani de transport, masă şi cazare într-un adăpost social.

61950427
Victimele triplului omor din Brașov, înmormântate. Mesajul transmis de tatăl femeii ucise

Omul de afaceri din Braşov, care şi-a ucis soţia şi copiii, consumase canabis. O recunoaşte chiar avocatul său, însă nu se ştie deocamdată dacă înainte sau după ce a comis crima care a şocat România.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.