Situaţia traficului rutier, INFOTRAFIC. Lista drumurilor închise

×
Codul embed a fost copiat

Întreaga ţară tremură de frig, răscolită de viscolul şi ninsorile din ultimele trei zile de februarie. Acest episod de iarnă severă a adus un cod portocaliu şi unul galben de vreme rea, ger cumplit şi ninsori.

Atenţie, aşa va fi toată săptămâna, pentru că aceste avertizări meteo ar putea fi prelungite până vineri. Luni-noapte, s-au înregistrat aproape minus 24 de grade în nordul Modovei. Iar în Teleorman, viscolul a rupt podeaua unui tren de călători şi a umplut compartimentul cu zăpadă. S-a circulat în condiţii dificile pe toate drumurile viscolite şi o bucată din Autostrada Soarelui a fost închisă.

Şi acesta este doar începutul. Noaptea care se apropie aduce ninsori abundente în Sudul ţării, dar şi ger năprasnic în mai bine de jumătate de ţară, amorţită deja de viscolul care loveşte în prag de Mărţişor.

Viscolul s-a dezlănţuit peste toată ţara. În Teleorman, judeţ aflat sub cod portocaliu, patru drumuri naţionale sunt închise, iar stratul de zăpadă creşte de la o oră la alta.

Meteorologii au fost foarte fermi: iarna va lovi prima dată în judeţele din Sudul României, cele situate exact deasupra Dunării. Ori asta înseamnă la 19 kilometri de Zimnicea, în judeţul Teleorman, vânt puternic, ninsoare abundentă și drumuri naţionale închise.

Citește și
ninsoare
Drumuri închise din cauza viscolului puternic. Ninge abundent în mai multe județe

Până acum, a mai fost cum a mai fost, dar pe măsură ce ninsoarea sporeşte în intensitate, iar vântul continua să bată din ce în ce mai tare, asta nu înseamnă decât un singur lucru: noi şi noi fuioare de zăpadă şi troiene pe drumuri.

Furtuna de zăpadă s-a abătut şi peste judeţul Constanța. La prânz, pe unele drumuri abia se mai putea circula, iar vizibilitatea era aproape zero. Autorităţile au luat decizia restricţionării traficului greu către punctele de frontieră, cu atât mai mult cu cât la vecinii bulgari deja avem cod roşu de ninsori şi viscol.

Mai multe maşini prinse în suluri de zăpadă au fost scoase de drumari. Până şi un utilaj de deszăpezire a derapat şi a fost împins de vânt în şanţ. Alte utilaje s-au ciocnit pe autostrada între Constanța şi Cernavodă, porţiune închisă de poliţişti.

La graniţa cu Bulgaria, la Negru Vodă, toate TIR-urile au fost oprite, pentru că la vecini a fost instituit codul roşu de vreme rea.

Între timp, la malul mării, operaţiunile din porturi au fost suspendate luni din cauza viscolului. Pe malul mării sunt rafale care depăşesc 70-80 km/h. Ninge, iar vizibilitatea este foarte scăzută. La ţărm, valurile depăşesc deja 2-3 metri înălţime, iar în larg situaţia este de-a dreptul critică.

În Dolj, la ieşirea din Craiova, o coadă uriaşă cu TIR-uri s-a întins pe o distanţă de 10 kilometri, pentru că nu mai puteau înainta pe drumul acoperit cu zăpadă şi gheaţă. Iar o bucată de zăpadă, desprinsă de pe un TIR şi căzută peste o maşină, a provocat o tragedie duminică seara, în judeţul Vaslui.

Şoferul autoturismului pe care a căzut zăpada şi gheaţa a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt automobil. Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit şi alte 7 persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite.

Şoferul vinovat este cercetat pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Starea drumurilor, live update

UPDATE 1:45 Două autostrăzi, 17 drumuri naţionale şi 39 de drumuri judeţene sunt închise din cauza viscolului, luni noapte, în şapte judeţe, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Astfel, sunt închise autostrăzile A2 Bucureşti – Constanţa şi A4 Ovidiu – Agigea, precum şi următoarele drumuri naţionale: judeţul Teleorman - DN 65E Roşiorii de Vede - Furculeşti; DN51 Alexandria-Izvoarele; DN51A Alexandria-Viişoara-Zimnicea; judeţul Călăraşi - DN 41, pe tronsonul Căscioarele-Chirnogi – Olteniţa; DN 3, pe tronsonul Brăneşti – Cuza Vodă; DN 3A, pe tronsonul Lehliu – Feteşti; DN 21, pe tronsonul Drajna - Călăraşi; DN3B, pe tronsonul Călăraşi - Feteşti; judeţul Giurgiu - DN 5, pe tronsonul 1 Decembrie – Giurgiu; DN 5A, pe tronsonul Falaştoaca - Izvoarele; DN 5B, pe tronsonul Bălănoaia – Ghimpaţi; DN 41, pe tronsonul Dăiţa – Căscioarele; judeţul Constanţa - DN 3, pe tronsonul Murfatlar – Ostrov; DN2A, pe tronsonul kilometric 127 – 196 (Hârşova – intrare Ovidiu); DN3C, pe tronsonul Constanţa – Ovidiu; DN22C, pe tronsonul Constanţa – Medgidia; judeţul Ilfov - DN 3, pe tronsonul Brăneşti – limita cu jud. Călăraşi; judeţul Ialomiţa -DN 21, pe tronsonul Slobozia – Drajna; DN3A, pe tronsonul Drajna – Feteşti; judeţul Vrancea - DN 2N, pe tronsonul Bogza – Dumbrăveni.

Din cauza viscolului, traficul rutier se desfăşoară controlat, sub supravegherea echipajelor de poliţie, pe DN65A pe tronsonul Turnu Măgurele – Roşorii de Vede.

De asemenea, sunt restricţii de tonaj (3,5 tone) pe cinci drumuri naţionale: judeţul Constanţa - DN22, pe tronsonul MihaiViteazul - Ovidiu; DN3, pe tronsonul Murfatlar – Cobadin – Ostrov Vamă; DN38, pe tronsonul Agigea – Vama Negru Vodă; judeţul Tulcea - DN22, pe tronsonul Baia - limita jud. Constanţa; judeţul Ialomiţa - DN2A, pe tronsonul Slobozia – Giurgeni.

De asemenea, sunt închise 39 de drumuri judeţene în Teleorman, Dolj, Olt, Giurgiu, Constanţa, Tulcea şi Călăraşi.

Infotrafic mai autorităţile bulgare nu mai permit accesul autocamioanelor dinspre România prin PTF Ruse, întrucât drumurile din acest Ruse sunt închise din cauza viscolului. Măsura este în vigoare până în data de 27 februarie la ora 08.00.

În judeţul Constanţa, au fost închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea, Midia şi Mangalia. De asemenea, în judeţul Tulcea, a fost închisă Bara Sulina.

În judeţul Teleorman, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol şi Zimnicea – Svishtov au fost închise, din cauza vântului puternic.

UPDATE 00:00 Circulaţia rutieră a fost închisă, luni seară, din cauza viscolului, şi pe DN 21, între Slobozia şi Călăraşi, precum şi pe DN 3A, pe DN 2N şi pe tronsonul Brăneşti-Călăraşi al DN3, astfel că la această oră traficul este blocat pe 10 drumuri naţionale şi pe două autostrăzi.

Compania Naţională de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că începând cu ora 22.15 s-a închis circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 21, între Slobozia (judeţul Ialomiţa) şi Călăraşi, km 90+750 – km 130+000, din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse.

De asemenea, a fost închisă circulaţia rutieră pe DN 3, între Brăneşti (judeţul Ilfov) şi Călăraşi, km 21+000 – km 110+000 şi pe DN 3A, între Lehliu (judeţul Călăraşi) şi Feteşti (judeţul Ialomiţa), km 0+000 – km 78+000, din cauza viscolului puternic la sol şi a vizibilităţii reduse.

Traficul a fost închis din cauza viscolului şi pe DN 2N, între Bogza (judeţul Vrancea) şi Dumbrăveni (judeţul Vrancea), km 8+000 – km 17+000.

Lista autostrăzilor şi drumurilor naţionale închise din cauza viscolului: A2 (Bucureşti - Constanţa) şi A4 (Ovidiu - Port Agigea Sud), DN 21 (Slobozia - Calarasi), DN 22 (Baia - Ovidiu), DN 22C (Cernavoda - Murfatlar), DN 2A (Harsova - Ovidiu), DN 2N (Bogza - Dumbraveni), DN 3 (Branesti - Calarasi), DN 3 (Ostrov - Murfatlar), DN 38 (Agigea - Negru Voda), DN 3A (Lehliu - Fetesti), DN 3C (Constanta - Ovidiu), DN 5 (Adunatii Copaceni - Giurgiu).

UPDATE 23:30 Trei drumuri judeţene din Dolj sunt luni seara închise, întrucât utilajele de deszăpezire nu au putut îndepărta zăpada din cauza viscolului.

Potrivit ISU Dolj, DJ 553 Poiana Mare - Maglavit - km 24-41, DJ 561E - Băileşti - Seaca de Câmp - km 0-11 şi DJ 551A între satele Gioroc şi Puţuri sunt blocate.

De asemenea, drumurile comunale Radomir - Ciocăneşti şi Carpen - Orodel sunt blocate.

UPDATE 22:30 Circulaţia rutieră a fost închisă, luni seara, pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 5, între Bucureşti şi Giurgiu, din cauza viscolului puternic la sol şi a vizibilităţii reduse, a informat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

De asemenea, începând cu ora 22:00, s-a închis circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 2N, între Bogza şi Dumbrăveni (judeţul Vrancea), între km 8+000 - km 17+000, tot din cauza viscolului puternic la sol şi a lipsei de vizibilitate.

"Rugăm participanţii la trafic să adapteze viteza condiţiilor meteo şi să respecte semnalizările rutiere şi restricţiile instituite temporar. De asemenea, reiterăm
faptul că autovehiculele trebuie echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă", atrage atenţia CNAIR.

UPDATE 21:30 Circulaţia rutieră între Bucureşti şi zona Dobrogei este închisă la această oră pentru toate categoriile de autovehicule, din cauza ninsorilor viscolite şi a vizibilităţii extrem de reduse, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit unui comunicat al CNAIR, remis luni seara AGERPRES, drumarii acţionează în permanenţă pentru a asigura desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă în toate zonele afectate de fenomenele meteorologice.

UPDATE 20:00 Centrul INFOTRAFIC că din cauza vremii nefavorabile, autostrada A2 Bucureşti – Constanţa va fi închisă, în totalitate, începând cu ora 20.00.

UPDATE 19:45 Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui, pe Autostrada A4 şi pe DN 41 şi DN 3 a fost închisă luni seară din cauza viscolului puternic. Rămân închise şi DN 41, DN 65A, DN 65E, DN 51 şi DN 5A.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), tronsonul Cernavodă – Constanţa al autostrăzii A2 şi autostrada A4 Ovidiu – Agigea sunt închise din cauza vremii, în timp ce pe sectorul Bucureşti – Cernavodă traficul se desfăşoară dificil, în condiţii de iarnă, vizibilitatea fiind redusă din cauza viscolului.

De asemenea, Compania Naţională de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule este blocată şi pe DN 41, între Olteniţa, judeţul Călăraşi şi Plopşoru, judeţul Giurgiu, km 0+300 – km 64+385.

Începând cu ora 19.00, se închide circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule şi pe DN 3, între Ostrov şi Murfatlar, km 129+000 – km 243+435, din cauza viscolului puternic care reduce vizibilitatea.

Potrivit CNAIR, pe DN 5B, între Giurgiu, judeţul Giurgiu şi Ghimpaţi, judeţul Dâmboviţa, km 3+200 – km 39+500, a fost impusă restricţie de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

UPDATE 17.00 Circulaţia este întreruptă, luni, pe ambele sensuri ale autostrăzii A2, între Constanţa şi Cernavodă, din cauza viscolului puternic, dar şi ca urmare a unui eveniment rutier.

"Circulaţia rutieră pe tronsonul Cernavodă - Constanţa al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa este întreruptă pe ambele sensuri, din cauza viscolului puternic şi a unui eveniment rutier în care au fost implicate mai multe utilaje de deszăpezire", se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform aceleiaşi surse, la kilometrul 160, în zona localităţii Cernavodă, circulaţia rutieră către Constanţa este deviată de pe autostrada A2 pe DN 22C. De asemenea, traficul către Bucureşti este deviat de la Constanţa pe rutele vechi.

UPDATE 16.40 Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ninsori abundente și viscol puternic, în momentul de față, anumite tronsoane de drumuri naționale și județene au fost închise, după cum urmează:

• DN65E: Bogdana – Broșteanca – Urluiu;

• DN65A: Turnu Măgurele – Roșiorii de Vede;

• DJ504: Cernetu – Alexandria – Lăceni;

• DJ506A: Răsmirești – Purani;

• DJ506: Beiu – Cervenia;

• DJ612A: Roșiorii de Vede – Balta Sărată – Plopii Slăvitești;

• DJ 506B: Smârdioasa – Izvoarele;

• DJ503: Videle – Poeni (se circulă pe un fir, în zona localității Baciu, pe o lungime de 1,5 km);

• DJ601B: Blejești – Cosmești – Siliștea;

• DJ601F: Coșoteni – Nenciulești;

• DJ642: Islaz – Moldoveni.

CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţiarutieră pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Constanţa - Bucureşti este oprită la km 193, între Constanţa şi Cernavodă. Măsura a fost luată de poliţiştii rutieri după ce mai multe utilaje de deszăpezire au fost implicate într-un eveniment rutier. Poliţiştii rutieri deviază provizoriu traficul către Bucureşti pe ruta veche. Pe autostrada A2, vremea este nefavorabilă.

UPDATE 14.40 Județul Teleorman. Mai multe tronsoane de drumuri, printre care două naţionale, DN 65E şi DN 65A, şi alte 11 judeţene sunt închise luni circulaţiei rutiere, din cauza ninsorilor abundente şi viscolului, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, remis AGERPRES.

''Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ninsori abundente şi viscol puternic, la ora 12.30, anumite tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene au fost închise, după cum urmează:

DN65E: Bogdana - Broşteanca - Urluiu; DN65A: Turnu Măgurele - Roşiorii de Vede; DJ504: Cernetu - Alexandria - Lăceni; DJ506A: Răsmireşti - Purani; DJ506: Beiu - Cervenia; DJ612A: Roşiorii de Vede - Balta Sărată - Plopii Slăviteşti; DJ 506B: Smârdioasa - Izvoarele; DJ601D: Videle - Mereni; DJ503: Videle - Poeni (se circulă pe un fir, în zona localităţii Baciu, pe o lungime de 1,5 km); DJ601B: Blejeşti - Cosmeşti - Siliştea; DJ601F: Coşoteni - Nenciuleşti; DJ642: Islaz - Moldoveni; DJ653: Zlata - Băduleasa'', se precizează în comunicatul ISU Teleorman.

Conform sursei citate, peste 600 de pompieri, poliţisti şi jandarmi, cu 150 de mijloace de intervenţie, sunt alături de autorităţile judeţene şi locale pentru asigurarea misiunilor de protejare a vieţii şi bunurilor materiale ale cetăţenilor.

UPDATE 14.20  CNAIR a intervenit cu 827 de autoutilaje şi a răspândit 1.577 tone de materiale antiderapante, la nivel naţional, luni în intervalul orar 5:00 - 12:00, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR remis AGERPRES.

"Menţionăm că la această oră nu sunt sectoare de drum naţional sau de autostrăzi închise circulaţiei din cauza condiţiilor meteorologice, dar se circulă în condiţii de iarnă. Având în vedere că începând cu ora 07:00 a intrat în vigoare codul portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite şi vizibilitate scăzută, recomandăm conducătorilor auto să plece la drum doar în cazuri de strictă necesitate.

Cele mai afectate judeţe de condiţiile meteorologice extreme din această perioadă sunt Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti", se arată în document.

Conform comunicatului, reprezentanţii CNAIR acţionează în permanenţă în toate zonele afectate, pentru a asigura desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă.

"Facem din nou apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate", menţionează sursa citată

UPDATE 12.50 Pe drumurile din judeţul Giurgiu se acţionează cu utilaje cu lamă, nu se împrăştie material antiderapant.

Pe toate drumurile judeţene şi naţionale de pe raza judeţului Giurgiu drumarii acţionează cu 37 de utilaje de deszăpezire cu lamă fără a se împrăştia material antiderapant din cauza viscolului şi nu sunt raportate drumuri închise sau restricţionate circulaţiei, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Florin Negruţ, citat Agerpres.ro

"Pe toate drumurile naţionale şi judeţene operatorii de drumuri care intervin la deszăpezire acţionează cu un total de 37 de utilaje de deszăpezire cu lamă fără sărăriţe deoarece este viscol şi în condiţii de viscol nu se împrăştie material antiderapant. Şi circulaţia la frontieră, la intrarea şi la ieşirea din ţară se efectuează fără probleme", a spus Florin Neguţ.

Judeţul Giurgiu se află în perioada 26 februarie -1 martie sub atenţionare de cod portocaliu de căderi de zăpadă şi viscol

UPDATE 12.20 Şapte tronsoane de drum, dintre care trei naţionale, închise pentru deszăpezire în județul Teleorman

Mai multe tronsoane de drum, printre care trei naţionale - DN 65A, DN 51, DN 51A şi patru judeţene, au fost închise luni dimineaţa pentru deszăpezire, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, remis AGERPRES.

''Vă aducem la cunoştinţă faptul că următoarele tronsoane de drum sunt blocate temporar în vederea acţionării eficiente a mijloacelor de deszăpezire: DN65A: Turnu Măgurele - Roşiorii de Vede; DN51: Zimnicea - Izvoarele; DN51A: Zimnicea - Piatra; DJ504: Alexandria - Cernetu şi Alexandria - Lăceni; DJ703: Călineşti - Mavrodin; DJ506: Beiu - Ştorobăneasa şi Merişani - Băbăiţa; DJ506A: Răzmireşti - Vităneşti'', se precizează în comunicatul ISU Teleorman.

Decizia a fost luată în şedinţa de luni a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde s-a mai stabilit şi închiderea cursurilor în şcolile din judeţ, luni după-amiaza şi marţi.

''Tot astăzi, în şedinţa CJSU Teleorman, s-a luat decizia suplimentării numărului de utilaje de deszăpezire cu un număr de 24 de mijloace tehnice. Astfel, la nivelul judeţului Teleorman, administratorii drumurilor naţionale şi judeţene (SDN şi SDJ) acţionează pe principalele căi de circulaţie cu următoarele mijloace de deszăpezire şi materiale antiderapante: SDN: 53 de mijloace de deszăpezire şi aproximativ 2000 t sare; SDJ: 49 de mijloace de deszăpezire, peste 1200 t de nisip şi aproximativ 2600 t de sare'', se mai precizează în comunicatul ISU Teleorman.

La nivelul judeţului s-a instituit serviciul de permanenţă la sediul primăriilor. La nivelul ISU Teleorman, pe lângă personalul aflat în tura de serviciu, sunt pregătite să intervină echipe de câte 20 de pompieri salvatori în fiecare din cele cinci subunităţi, aflate în oraşele şi municipiile judeţulu

UPDATE 12.00 Opt tronsoane de drumuri județene, închise în judetul Olt.

Opt tronsoane de drumuri judeţene au fost închise în judeţul Olt în vederea deszăpezirii, iar peste 500 de consumatori au rămas fără energie electrică din cauza avariilor produse de viscol reţelelor de distribuţie, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, pentru Agerpres.ro

"Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în vederea deszăpezirii, au fost închise circulaţiei următoarele tronsoane de drumuri judeţene: DJ 542 Caracal-Redea; DJ 542 A Redea - Rotunda; DJ 544 A Vârtopu - Vădăstriţa; DJ 546 C Potcoava - Perieţi; DJ 604 Bucinişu - Obârşia; DJ641 Caracal - Ceziuni; DJ 653 Stoicăneşti-Crăciunei-Radomireşti; DJ 679, pe tronsonul Văleni-Seaca-Mihăeşti", a anunţat Băsăşteanu

UPDATE 11.00 În județul Maramureș se circulă în condiții de iarnă pe toate sectoarele de drumuri naționale, județene și comunale.

Pe toate sectoarele de drumuri naţionale, judeţene şi comunale din judeţul Maramureş se circulă în condiţii de iarnă, pentru combaterea poleiului intervenindu-se cu peste 5 tone de material antiderapant, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Maramureş, Amalia Babici Man.

"Pe toate sectoarele de drumuri din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, carosabilul este curat, dar umed pe unele porţiuni de drum, iar vizibilitatea atmosferică e peste 10 km. Pentru combaterea poleiului s-a intervenit cu peste 5 tone de material antiderapant în cursul dimineţii" a precizat Amalia Babici Man pentru Agerpres.ro

De asemenea, Instituţia Prefectului- judeţul Maramureş a precizat, pe pagina de Facebook, că pe toate tronsoanele de drumuri din judeţ traficul decurge în condiţii de iarnă, vizibilitatea este bună, cerul este senin.

În Pasul Prislop (Munţii Pietrosul Rodnei), carosabilul este parţial umed (între km 160 şi km 180), iar vântul prezintă intensificări temporare de până la 30 km/h. S-a intervenit cu 11 utilaje şi s-au împrăştiat trei tone de material antiderapant pentru prevenirea şi combaterea poleiului.

Stratul de zăpadă măsura 62 cm la Vf. Iezer, 24 cm la Băiuţ şi Cavnic, 12 cm la Săcel, 10 cm în Poiana Borşa, 7 cm la Târgu Lăpuţ, şi 6 cm la Ocna Şugatag.

Potrivit aceleiaşi surse, curg sloiuri de gheaţă pe cursurile râurilor Tisa, Cavnic, Mara, Iza, Vişeu şi Suciu, iar poduri de gheaţă la mal au fost semnalate pe râurile Tisa, Vişeu, Cisla, Vaser, Ruscova, Iza, Botiza, Mara, Cosău, Bârsău, Lăpuş, Cavnic, Săsar, Firiza şi Suciu. Temperaturile scăzute au favorizat formarea unui pod de gheaţă cu ochiuri pe râul Nistru

UPDATE 10.00 Situația drumurilor din județul Teleorman

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze pentru curăţarea carosabilului, circulaţia rutieră este întreruptă în judeţul Teleorman pe mai multe drumuri naţionale: DN51 Zimnicea – Viişoara, DN51A Zimnicea – Izvoarele, DN54 Moldoveni – Islaz şi DN65A Turnu Măgurele – Roşiorii de Vede.

De asemenea, în acelaşi judeţ, circulaţia rutieră este întreruptă, din cauza vremii nefavorabile, pe mai multe drumuri judeţene (DJ 504, DJ 506, DJ 506A, DJ 506C, DJ 653, DJ 703). Se acţionează pentru curăţarea părţii carosabile.

În judeţul Bacău, traficul este oprit pe DJ119 A (Urechești - Sascut) pe tronsonul cuprins între comuna Urechești (km 0) și satul Conțești (km 5 + 500), din cauza condițiilor meteo nefavorabile (ninsoare și viscol). Variantă ocolitoare: comuna Urechești - DN11A - Adjud - DN2 – comuna Sascut.

UPDATE 09.30 Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă în județul Olt. Pe două drumuri județene se circulă cu dificultate din cauza viscolului.

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă în judeţul Olt, iar pe două drumuri judeţene - DJ 641 Caracal - Cezieni şi DJ 679 Mihăeşti - Seaca - Văleni - se circulă cu dificultate din cauza viscolului, a anunţat, luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, citat de Agerpres.ro

Acesta a precizat că în judeţul Olt, în prezent, nu sunt drumuri închise sau restricţionate şi se intervine cu 60 de utilaje de deszăpezire, atât pe drumurile naţionale cât şi pe cele judeţene.

În sudul judeţului Olt, în comuna Izbiceni, a fost afectat un post de transformare şi aproximativ 50 de consumatori sunt nealimentaţi cu energie electrică.

Pentru judeţul Olt, luni, este în vigoare o avertizare Cod portocaliu de frig şi ninsori abundente, temporar viscolite

UPDATE 08.30. Se circulă în condiții de iarnă. Nu sunt sectoare de drum național sau de autostrăzi închise din cauza condițiilor meteo.

Nu sunt sectoare de drum naţional sau de autostrăzi închise circulaţiei din cauza condiţiilor meteorologice, luni dimineaţa, dar se circulă în condiţii de iarnă, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citată de Agerpres.ro

În perioada 25 februarie, ora 17:00 - 26 februarie, ora 05:00, la nivel naţional, drumarii au acţionat cu 1.106 autoutilaje şi s-au răspândit 5.376,535 tone material antiderapant.

Starea drumurilor la ora 06.45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza viscolului şi pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze pentru curăţarea carosabilului, au fost închise în judeţul Teleorman:

DN51 Zimnicea – Turnu Măgurele şi DN51A Zimnicea – Alexandria.

Precizăm că nu au fost instituite restricţii de viteză sau de tonaj din cauza vremii nefavorabile.

În judeţul Bacău, traficul este oprit pe DJ119 A (Urechești - Sascut) pe tronsonul cuprins între comună Urechești (km 0) și satul Conțești (km 5 + 500), din cauza condițiilor meteo nefavorabile (ninsoare și viscol).

Variantă ocolitoare: com. Urechești - DN11A - Adjud - DN2 - com. Sascut.

Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, le recomandăm şoferilor să nu plece la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă şi să adopte în general o conduită preventivă la volan, adaptând în permanenţă viteza la condiţiile de trafic şi de drum.

***

Din cauza vântului puternic, în judeţul Constanţa au fost închise porturile Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea.

Recomandările CNAIR pentru șoferi:

Conducătorii auto ar trebui să plece la drum doar în caz de strictă necesitate şi numai dacă au autovehiculele echipate de iarnă, în condiţiile în care meteorologii au emis mai multe Coduri portocalii de ninsori şi viscol, arată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citată de Agerpres.ro

"Recomandăm conducătorilor auto să plece la drum doar în caz de strictă necesitate şi doar dacă au autovehiculele echipate de iarnă. Recomandăm de asemenea conducătorilor auto să se informeze înainte de a pleca la drum despre starea zonelor tranzitate, să adapteze viteza la condiţiile din trafic şi să respecte eventualele restricţii de circulaţie impuse", precizează CNAIR.

Potrivit companiei de drumuri, direcţiile Regionale ale Companiei sunt mobilizate şi intervin pentru a asigura traficul rutier în condiţii de siguranţă, acolo unde se impune. De asemenea, regionalele unde fenomenele meteo sunt moderate vor veni în ajutorul celor care se confruntă cu fenomene extreme, deplasând utilaje acolo unde va fi nevoie.

"În cazul în care, din cauza viscolului puternic, vizibilitatea va scădea până la limita de siguranţă, CNAIR împreună cu Poliţia Rutieră vor decide închiderea traficului pe anumite sectoare de drum", precizează sursa citată.

Municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea intră luni dmineaţa, la ora 10:00, sub Cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi vizibilitate scăzută.

Pe de altă parte, un Cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite, este în vigoare de luni dimineaţa de la ora 07:00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman unde se va depune strat consistent de zăpadă.

Ninsori importante vor fi prezente luni şi marţi în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, care au intrat, începând de la ora 04:00, sub Cod galben, valabil până marţi seară la ora 20:00.

La sfârşitul săptămânii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.

 

Măsurile luate de autorități

O intervenție deosebită a avut loc în județul Teleorman, între localitățile Botoroaga și Moșteni, unde un autobuz cu patru călători, un autoturism și o ambulanță care transporta o femeie gravidă spre spital, au rămas blocate din cauza acumulării de zăpadă viscolită pe carosabil. S-a acționat imediat cu două utilaje de deszăpezire ale SDN, o șenilată ISU și o autospecială pentru victime multiple ATPVM, care a însoțit ambulanța spre spital.

S-a intervenit cu utilaje aparținând autorităților locale și în județul Constanța, între localitățile Ciocârlia și Cobadin, pentru deblocarea a două autoturisme cu opt persoane, care nu au mai putut înainta din cauza ninsorii. Situația a fost remediată în scurt timp.

În acest moment, utilaje ale drumarilor intervin în județele Giurgiu și Teleorman, pentru deblocarea unor autoturisme care nu mai pot înainta din cauza acumulării de zăpadă viscolită pe carosabil.

Începând de seara trecută, la nivelul IGSU a fost activată grupa operativă pentru monitorizarea evoluției situației din teren și coordonarea echipajelor de intervenție.

În sprijinul unităților din județele aflate sub avertizare Cod Portocaliu, au fost dislocate șase autoșenilate, opt autofreze și patru autospeciale de transport personal și victime multiple. În funcție de evoluția situației operative, echipajele de intervenție pot fi suplimentate cu tehnică și personal din zonele care nu se află sub avertizări de vreme severă.

De asemenea, la nivel județean au fost convocate comitetele pentru situații de urgență pentru a fi dispuse măsurile preventive și operative pentru parcurgerea în condiții de siguranță a valului de ninsori și temperaturi scăzute. La sediile primăriilor din zonele aflate sub cod portocaliu de ninsori și viscol este asigurată permanența și au fost luate măsuri pentru identificarea spațiilor pentru cazarea persoanelor rămase înzăpezite.

 

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație! Mircea Lucescu s-a întors de la Zurich și anunță: "Conducerea UEFA a înțeles ce au făcut kosovarii"
Răsturnare de situație! Mircea Lucescu s-a întors de la Zurich și anunță: "Conducerea UEFA a înțeles ce au făcut kosovarii"
Citește și...
INFOTRAFIC: Zeci de drumuri închise din cauza viscolului. Situația actualizată
INFOTRAFIC: Zeci de drumuri închise din cauza viscolului. Situația actualizată

S-a abătut iarna vijelioasă în centrul, estul şi sud-estul ţării, unde a nins zdravăn şi a bătut viscolul. Problemele cele mai mari au fost pe drumurile naţionale care leagă Transilvania de Muntenia şi Moldova.

Drumuri închise din cauza viscolului puternic. Ninge abundent în mai multe județe
Drumuri închise din cauza viscolului puternic. Ninge abundent în mai multe județe

Drumul Naţional 67 C Novaci - Rânca a fost închis, miercuri seară, din cauza viscolului puternic, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutier.

Peste 300 de drumuri inchise si 6.500 de oameni evacuati dupa furtunile din SUA. 20 de oameni au murit
Peste 300 de drumuri inchise si 6.500 de oameni evacuati dupa furtunile din SUA. 20 de oameni au murit

 Doua state americane inca se resimt dupa furtunile din weekend. In Arkansas, apele mai multor rauri au atins cote istorice si 6.500 de oameni au fost evacuati. Peste 300 de drumuri sunt inchise in tot statul.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Noi dezinformări cu privire la apărarea spațiului aerian al României. MApN: „Securitatea țării nu este amenințată de aliaţi”
Noi dezinformări cu privire la apărarea spațiului aerian al României. MApN: „Securitatea țării nu este amenințată de aliaţi”

MApN semnalează că au apărut noi dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian al României şi precizează că "este cât se poate de evident" că apărarea şi securitatea României nu sunt ameninţate de aliaţi şi parteneri.

Prognoza meteo pentru următoarele două zile. ANM a emis cod portocaliu și galben de viscol. Care sunt zonele vizate | HARTĂ
Prognoza meteo pentru următoarele două zile. ANM a emis cod portocaliu și galben de viscol. Care sunt zonele vizate | HARTĂ

Pentru următoarele două zile, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis coduri portocalii și galbene de viscol care vor viza mai multe regiuni ale țării.