Statul oferă 200.000 lei românilor din diaspora care vor să-și deschidă o afacere în România. Sunt doar 79 de doritori

×
Publicitate

Statul le acordă 200.000 de lei românilor din străinătate care vor să își deschidă în țară o afacere cu doi angajați.  

Dar cei vizați spun că banii sunt prea puțini. Prin programul „Start Up Nation Diaspora”, beneficiarii primesc finanțări nerambursabile, din fonduri europene. Însă până, acum s-au înscris doar 79 de doritori.

Românii se plâng că banii sunt prea puțini

Claudiu este din 2012 în Italia împreună cu soția și cei doi copii. Lucrează la un depozit și a încercat și în 2017, printr-o altă ediție a programului „Start Up” cu fonduri europene, să își deșchidă o florărie în Timișoara.

Nu a fost acceptat atunci. Acum stă pe gânduri dacă să se înscrie în noul program deschis pentru diaspora.

Claudiu Cristea, român stabilit în Italia: „Mi se pare o sumă foarte mică pentru cineva care lucrează în străinătate și care vrea să se întoarcă în România. Chiar dacă avem idei de afaceri sau chiar dacă avem o posibilitate, totuși e o sumă foarte mică. Trebuie să ai angajați, să ai un sediu. Știm prea bine că un sediu e scump, 1.000-1.500 de euro chirie pe lună. Știu români care au câștigat proiecte în 2017”.

Reporter: Ce firme?

Claudiu Cristea: „Crescătorie de pui, altul un bar”.

Reporter: Și au reușit?

Claudiu Cristea: „Cel cu barul a falimentat, cel cu crescătoria de pui am înțeles că e foarte bine”.

Până acum, singura variantă de finanțare pentru cei din străinătate era programul general „Start Up”. Oamenii au primit din fonduri europene 34 de mii de euro.

Marcela și Daniel de pildă, s-au întors în România după opt ani petrecuți în Florența și Londra. Au obținut finanțare și au deschis o patiserie la Galați.

Daniel Rusu: „Totul e administrat de noi. Nu a intrat niciun arhitect aici, niciun designer de interior. Tot este făcut după ce am văzut afară. Noi de asta am plecat în străinătate, să învățăm, să ne dezvoltăm și să întoarcem ceva în țara care ne-a crescut și ne-a educat”.

Condiții pentru românii din diaspora care vor să-și deschidă o afecere

Pentru acest nou program, bugetul total alocat de statul român este de 200 de milioane de lei, iar beneficiarii primesc 200.000 de lei cel târziu în decembrie, cu următoarele condiții:

►Să demonstreze că au rezidența în alt stat și că firma a fost deschisă anul acesta

►Salariile nu trebuie să depășească 60 de mii de lei.

►Timp de doi ani, titularii nu au voie să vândă, ori să înstrăineze mai mult de 49% din firmă.

►Afacerea să aibă doi angajați.

Până acum, doar 79 de români s-au înscris în acest program. Mulți vor să își deșchidă vopsitorii, spălătorii, florării, ori diverse magazine și restaurante.

Constantin Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului: „Probabil că există o zonă de neîncredere din partea lor, dar nu suntem descurajați. Am notificat toate ambasadele, am pus în acțiune pe toți atașații noștri prin minister și în misiunile diplomatice, am apelat la ajutorul parlamentarilor de diaspora și al europarlamentarilor”.

Doritorii se mai pot înscrie până la 1 septembrie pe portalul granturi IMM.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62275273
Inundație pe DN1, în Bușteni. Șoferii au fost nevoiți să circule prin apă adâncă de jumătate de metru

O ploaie torențială a inundat, joi seară, Drumul Național 1 în stațiunea Bușteni.

62259092
Val de tâlhării în Capitală: un cartier întreg este terorizat de hoți

Capitala se confruntă cu un nou val de tâlhării. Un cartier întreg din nordul Bucureştiului este terorizat, de câteva săptămâni, de hoţi.

62274465
Salariul mediu din sistemul public l-a depășit pe cel din privat, cu aproape 30%

Salariul mediu din sistemul public l-a depășit pe cel din privat cu aproape 30%, potrivit datelor Consiliului Fiscal.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.