Un bărbat de 31 de ani, din Tecuci, surprins la furat de două ori în aceeaşi zi

62159905
StirilePROTV

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Tecuci a încercat să fure mai multe bunuri dintr-o maşină, însă a fost suprins de către jandarmi, după un apel la 112 efectuat pe la ora 13.00.

La o oră distanţă, după ce a plecat din secţia de poliţie, aceeaşi persoană a încercat să fure un topor din curtea unui bătrân. El le-a spus autorităţilor că a încercat să fure toporul fiindcă „i s-a părut interesant”, transmite News.ro.

„Ghinionul unui tecucean în vârstă de 31 ani s-au numit jandarmii. În două situaţii petrecute la o oră distanţă între ele, bărbatul a fost depistat de oamenii legii în timp ce încerca să sustragă diverse bunuri. În primul caz vorbim de un apel 112 făcut în jurul orei 13:00, prin care era reclamat că un bărbat încearcă să sustragă diverse bunuri dintr-un autoturism. Personajul cu pricina a fost depistat în maşină şi astfel nu a reuşit să plece cu prada propusă. A fost condus la sediul poliţie, unde jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, arată o postare de sâmbătă pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

După un alt apel la 112 în care a fost sesizat un incident pe o stradă din Tecuci, jandarmii au descoperit acelaşi bărbat care, la o oră distanţă, a vrut să fure un topor din curtea unui bătrân. Poliţia din Tecuci continuă cercetările în ambele cazuri de furt.

„La numai o oră distanţă, un alt apel 112 sesiza un incident pe o stradă din municipiul Tecuci. Tot jandarmii au preluat apelul şi ajunşi la faţa locului au găsit o figură cunoscută, care tocmai plecase din secţia de poliţie, unde fusese adus de militari, tot pentru un furt. De această dată, bărbatul nu a încercat să fure dintr-o maşină, ci a încercat să fure toporul din curtea unui bătrân. De ce un topor? Ne-a spus că i s-a părut interesant. Drumul până la secţia de poliţie îi era cunoscut, aşa că jandarmii l-au condus din nou pentru a scrie un nou proces verbal de depistare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În ambele cazuri, colegii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci continuă cercetările”, mai indică sursa citată.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62165959
Cea mai mare rată de infectare, înregistrată în Ilfov - 5,95. Bucureștiul scade la 4,27

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 5,95 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când a avut 6,24 la mia de locuitori, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

62161553
Coronavirus România, bilanț 26 decembrie. 1.387 cazuri noi din 4.352 teste efectuate

Coronavirus România, bilanț 26 decembrie. Pe teritoriul României au fost confirmate 613.760 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 536.332 de pacienți au fost declarați vindecați.

62165894
Slujbele de Crăciun, desfășurate în condiții excepționale de pandemie

Slujbele de Crăciun de vineri dimineață s-au desfășurat în condiții excepționale de pandemie.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.