Medicul sudanez revenit în România ca să-i îndemne pe oameni să se vaccineze. ”Ne-a convins și am venit să-l fac”

×
Publicitate

Un medic din Sudan, care a profesat două decenii în România, a revenit în țară pentru a da o mână de ajutor în lupta cu pandemia.

A transformat un fost CAP din județul Dolj în centru medical și a făcut tot posibilul pentru a-și convinge pacienții să se vaccineze. A avut un succes neașteptat.

Pacientă: Gata?
Asistentă: Da.
Pacientă: Sănătate la toată lumea”.

Hisham Tageldin a fost impresionat de efortul medicilor de la noi și a decis să revină la doi ani după ce a plecat în țara natală. Are un cabinet medical în comuna Bulzeşti din Dolj şi tot aici a pus bazele unui centru de permanență pentru oamenii din localitate. Vin însă pacienți și din județele Vâlcea şi Olt.

Doctor: ”Ăsta-i Johnson. O singură doză are. Asta nu înseamnă să nu vă feriți, tot așa. Tot așa, mască, distanță”.

”Ne-a convins de când a venit că trebuie să ne vaccinăm”

 „Țineam legătura cu colegii de aici și am văzut că în România și pacienții noștri trec prin momente foarte grele și am venit să dau și eu o mâna de ajutor în comună, oriunde e nevoie”, a spus medicul.

Ne-a convins de când a venit că trebuie să ne vaccinăm”, a transmis un pacient.

În primă fază nu am crezut în această epidemie. Ulterior când am văzut că se accentuează atâtea cazuri de boli, de morți, pe la Craiova morga plină, spitalul plin, am luat această hotărâre”, a spus un alt pacient.

Numărul celor care vin pentru vaccin s-a dublat în ultimele săptămâni. Însă medicul sudanez vrea să convingă și mai mulți oameni să accepte serul.

”Ne-a convins doctorul, moare multă lume și am decis să vin să îl fac”

 ”Medic: Să mai vorbiți cu oamenii, să gândească să mai vină la vaccin.
Pacient: Da, mai vin, mai sunt pe salon.
Medic: Mai stați de vorbă”.

Am încercat să vorbesc cu majoritatea prin copiii lor, prin unul, altul să am număr mare, ce rol are vaccinul…noi am reușit să tragem cel mai mare număr de vaccin. Ne deplasăm la cazurile la care nu se poate deplasa și o să avem succes, eu sunt convins să ajungem la un proces de pacienți să acoperim teritoriul zonei peste 90 la sută”, a mai explicat medicul.

Pacientă: ”Ne-a convins doctorul, moare multă lume și am decis să vin să îl fac. E bine și acum, decât deloc”.

Medicul sudanez este foarte apreciat de pacienții săi. În comuna Bulzești nu este cineva care să nu-i fi trecut măcar o dată pragul.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Mediul de afaceri îi cere Patriarhului Daniel să spună oamenilor clar să se vaccineze: ”Aveți puterea de a opri nenorocirea”

Mediul de afaceri din România solicită Patriarhului Daniel să dea un mesaj clar populaţiei să se vaccineze şi Guvernului să introducă obligativitatea certificatului verde în toate activităţile, cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor.

„Impudoare. Despre eu va fi vorba” de Gabriel Liiceanu, cartea anului 2021 la Humanitas, disponibilă pentru precomenzi

Volumul „Impudoare. Despre «eu» va fi vorba” de Gabriel Liiceanu este disponibil acum pentru precomenzi cu autograful autorului pe site-urile Libhumanitas, Cărturești, Diverta, Libris și librarie.net.

Dumitru Dragomir: „Tot aud că unii nu se vaccinează că nu știu ce conține vaccinul. Păi, când beau cola, știu ce conține?”

Sportivii care nu se vaccinează nu ar trebui să fie lăsați să intre pe teren și „nici în afara lui”, a declarat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru Gazeta Sporturilor.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.