Șoferul unui microbuz școlar s-a ales cu dosar penal după ce a condus sub influența alcoolului

62290865

Un bărbat în vârstă de 59 de ani care lucrează ca șofer de microbuz școlar a fost prins băut la volan.

 

Bărbatul lucra ca șofer de microbuz școlar pe raza localității argeșene Teiu. Acesta a fost oprit în trafic de polițiști, agenții descoperind că șoferul se afla sub influența alcoolului.

„În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, conform IPJ Argeș.

În mijlocul de transport se aflau cinci pasageri, dintre care patru elevi și un cadru didactic.

„Menționăm faptul că, în perioada 30 august – 2 septembrie 2022, polițiștii de la rutieră au derulat activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi. 139 de astfel de autovehicule au fost reinventariate, iar polițiștii rutieri au reinstruit 137 de conducători auto cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului. Instruirea conducătorului auto în cauză, cu privire la respectarea normelor rutiere, a fost realizată în data de 30 august 2022”, mai menționează sursa citată.

Șoferul microbuzului s-a ales cu dosar penal.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61905914
Accident rutier cu patru victime. Elicopter SMURD, sosit la fața locului
Patru persoane au fost rănite, marţi, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Jucu, județul Cluj.  
62290837
Cât te poate costa dacă mergi cu rolele în casă? Un bucureștean a plătit 10.000 de euro pentru că era gălăgios
10.000 de euro ar putea să îl coste pe un bucureștean pasiunea de a merge cu rolele prin casă.  
62289406
Sosirile ruşilor în Georgia aproape s-au dublat după mobilizarea lui Putin în Ucraina
Sosirile ruşilor în Georgia s-au dublat, la aproape 10.000 de oameni pe zi, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, miercuri, o mobilizare în ofensiva sa din Ucraina, anunţă marţi Ministerul georgian de Interne.