Un băiat de 8 ani a ajuns în comă la spital după ce tatăl său ar fi adormit la volan

×
Publicitate

Un băieţel de 8 ani a fost transportat cu un elicopter SMURD, în comă, la un spital din Târgu Mureş în urma unui accident petrecut în Bistriţa.

Tatăl copilului, aflat în maşină cu acesta, ar fi adormit la volan susţin martorii.

Astfel autoturismul în care se aflau a ajuns pe sensul opus, unde a izbit violent un cap de pod.

Şoferul în vârstă de 43 de ani, împreună cu fiul său de 8 ani se întorceau spre casă, în judeţul Suceava, însă la un moment dat bărbatul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe sensul opus, unde a izbit violent un cap de pod. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a întors 180 de grade.

Un martor a reuşit să-i scoată pe cei doi din vehicul până la sosirea echipajului SMURD.

Medicii l-au găsit pe copil în stare gravă. Acesta era în comă şi lovit puternic la cap.

Băieţelul a fost dus cu o ambulanţă până la baza unui elicopter SMURD, care l-a transportat de urgenţă la Spitalul din Târgu Mureş.

Marius Rus, purtător de cuvânt ISU BN: "A preluat victima în vârstă de 8 ani, a stabilizat-o, prezenta un traumatism cranian sever, a intubat-o şi a pregătit-o pentru a fi transportată la un centru de traumă.”

Şi tatăl băiatului a suferit mai multe lovituri, însă acestea nu îi pun viaţa în pericol. Conform poliţiştilor, bărbatul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, însă pe numele sau a fost deschis un dosar de cercetare penală.

O anchetă urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61934390
Abuzurile împotriva deținuților de la Câmpina, verificate. Carmen Dan a trimis corpul de control
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă, că a trimis corpul de control al ministrului la arestul din Câmpina, pentru a verifica informaţiile referitoare la comiterea unor abuzuri împotriva unor deţinuţi.
61913608
Cristian Pomohaci, retras dintr-un concert, în Galați. Localnicii au amenințat că îl atacă cu ouă
Cristian Pomohaci a fost scos din programul unui spectacol care va avea loc duminică într-o comună gălățeană, în urma protestului localnicilor.
61962313
Un elev la şcoala de poliţie a imobilizat un suspect și a recuperat 20.000 de lei
Un elev de la Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina, aflat în timpul liber, a imobilizat, sâmbătă, un tânăr suspectat de înşelăciune prin metoda "Accidentul", de la care a fost recuperată suma de 20.000 de lei.