Toader anunţă o posibilă OUG care să preia recomandări ale Comisiei de la Veneţia

61986103
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri la Strasbourg că va discuta cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia pentru a vedea în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările acestui organism cu privire la legile justiţiei.

"Avem legile justiţiei, Cod penal, Cod de procedură penală, cum ştie românul în general - reforma în domeniul Justiţiei. Avem un draft, o opinie intermediară a Comisiei de la Veneţia cu referire la respectarea standardelor. Vorbim acum nu de Codul penal, Cod de procedură penală, care se află în examinare, în controlul de constituţionalitate. Vorbim, aşadar, numai de cele trei legi ale justiţiei. Urmează ca preşedintele să promulge încă una dintre cele trei legi", a afirmat Tudorel Toader la Digi 24, relatează Agerpres.

El a adăugat că legile justiţiei se află, în prezent, aproape de parcursul final legislativ. "Parcurs lung, durează din 2015, ca să spună acei critici cu modificările că nu au fost dezbateri în trei ani de zile. Eu nu îmi amintesc ca vreo lege să dureze trei ani de zile în care să fie adoptată (...) Voi vorbi cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, să vedem în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările Comisiei, anumite racordări ale normelor juridice la standardele europene. Eu am câteva soluţii, pe care le am în vedere, pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă. Nu toate (modificările, n.r.). Sunt câteva", a mai declarat Toader.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61982441
Reacția lui Toader despre activarea articolului 7 din Tratatul UE în cazul României
România nu este în situaţia Poloniei sau Ungariei pentru a fi în situaţia procedurii de sancţiuni împotriva unui stat membru al UE prin articolul 7 din Tratat, a declarat, miercuri, la Strasbourg, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
61856937
Avertisment dur al Poliţiei Capitalei pentru posesorii de arme
Avertisment dur al Poliţiei Capitalei pentru posesorii de arme cărora li se cere să îşi vizeze la timp permisele de port armă.
61830292
88 de preşedinţi de secţii de votare din Vaslui au solicitat înlocuirea din funcţie
Un număr de 88 de preşedinţi de secţii de votare din judeţ au depus solicitări de retragere, ei fiind înlocuiţi deja cu alte persoane aflate pe listele de rezervă, au informat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui.