Un bărbat din Bihor a fost bătut de soția lui până când a murit. Femeia a fost arestată

62257407
Getty

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus reţinerea unei femei de 54 de ani, din județul Bihor, care, la 1 mai, și-a omorât soțul în bătaie, informează Agerpres.

Potrivit comunicatului remis, marţi, de procurorii bihoreni, victima, în vârstă de 58 ani din localitatea Vârciorog a fost găsită decedată, luni dimineaţă, prezentând mai multe leziuni la nivelul capului.

"Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că în seara zilei de 1 Mai, inculpata în timp ce se afla într-un imobil din comuna Vârciorog, pe fondul unui conflict spontan cu soţul, i-a aplicat acestuia lovituri cu un corp contondent dur în zona capului şi a membrelor superioare, cauzându-i leziuni ce au determinat producerea unor hemoragii externe masive, precum şi a unei hemoragii meningiene, survenite în cadrul unui traumatism cranio-cerebral, toate acestea conducând la decesul bărbatului", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Femeia a fost reţinută, luni, pentru 24 de ore, iar marţi a fost prezentată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62257408
Peste 150 de pisici de diferite rase vor putea fi admirate la Salonul Felin Internaţional Bucureşti - SofistiCAT
Peste 150 de pisici din toate colţurile lumii vor putea fi admirate la SofistiCAT - Salonul Felin Internaţional Bucureşti, care va avea loc în zilele de 7-8 mai, la Mega Mall Bucureşti, nivelul 1, intrarea principală, potrivit News.ro.
62226502
Slovacia va solicita o scutire de la embargoul UE asupra importurilor de petrol din Rusia
Slovacia va solicita o scutire de la orice embargo impus asupra petrolului rus agreat de Uniunea Europeană în următorul său pachet de sancţiuni aplicat Moscovei.
62255909
Active Watch: România pierde opt poziţii în clasamentul global al Libertăţii Presei 2022
România pierde opt poziţii în clasamentul global al Libertăţii Presei 2022, conform Reporters sans frontières/ Reporters Without Borders/ RSF, ajungând de pe locul 48 (în 2021) pe locul 56, anul acesta, potrivit Active Watch.