Termocentrala Mintia s-a oprit din lipsă de cărbune. Deva a rămas fără apă caldă

62133794

Aproape 4.500 de apartamente din municipiul Deva au rămas fără apă caldă, după ce termocentrala Mintia s-a oprit, duminică noaptea, din lipsă de cărbune, instalaţiile urmând să fie repornite pe 1 iulie.

Potrivit administratorului special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu, lipsa cărbunelui a fost cauzată de oprirea Minei Lupeni, care a fost inundată în urma ploilor torenţiale care au căzut vineri dimineaţa în Valea Jiului.

"Se lucrează la evacuarea apei din Mina Lupeni, procedură care o să dureze, credem noi, vreo două zile. În acest timp o să pornească şi abatajul de la Mina Livezeni, unde s-a deschis un nou front de lucru. De luni se vor face probele la noul abataj şi sperăm că de marţi, cel mai târziu miercuri, să începem producţia de cărbune la Mina Livezeni. Tot cărbunele va ajunge la termocentrala Mintia, care va porni", a declarat, duminică, pentru Agerpres, administratorul special al CEH.

El a arătat că în perioada de staţionare vor fi efectuate mai multe revizii la termocentrală, care va fi oprită luni şi marţi, pornirea fiind prevăzută pentru 1 iulie.

Pe de altă parte, liderul Sindicatului "Solidaritatea Hunedoara", Cristian Iştoc, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de oprirea termocentralei Mintia, pentru a doua oară în luna iunie.

"Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune. Nu mai avem pe stoc, deşi, ca organizaţie sindicală, am solicitat, de mai multe ori, ca acesta să fie asigurat de la rezerva de stat. Suntem îngrijoraţi despre ceea ce se va întâmpla în viitor cu veniturile termocentralei, deoarece acum stăm până miercuri, iar în urmă cu două săptămâni am avut o altă oprire, tot din cauza lipsei cărbunelui", a explicat, pentru Agerpres, liderul sindical.

Termocentrala Mintia numără circa 700 de angajaţi şi face parte din CEH alături de termocentrala Paroşeni şi minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Băiatul dispărut în mare, la Mamaia, a fost găsit mort după 3 zile

Băiatul de 14 ani dispărut joi în Marea Neagră, în dreptul stațiunii Mamaia, a fost găsit decedat duminică. El a fost scos la mal de salvamari si de scafandrii din cadrul ISU Dobrogea.

„Morţii și pacienții cu coronavirus sunt reali”. Avertismentul unui cunoscut medic din Timișoara

„Morţii și pacienții cu coronavirus sunt reali”. Este semnalul de alarmă tras de medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeş” din Timișoara, care spune că acest virus încă reprezintă o noutate și pentru cadrele medicale.

„Sunt urmărită de un bărbat cu o sabie şi un pistol”. Ce au descoperit poliţiştii după ce o fată i-a spus asta mamei sale

O adolescentă de 16 ani a fost căutată toată noaptea de vineri spre sâmbătă de către poliţişti, după ce a susţinut la telefon că este urmărită de un bărbat înarmat, însă dimineaţă a fost găsită într-un parc din municipiul Arad.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.