Soluțiile la care au apelat românii ca să rămână în formă de Paște

×
Publicitate

După ore în şir petrecute printre fripturi şi cozonaci, piscinele, parcurile, SPA-urile sau sălile de fitness au fost pline de cei pe care îi mustra conştiinţa.

Vara nu-i tocmai departe, aşa că unii sunt deja speriaţi de faptul că le-a rămas costumul de baie mic.

Parcul acvatic a fost şi rămâne o opţiune pentru cei care stau câteva zile în Braşov. Apa din bazine te ajută să ştergi orice urmă de drob.

Tot în zonă, dar mult mai solicitant este parcul de aventură.

Turistă: "Foarte frumos, o aventură nemaintâlnită! E prima oară în viaţa mea când fac aşa ceva."

Unii tineri în schimb au pedalat cu spor pe Valea Cerbului, în Buşteni.

Biciclist: "Mişcare în aer liber! Decât să stai.. plus că e Paştele, mâncare grea, te ajută!”

La Sovata, sportul s-a limitat la jacuzzi.

Turist: "Ne simţim foarte bine, serviciile sunt pe măsură, aerul apă, totul e ok aici."

În Capitală au rămas doar cei care fac mişcare zi de zi.

Alexandru Ghiţă, antrenor fitness: ''Au venit persoane care vin mod regulat, care ştiu ce au de făcut şi care se menţin. Încă n-am văzut fețe noi şi nici persoane plinuţe, să nu aruncăm pe greutăţi din prima, să o luăm uşor cu revenire foarte simplă."

Există însă şi exerciţii pentru acasă dacă nu vreţi să bateţi drumul până la sală.

Flavius Predoi, antrenor persoanal: "Putem să folosim un scaun ca să învăţăm cum să facem un exerciţiu corect sau două sticle cu apă pentru a întări musculatura şi minim 30 de minute în fiecare zi pentru a ne intra în formă după sărbători."

Înainte de toate, spun specialiştii, este foarte important să avem o dietă echilibrată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61952258
Locurile de grătare de lângă Capitală, pline. Taxele plătite de bucureșteni

În a doua zi de Paşte, mii de romani au făcut ce ştiu ei mai bine, adică şi-au golit frigidere, de această dată în portbagaj, şi au pornit voioşi la iarbă verde. În scurt timp, micii au zâmbit în soare, iar cetina a prins miros de fum.

61952234
Ce facem cu mâncarea rămasă de la Paște

Pentru că este a doua zi de Paște, astăzi nu facem sport, dar dacă simțiți că ați făcut vreun exces, o tură de parc e binevenită întotdeauna.

61952141
Românii plecaţi peste hotare s-au întors de Paşte în ţară. "În Germania îţi lipseşte aşa ceva"

Cei care petrec Paştele la pensiuni sau hoteluri au avut parte numai de bunătăţi pregătite special pentru această zi de sărbătoare. Iar cei care au vrut să mai schimbe puţin tradiţia au ales să se adune în jurul grătarelor încinse.

Recomandări
Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.