Audieri terminate in miez de noapte. Au fost emise primele ordonante de retinere in dosarul vamilor

×
Publicitate

Audierile maraton de la DNA s-au incheiat luni noapte in jurul orei 01:00. Toate persoanele au primit ordonante de retinere si vor ajunge astazi in jurul pranzului in fata instantei cu propunere de arestare preventiva.

 pentru 29 de zile. Aparatorii sustin insa ca acuzatiile aduse clientilor lor vor trebui si probate.

La putin timp dupa incheirea audierilor, in jurul orei 01:30, mai multi mascati descarcau de zor dintr-un camion al jandarmeriei sute de cu saci cu dosare pe care ii duceau in sediul Directiei Nationale Anticoruptie. Astazi in jurul pranzului dosarele tuturor persoanelor invinuite vor ajunge la Inalta Curte de Casatie si Justitie unde vor fi prezentati toti cu propunere de arestarew preventiva.

 Ancheta Directiei Nationale Anticoruptie are in atentie 40 de persoane care, prin intermediul unor firme, au fost implicate in importuri nelegale de marfuri din diferite tari, prin Portul Constanta, inclusiv prin Oil Terminal, au declarat, luni, surse judiciare.

Potrivit agentiei Mediafax, care citeaza surse judiciare, in dosarul in care este implicat senatorul Mircea Banias apare si Directorul adjunct al Grupului Nave al Politiei de Frontiera Constanta, Adrian Patrascu.

El este acuzat de luare de mita in ancheta ce-l vizeaza pe Mircea Banias, fiind banuit ca ar fi urmat sa divulge informatii clasificate ca secret de serviciu, in schimbul unor bunuri din China si bauturi alcoolice. La Directia Nationala Anticoruptie au fost aduse peste 20 de persoane, majoritatea vamesi, pentru audieri. Sunt acuzati ca, alaturi de Mironescu si Banias, s-au folosit de functii si au facut afaceri care le-au adus castiguri de milioane de euro.

Secretarul de stat in Ministerul de Interne Laurentiu Mironescu se afla de ore bune in fata anchetatorilor, care-l acuza de trafic de influenta si evaziune fiscala. Partenerul sau de afaceri, senatorul PDL Mircea Banias, audiat si el astazi, a fost deja pus sub urmarire penala.

Un senator al Romaniei si amicul sau, secretar general in Ministerul de Interne, sunt acuzati ca au incasat ilegal un milion de euro. Procurorii anticoruptie spun ca Mircea Banias si Laurentiu Mironescu au facut trafic de influenta si evaziune fiscala.

Lotul de suspecti, pe care ei l-ar fi coordonat, este mult mai mare. 40 de vamesi, politisti de frontiera si oameni de afaceri din Asia au adus in tara, fara acte, marfuri din China. Statul a pierdut o multime de bani din neplata TVA-ului.

Mircea Banias a declarat ca a fost pus sub urmarire penala de procurorii anticoruptie, dar nu intelege de ce s-a intamplat asta, sustinand ca nu cunoaste absolut nimic despre transportul cu produse din China.

Asemeni prietenului sau Mircea Banias, Mironescu este un om cu stare. Conform declaratiei de avere are terenuri, un apartament in capitala, 5 case, o masina de teren si 55.000 de euro in banca. Pe de alta parte trebuie sa achite pina in 2020 catre banca o datorie de 320.000 de euro. Mironescu este actionar la cinci firme si presedinte in Consiliului National Director al Ligii Navale Române.

Intrebat daca il cunoaste pe Laurentiu Mironescu, senatorul a spus ca e prieten cu acesta, iar din anul din 2005 detin impreuna parti sociale la o societate cu specific maritim.

Senatorul Banias a fost adus de politisti luni, la ora 9.00, la Directia Nationala Anticoruptie, unde i s-au prezentat acuzatiile care i se aduc, parlamentarul iesind de la audiere in jurul orei 11.50.

Potrivit articolului 72 din Constitutie, parlamentarii nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor.

Zeci de perchezitii au avut loc luni dimineata in Bucuresti si Constanta, fiind vizata si casa senatorului PDL de Constanta Mircea Banias, precum si locuinta secretarului general al Ministerului Administratiei si Internelor Laurentiu Mironescu.

La descinderi au participa politisti de frontiera coordonati de procurori DNA, actiunea incepand la ora 6.00. Reprezentanti ai Politiei de Frontiera au declarat ca aproximativ 50 de perchezitii au loc in Constanta si in Capitala, intr-un dosar de evaziune fiscala si contrabanda instrumentat de Politia de Frontiera in octombrie 2010.

Perchezitiile - 25 in Constanta si 25 in Bucuresti - vizeaza aducerea la audieri, la sediul DNA, a mai multor persoane, printre care senatorul PDL Mircea Banias, fost director al Administratiei Porturilor Constanta, si secretarul general al MAI Laurentiu Mironescu, au declarat surse judiciare.

Senatorul PDL Mircea Banias a fost invinuit pentru favorizarea infractorului in dosarul privind vanzarea unor motoare industriale de la UCM Resita firmei lui Said Baaklini, achizitie ce a condus la o restituire de TVA in valoare de 60 milioane euro.

Mircea Banias a fost cercetat in acest dosar alaturi de Said Baaklini, Adrian Chebutiu, Coriolan Adrian Preda si Eugen Bogatu.

La inceputul acestui an, procurorii DNA au decis scoaterea de sub urmarire penala a lui Banias.

Mircea Banias este fostul director al Administratiei Porturilor Constanta, devenit apoi senator.

Said Baaklini este cercetat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, dupa ce UCM Resita i-a vandut patru motoare nefunctionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un pret de 50 de ori mai mare.

Baaklini, asociat unic si administrator al SC Libarom Agri SRL Bucuresti, este acuzat de evaziune fiscala, evaziune fiscala in forma tentativei si asociere in vederea savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, potrivit DNA.

In aceeasi cauza se fac cercetari si fata de Adrian Chebutiu, presedinte al Consiliului de Administratie si director general al SC UCM Resita SA, si Adrian Preda Coriolan, director executiv al aceleiasi societati, pentru evaziune fiscala, asociere in vederea savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, complicitate la evaziune fiscala si doua infractiuni de fals intelectual.

Banias: PDL nu a intervenit in numirea sefilor de la Vama Constanta

Cutremur in MAPN.2 generali, 24 ofiteri, 15 subofiteri, acuzati de coruptie

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
60429813
Drama care a nenorocit doua familii. 2 verisori s-au inecat in Dunare

Cei doi verisori s-au aventurat in fluviu, desi nu stiau sa inoate, si n-au trecut nici doua minute pina cand curentii i-au tras in adanc. Cativa barbati in putere s-au aruncat imediat in apa, dar nu i-au putut salva. N-au gasit nici trupurile baietilor

60490367
Un muncitor de la Apele Romane a murit intoxicat cu clor. Ancheta continua

Un accident de munca pare a fi in acest moment moartea unui angajat din Alba, al Apelor Romane, dar politistii investigheaza toate ipotezele posibile.

60439381
A baut toata ziua, la gratar, apoi s-a urcat la volan. Vezi urmarea

Un gratar de duminica s-a incheiat la spital pentru trei tineri din Timis, dupa ce un sofer a vrut sa-si conduca acasa doua prietene, desi bause bere toata ziua.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 26 19h20m13s441
Șpagă de 450.000 de euro pentru un proiect energetic. Un cunoscut expert sloven și un român au fost reținuți de DNA

Un cunoscut expert în energie din Slovenia a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită. Iar alături de el a ajuns în arestul poliției și un partener român, presupus complice.

Vlcsnap 2026 09 26 17h32m58s638
Primele obuziere K9 cumpărate de România au ajuns în țară. Unde vor fi fabricate următoarele unități

Primele trei obuziere autopropulsate K9, de calibru 155, fabricate în Coreea de Sud pentru Forțele Terestre, au ajuns în țară, împreună cu un vehicul blindat de recuperare și evacuare K19. 

Traian basescu pro tv 6
Băsescu: „Armata de manipulare și dezinformare a trecut la treabă”. Cum arată premierul ideal pentru „adevărații patrioți”

Desemnarea lui Siegfried Mureșan drept premier i-a revoltat pe „adevărații patrioți”, care nu suportă un om bine școlit și respectat în instituțiile europene și vor unul eventual fără bac, consideră fostul președinte Traian Băsescu.