Un barbat condamnat la moarte in Iran a cerut azil in Romania. Ce raspuns a primit

60537516

Un iranian refugiat in Romania, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Roman pentru Imigrari, insa cererea i-a fost respinsa, migrantul adresandu-se mai multor institutii ale statului roman.

Acuzatia de apostazie (renuntarea publica la o anumita credinta religioasa; renegarea unei doctrine sau conceptii) adusa lui Habib Bastam "se fundamenteaza pe faptul ca acesta s-a nascut din parinti musulmani, iar la varsta maturitatii a acceptat Islamul, conformandu-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi sa declare verbal si prin fapte renuntarea de Islam, ocupandu-se totodata de organizarea de intruniri evanghelice, chemand si pe altii sa imbratiseze crestinismul, formand o biserica in casa, desfasurand ceremonii de botez, predicandu-si credinta in crestinism in fata adunarii formate din vecini de-ai sai si negand preceptele islamice", potrivit hotararii prin care a fost condamnat la moarte.

"Date fiind cele de mai sus, dupa analizara dosarului, a declaratiilor procurorului si a vecinilor care au depus marturie, precum si a rapoartelor intocmite de organele de judecata a investigatiilor si interogatoriilor desfasurate, acuzatul nefiind prezent pentru a se apara pe parcursul investigarii dosarului, instanta considera vinovatia acuzatului ca fiind evidenta. Pe baza decretului adoptat in unanimitate de expertii in jurisprudenta islamica, a art. 3 din Codul de Procedura al Tribunalelor Generale si Revolutionare, a art. 205 din Legea Sanctiunilor Islamice, a decretului Imamului Khomeini si Ayyatollahilor Seyyed Mohammad Reza Golpayegani, Safi Golpayegani, Makarem Shirazi, Bahjat Foumani si a Oficiului Liderului Suprem, sus-numitul este condamnat la moarte pentru apostazie. Hotararea este emisa in absenta acuzatului si poate fi reanalizata de Curtea Suprema in termen de douazeci de zile de la data comunicarii", se arata in hotararea din 2009 a tribunalului din Teheran, depusa la dosarul lui Habib Bastam.

Cazul lui Habin Bastam se afla si in atentia Oficiului pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului - Human Rights & International Communication - HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam - cetatean britanic de origine iraniana, si el condamnat, in lipsa, pentru apostazie in Iran.

Assadollah Masoud Bastam a venit in Romania si s-a adresat mai multor institutii pentru protectia drepturilor omului, inclusiv Reprezentantei Comisiei Europene si Parlamentului, cerand sprijin pentru salvarea vietii fratelui sau, Habib Bastam, in varsta de 29 de ani, "refugiat in Romania din cauza persecutiilor politice si religioase la care a fost supus in tara sa natala, Iran".

"Situatia familiei Bastam s-a agravat in Iran pe masura ce mai multi membri ai sai, avand convingeri democratice si convertindu-se la crestinism, au fost rand pe rand persecutati politic si religios, in primul rand de autoritati. Toate acestea au culminat cu condamnarea la moarte sub acuzatia de apostazie - in anul 2001 a lui Assadollah Masoud Bastam - caruia la scurt timp autoritatile britanice i-au acordat protectie si statutul de azilant, devenind ulterior cetatean britanic, onorabilitatea sa fiind sustinuta si de unul din principalele partide politice britanice, pe ale carui liste electorale a candidat la alegeri locale in 2006. Persecutiile s-au accentuat asupra membrilor familiei Bastam, unii dintre acestia fiind implicati in campania lui Mir Hossein Moussavi (fost contracandidat al presedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, in 2009). Ulterior, prin interventia unor parlamentari britanici si americani, a unor organizatii, ceilalti doi frati ai lui Assadollah Masoud Bastam si Habib Bastam au ajuns in Marea Britanie si SUA, unul dintre ei, Yadollah Bastam, primind deja azil politic in Marea Britanie. De asemenea, si parintii celor patru frati se afla in acest moment in Marea Britanie solicitand azil politic", spune organizatia pentru apararea drepturile omului.

Despre cazul Bastam Amnesty International a fost sesizata in 5 noiembrie 2009 de un parlamentar britanic.

In anul 2010, la Teheran, Habibo Bastam a fost condamnat la moarte, de catre Tribunalul Revolutionar Islamic, pentru apostazie. El s-a refugiat in Romania, sotia si copilul sau ramanand in Iran. Cat a stat in Radauti, Bastam a frecventat biserica penticostala Betel, pastorita de Vasile Piscuc.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Au fost spulberati de un TIR, dupa ce au iesit cu masina, fara sa se asigure, din cimitir

Miracol in a doua zi de Craciun! Un barbat si o femeie au scapat cu viata ca prin minune, pe Centura Bucurestiului. Masina lor a fost facuta bucati de un TIR.

Oriunde vrei sa ajungi pe Valea Prahovei, vei sta in coloana. Cum arata DN1 in a doua zi de Craciun

VEZI RUTELE OCOLITOARE! DN1 este aglomerat, luni dupa-amiaza, in zona statiunilor de pe Valea Prahovei, in jurul orei 12:30 pe DN 1 circulandu-se in coloana, pe ambele sensuri de mers, intre statiunile Sinaia si Busteni.

Accident mortal in care a fost implicat un microbuz in care se aflau 9 frati, veniti de la colindat

Noua frati au ajuns la spital, cinci dintre ei in stare grava, din cauza tatalui lor, care n-a mai stapanit microbuzul in care se aflau. Au intrat cu totii intr-un copac de pe marginea drumului.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.