Un bărbat a ameninţat angajații Primăriei Curtea de Argeș cu un briceag. De la ce a pornit conflictul

×
Publicitate

Un tânăr din judeţul Argeş a fost reţinut de poliţişti, după ce a intrat în sediul Primăriei din Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul din instituţie, se arată într-un comunicat de presă.  

Bărbatul ar fi avut discuţii contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituţiei, potrivit poliției.

„Din cercetări s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 28 de ani, din Mălureni, ar fi pătruns în holul instituţiei, unde ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, având în mână un briceag, şi ulterior o cheie metalică, pe fondul unor discuţii contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituţiei", au precizat oficialii IPJ.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.

Cercetările sunt efectuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62476393
Elevii din Mehedinți s-ar fi intoxicat cu mâncarea de la o firmă de catering. 90 de persoane au ajuns la spital
Elevii din Mehedinți s-au intoxicat cu preparatele furnizate de o firmă de catering. Majoritatea pacienților au ajuns la spital cu forme de boală ușoare și medii, cu greţuri, vărsături şi astenie.
62484164
Ciobănescul românesc corb, a patra rasă românească recunoscută internațional. Care sunt calitățile sale
O rasă românească de câini a fost recunoscută la nivel mondial de Federația Chinologică Internațională. Ciobănescul românesc corb este a patra rasă națională omologată și intră în patrimoniul natural al României.
62484165
Răsturnare de situație. Reacția vatmanului tramvaiului care a strivit un șofer, după ce ar fi ieșit pozitiv la DrugTest
Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier produs în București, după ce a fost strivit de un tramvai. Vatmanul, care a ieșit pozitiv la DrugTest, a spus că a fost surprins și că ia tratament.