Sunt oferte mai bune la energia electrică, susține președintele ANRE. Ce trebuie să facă consumatorii după oprirea plafonării

62319836
Shutterstock

Ofertele din comparatorul de preţuri la energie s-au îmbunătăţit în ultima perioadă, susține președintele ANRE, George Niculescu. De marți nu mai există o plafonare a prețurilor la curentul electric și gaze.

Furnizorii care nu pot să facă activitatea de furnizare pot veni la autoritatea de reglementare să predea licenţele şi să-i lase pe cei care pot să facă furnizare într-un mod corect, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, citat de Agerpres.

Schema de plafonare a preţurilor la energie electrică s-a încheiat luni, 30 iunie 2025, după aproape patru ani şi jumătate, preţurile urmând a fi stabilite din nou pe piaţa liberă, de la 1 iulie 2025.

Recomandări pentru furnizorii care nu pot face față

„Celor care nu pot să facă activitatea de furnizare le mai spun că nu e obligatorie. Pot veni la autoritatea de reglementare şi pot să predea licenţele de furnizare şi piaţa aceasta să o lase pentru cei care într-adevăr pot să facă furnizare într-un mod corect, pentru că este mai cinstit decât să vedem în comparator, preţuri de 5 lei pe kilowatt/oră, respectiv de 8 lei pe kilowatt/oră", a explicat Niculescu.

Președintele ANRE a apreciat că „în ultima perioadă, ofertele din comparatorul de preţuri s-au îmbunătăţit, în sensul în care mai mulţi furnizori şi-au îmbunătăţit aceste oferte, reducând preţul pe care l-au ofertat către consumatorii de energie".

Diferențe între prețurile analizate și cele publicate

Potrivit oficialului ANRE, o analiză derulată la nivelul instituţiei, pe ceea ce înseamnă determinarea corectă a preţului la energie electrică, a arătat diferenţe între preţul rezultat din cercetare şi preţul publicat de către furnizori în comparatorul de preţuri.

„Componenta variabilă, din punctul nostru de vedere, este cea legată de componenta de achiziţie şi componenta de furnizare. Şi aici a fost o întreagă dezbatere cu furnizorii dacă trebuie să publice într-un mod transparent aceste componente", a menționat Niculescu.

Șeful ANRE a insistat că „marjele lor să fie puse şi ele în mod transparent ca un proces de recâştigare a încrederii în furnizor. Deci, cu cât eu, consumator, văd mai transparent modalitatea de formare a preţului, cu atât am încredere mai mult în furnizorul respectiv şi o să înţeleg că îmi poate oferi energie la un preţ corect".

Analiza detaliată a prețurilor

„Analiza pe care colegii mei au efectuat-o a avut un volum de date foarte mare. Practic, am luat toate contractele bilaterale, toate contractele încheiate la termenul de pieţe, am estimat dezechilibrele, cantităţile tranzacţionate în PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare n.r.), cât şi preţul pe luna iulie", a detaliat președintele ANRE.

„La câţiva dintre ei am remarcat diferenţe între preţul care ne-a ieşit nouă din analiză şi preţul publicat de către ei în comparatorul de preţuri. Diferenţele în unele cazuri sunt foarte, foarte mici, iar în unele cazuri se ridică şi la aproximativ 10%", a precizat Niculescu.

În ceea ce priveşte prosumatorii, Niculescu a punctat faptul că, de la 1 iulie, pentru cei peste 260.000 de prosumatori din România, persoane fizice şi persoane juridice, cu puteri instalate până în 200 de kilowaţi „nu va exista niciun impact" al Ordonanţei.

„După terminarea schemei de plafonare - compensare, pe Spot valoarea kilowatului/oră consumat este egală cu valoarea kilowatului/oră produs şi livrat în reţea. Nu se modifică absolut nimic din acest punct de vedere. Nu sunt impactaţi negativ absolut deloc", a transmis George Niculescu.

Noile prețuri și impactul asupra consumatorilor

Începând de marţi, nu se vor mai aplica preţurile plafonate, de 0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh şi 1,3 lei/kWh, în funcţie de consum, consumatorii urmând să plătească preţurile din contractul încheiat cu furnizorul. Conform ofertelor transmise clienţilor, noile preţuri ajung până în jurul valorii de 1,5 lei/kWh, ceea ce înseamnă că, în cazul celor cu consum până în 100 KWh factura s-ar putea dubla.

Opțiuni pentru consumatori

Consumatorii au însă posibilitatea de a-şi schimba furnizorul, online, atunci când găsesc o ofertă mai bună, iar Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei recomandă consumatorilor să verifice comparatorul de preţuri (https://posf.ro/comparator?comparatorType=electric), pentru a-şi alege oferta pe are o consideră a fi cea mai avantajoasă.

Pentru consumatorii vulnerabili, Guvernul a aprobat în şedinţa de la finele săptămânii trecute acordarea unui ajutor lunar în valoare de 50 de lei, sub forma unui tichet electronic, pentru plata facturilor la energie electrică.

Situația contractelor existente

În cazul prosumatorilor, dacă aceştia au un contract în vigoare cu un furnizor de energie electrică, acesta rămâne valabil cu aceleaşi clauze. În ceea ce priveşte preţul, dacă un contract are termen de expirare după data de 1 iulie 2025, ar trebui să se aplice prevederile şi preţul din contract, până la expirarea acestuia, atunci când se va transmite o nouă ofertă.

Pentru prosumatorii cu putere instalată de peste 200 kW şi până în 400 kW, furnizorii sunt obligaţi să achiziţioneze energia electrică produsă şi livrată la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în luna în care a fost produsă energia respectivă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Aproape 100.000 de mașini din România, rechemate la service. Autoturisme produse în ultimii 30 de ani sunt vizate

Aproape 100.000 de autovehicule fabricate între 1998 și 2019 sunt vizate de rechemări în service din motive tehnice. Dintre acestea, aproape 14.000 au probleme ce afectează siguranța activă, iar peste 85.000 pot prezenta riscuri privind siguranța pasivă.

Protest la Ministerul Finanțelor după tăierea unui spor. 9.825 de lei, venitul mediu net al angajaților

Măsurile de austeritate scot angajații statului în stradă. Angajaţii ANAF din mai multe judeţe, dar şi cei din Justiţie au declanșat proteste spontane, nemulțumiți de tăierea sporului pentru condiții vătămătoare.

Cum ar fi căzut copilul de trei ani de la etajul al șaselea al unui bloc din Brașov. Este în stare gravă

Un băiețel de trei ani a căzut de la etajul șase al unui bloc din Brașov, fiind internat în stare critică. Medicii sunt rezervați privind șansele sale de supraviețuire.

Recomandări
Hărțuiri sexuale în serie, la o companie de stat din România. Autoritățile urmează să anunțe ce măsuri au luat

Mai multe cazuri de hărțuire sexuală și hărțuire morală au fost înregistrate la o companie de stat, iar autoritățile urmează să anunțe măsuri, a informat Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.