Trei copii au fost răniţi după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, pe DN 7

62377504

Trei copii au fost răniţi, joi, într-un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Proieni de pe Valea Oltului.

„Din verificările preliminare efectuate s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Proieni, la kilometrul 211, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un cap de pod", se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, în urma impactului au fost răniţi trei copii, în vârstă de 14, 11 şi respectiv 8 ani, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62377494
Poliţiştii din Timişoara, în alertă. Un individ urmărit internațional a reușit să scape după o goană pe străzile din oraş
Poliţiştii din Timişoara sunt în alertă maximă. Caută un individ de 35 de ani care a fugit din faţa echipajului de poliţie.
62377495
Noi imagini cu bătaia dintre turiști și jandarmi, în Costinești. „A fost o mică altercație, după care ne-am văzut de drum”
Patru dintre indivizii reținuți pe plaja din Costinești, după ce s-au luptat cu polițiștii și jandarmii, au fost puși sub control judiciar. Între timp, au apărut imagini noi cu această confruntare.
62377478
Drumul parcurs la volan de copilul de 13 ani care a furat mașina și a intrat într-un stâlp, în București
Un copil de 13 ani a fost la un pas să-și piardă viața, după ce a intrat cu o mașină furată într-un stâlp de electricitate din Capitală. Vehiculul a dărâmat apoi și un gard, spre lacul Străulești, și a rămas suspendat pe jumătate deasupra apei.