Dosarul cămătarilor de lux. Evacuați din casa din Dorobanți după ce suspecții le-au preluat datoria la întreținere

×
Publicitate

Reţinere suprinzătoare în operaţiunea "Dama cu camelii", nume de cod folosit de grupul de cămătari desfiinţat de DIICOT. Dan Nicolau, un artist cunoscut pentru desele colaborări cu trupa Vunk, a fost încătuşat şi aşteaptă să afle dacă va fi arestat.

Procurorii îl acuză că este unul dintre falşii participanţi la licitaţiile care-i lăsau fără case pe datornici sau semna contracte de împrumut, deşi altcineva împrumuta banii. "Sper că va reuşi să îi convingă pe judecători că este nevinovat, aşa cum îl cred", a transmis solistul trupei Vank alături de care trebuia să concerteze săptămâna viitoare.

Dan Nicolau a intrat pe uşa din faţă a DIICOT, cu fața acoperită, dar a ieşit pe cea din dos, încătuşat. Artist de meserie, bărbatul cânta la trompetă cu nume cunoscute ale muzicii româneşti, însă nu pentru afaceri în lumea mondenă a fost chemat la DIICOT.

Procurorii spun că Dan Nicolau era o interfaţă a cămătarilor suspectaţi că au luat 46 de imobile de la oamenii pe care i-au împrumutat cu sume mici, pe termene foarte scurte.

Trompetistul ar fi participat la 12 din cele 46 de licitaţii la care casele celor executaţi silit de cămătari erau vândute doritorilor. Iar cei care le câştigau ar fi fost de fiecare dată oamenii liderilor grupării mafiote. Anchetatorii spun că trei dintre licitaţii au fost câştigate de Nicolau.

Pe lângă oameni cu mare nevoie de bani, membrii grupării erau în permanentă căutare de persoane curate ca lacrima, cum le plăcea să spună, care să joace rolul de participant la licitaţie sau creditor, profil în care se încadra perfect artisul. Nu se ştie deocamdată ce l-a făcut să accepte cooperarea.

dan nicolau, trompetist vunk

Vestea implicării artistului în schema infracţională a fost şocantă pentru lumea muzicală, dar mai ales pentru trupa Vunk, alături de care urmă să cânte săptămâna viitoare.

Cornel Ilie, liderul trupei Vunk: ”Sigur este nevinovat, era foarte săritor şi probabil d-aia a fost omul nepotrivit la momentul potrivit. Nu mi-a venit să cred. Parcă mi-a căzut ceva în cap sau am căzut de pe un nor.”

Implicarea lui Nicolau o vor stabili anchetatorii, care strâng acum mărturiile victimelor. Cazuri uluitoare ies la iveală.

Doi oameni care locuiau într-un bloc din zona Dorobanţi, unde un apartament valoareaza în jur de 80.000 de euro, au rămas fără locuinţe, după ce au fost executaţi de aceeaşi cămătari prin acelaşi executor judecătoresc.

”Am fost dată afară, am rămas doar cu hainele de pe mine. Unde mă duc eu?”, plânge păgubita.

”Nici nu am putut să reacţionez, n-am avut timp”, spune bărbatul.

Culmea este că niciunul dintre ei nu făcuse împrumut la cămătari. Oamenii aveau datorii la întreţinere de mii de lei, iar cămătarii au aflat şi au preluat datoria de la administraţia blocului. Apoi, au aşteptat o vreme după care au trecut la executarea silită a proprietarilor. Şi i-au scos în stradă.

În total, 18 persoane aşteaptă decizia judecătorilor care îi pot trimite după gratii. Alte 9 persoane sunt cercetate sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Microbuz cu pelerini care mergeau la Sfânta Parascheva, implicat într-un accident grav

Microbuz cu pelerini care mergeau la Iaşi, implicat într-un accident rutier în Vrancea

Nor de abur lângă Gara de Nord, în urma unei avarii la o conductă RADET

Avarie la o conductă RADET în zona Gării de Nord; se circulă cu dificultate din cauza aburului degajat

Mesajul elevilor de la şcoala unde a învăţat Simona Halep. "A pornit de la zero"

Elevii şcolii din Constanţa unde a învăţat Simona Halep i-au transmis acesteia un mesaj, după ce a devenit numărul 1 mondial în tenis.

Recomandări
Miza celor șapte hidrocentrale disputate între PSD și Palatul Cotroceni. Cel mai vechi proiect datează din 1989

Șapte hidrocentrale începute în urmă cu zeci de ani sunt subiectul unei noi dispute între Palatul Cotroceni și Parlament.

Forțele Navale: Dronele descoperite lângă Neptun Deep erau rusești. Avem 159 de mine marine distruse

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait, a afirmat că dronele descoperite şi distruse în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, au fost de provenienţă rusească. 

VIDEO cu Eclipsa de Soare. Europa a avut parte de o eclipsă totală de Soare, prima după 27 de ani

Miercuri, 12 august 2026, a avut loc cea mai importantă eclipsă de Soare a anului, un fenomen astronomic vizibil parțial și din România, dar care a putut fi admirat în forma sa totală în special din Spania și din regiuni nordice.