Un agent de 31 de ani de la SASS Aiud a murit la ieşirea din tură

62416236

Un agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud, în vârstă de 31 de ani, a murit luni, după ce a ieşit din tură.  

Agent operativ la SASS, tânărului i s-a făcut rău imediat după ce a ieşit din serviciu, în faţa Penitenciarului. Transportat la spital, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Necropsia va stabili din ce cauză a decedat bărb

Bărbatul lucra de un deceniu la Penitenciarul Aiud.

„Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineaţă, la ora 7:30, când am ieşit din serviciu, a fost ultimul coleg cu care am dat mâna. Acum, nu mai este! Doamne, cât de crudă poate fi viaţa, uneori! Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace! Penitenciarul Aiud şi SASS au pierdut un om de valoare. Noi, cei care am muncit alături de tine, am pierdut un prieten şi un camarad de nădejde", a transmis, pe o reţea de socializare, un angajat al Penitenciarului Aiud.

Şi reprezentanţii Sindicatului de la Penitenciarul Aiud au transmis un mesaj de condoleanţe.

„Dragi colegi, vă anunţ cu mare tristeţe şi durere în suflet despre trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără, a colegului nostru, Dreghici Alexandru-Cristian, care activa în cadrul grupei SASS, din cadrul Penitenciarul Aiud. Nu există cuvinte care să poată alina durerea şi tristeţea familiei, rudelor şi apropiaţilor. Noi, colegii lui, împărtăşim această mare pierdere, durere şi urăm multă putere familiei întru depăşirea acestei mari tristeţi! Ne-a părăsit un om de mare caracter, un om de mare valoare.Vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră bunătatea şi înţelepciunea. Un specialist priceput şi un om cu o conduită ireproşabilă. Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească în pace!", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Autocar derapat în şanţ la Valea Grecului. Drumuri blocate din cauza ninsorii şi a viscolului

Un autocar înmatriculat în Republica Moldova a derapat în şanţ, luni seara, pe raza localităţii Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

 

Nouă localităţi din Brăila, fără energie electrică din cauza vremii

Nouă localităţi din judeţul Brăila sunt fără energie electrică din cauza vremii nefavorabile, Brăila aflându-se luni sub avertizare de Cod portocaliu şi Cod galben de intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ şi viscol.  

Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pus pe bunurile fraților Tate

O instanță din România a acceptat o contestație depusă de Andrew Tate împotriva sechestrului pus pe bunurile sale în cadrul unui dosar penal în curs privind traficul de persoane, potrivit unor documente judiciare prezentate luni.

 

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.