Şofer oprit în Sibiu, cu permisul suspendat de 47 de ori. Cine e bărbatul

61410592

Poliţia rutieră a oprit în localitatea Ruşi din Sibiu o maşină, descoperind apoi că şoferul avusese permisul suspendat de 47 de ori în ultimul deceniu.

Cazul a avut loc pe 27 ianuarie, pe DN14, fiind implicat un bărbat de 45 de ani. „În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat după ce, în ultimii 10 ani, a fost depistat conducând cu permis necorespunzător categoriei sau cu dreptul de a conduce suspendat de nici mai mult, nici mai puţin de 47 de ori”, a transmis IPJ Sibiu.

Potrivit Pandurul.ro, şoferul este Coco Păun, cunoscut ca fost iubit al Biancăi Drăguşanu, dar şi pentru implicarea sa în numeroase scandaluri, inclusiv în bătăi de stradă în Târgu Jiu acum aproape două decenii. Presa susţinea atunci că ar fi unul dintre şefii lumii interlope, iar în 2001 a ajuns după gratii pentru evaziune fiscală, fiind eliberat după 3 ani.

După ce ieşit din spatele gratiilor, a început o relaţie furtunoasă cu Bianca Drăguşanu, în urma căreia ar aceasta ar fi rămas cu semne pe picioare, având nevoie de multe operaţii pentru a scăpa de urme. Păun a negat însă acuzaţiile aduse de Drăguşanu.

Pandurul.ro susţine că săptămâna trecută, şi poliţiştii gorjeni l-au tras pe dreapta pe Coco Păun, pe DN66 şi i-au făcut dosar penal. „Bărbatul conducea având permisul suspendat. I-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61937829
Eclipsă totală de Lună 31 ianuarie 2018: Superluna, luna albastră şi luna sângerie, simultan
Miercuri seară, luna a oferit un adevărat spectacol. Trei evenimente diferite, legate de satelitul natural al Terrei, s-au produs simultan.
61937821
Percheziții la hoţii de lemne din Prahova. Ce i-au făcut pădurarului
Mai mulţi indivizi bănuiţi că furau lemne din pădure au fost "vizitaţi" marți de poliţiştii din Prahova.
61937818
Două femei din Buzău au strâns câteva sute de câini în curte. Vecinii vor să se mute
Câinii sunt mărul discordiei în două localităţi din judeţul Buzău. Vorbim despre sute de animale, adăpostite în două gospodării. Patrupezii au fost adunaţi de pe străzi de două femei, iar acum sunt ţinuţi în cuşti, dar unii sunt lăsați liberi prin curte.