Ședință a CGMB. Proiectul privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, pe ordinea de zi

62099346

Ședință a Consiliului General al Municipiului București, joi, de la ora 11.00. Pe ordinea de zi figurează 53 de proiecte de hotărâre, printre care şi cel privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez.

Tot pe ordinea de zi se află și noul regulament de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare.

De asemenea, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat marţi că va introduce pe ordinea de zi a şedinţei un proiect în baza căruia pacienţii trataţi de COVID-19 care donează plasmă ar urma să beneficieze de un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă sau pentru medicamente.

"Am scris un proiect dedicat acestei nevoi stringente, împreună cu medicii de la Administraţia Spitalelor, pe care îl voi adăuga joi pe ordinea de zi a Consiliului General. În esenţă, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienţi trataţi să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuţii, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adăuga şi un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă şi/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului, dar şi alte produse necesare", a scris Firea, marţi, pe Facebook.

Proiectele postate pe site-ul PMB vizează:

* Darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile Primăriei Capitalei către Maria şi Costică Constanda. Proiectul, supus pentru a cincea oară dezbaterii CGMB, conţine raportul de evaluare din 31 iulie, întocmit de către Mapps Master Appraisal - Business Valuation, realizat pentru două parcele de teren cu suprafeţele de 11.280 mp şi 3.695 mp împreună cu cele opt construcţii edificate pe acestea, de pe Şoseaua Nordului, nr. 140 B. Evaluatorul a estimat că valoarea de piaţă a imobilelor respective este de 109.669.579 lei (22.689.475 euro). Darea în plată a imobilelor ar urma să se aprobe sub condiţia încetării de către creditori, până la 31 decembrie 2020, a oricăror acte de executare silită făcute în baza titlurilor executorii.

Pe 7 august, Primăria Municipiului Bucureşti a fost informată de către Trezorerie despre depunerea unui dosar de executare, creditor fiind Costică Constanda. Primarul general, Gabriela Firea, preciza că PMB trebuie să-i returneze lui Costică Constanda 115 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din bugetul anual al Capitalei.

* Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei ar urma să fie conferit sculptorului Marian Zidaru, rectorului Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, pictorul Sorin Ilfoveanu, şi omului de afaceri de origine libaneză Roger El Akoury, fondator al Muzeului de Artă Recentă din Bucureşti.

* Un teren cu o suprafaţă de 630 mp, situat pe str. Gârlei nr. 6, Sector 1, în proximitatea Lacului Herăstrău, ar urma să fie dat în folosinţă gratuită Patriarhiei Române - Arhiepiscopia Bucureştilor, în vederea construirii unui lăcaş de cult. Darea în folosinţă se acordă Patriarhiei Române pe o perioadă de 49 de ani, iar cheltuielile pentru amenajarea lăcaşului de cult vor fi suportate de către Patriarhie. În situaţia în care în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a hotărârii nu încep lucrările de investiţii sau imobilul nu este folosit conform destinaţiei prevăzute, hotărârea îşi încetează aplicabilitatea. De asemenea, pe ordinea de zi figurează şi un alt proiect, potrivit căruia ar urma să se aprobe darea în folosinţă gratuită Fundaţiei Reut a terenului cu suprafaţa de 395 mp, situat în b-dul Mircea Vodă FN, Sector 3, în vederea desfăşurării de activităţi şcolare, pe o perioadă de 49 de ani.

* Constituirea unui fond de finanţare în valoare totală de 600.000 de lei în vederea acordării unor granturi de sprijin pentru galerii de artă care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti. Fondul va fi constituit din bugetul aprobat pentru acest an al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

* Operatorii de salubrizare vor fi obligaţi să spele străzile situate în zona centrală a oraşului minim o dată pe zi, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare. Şi măturatul se va realiza zilnic în zona centrală a oraşului, pe bulevarde, străzi principale, pasase/poduri rutiere sau pietonale. În zonele aglomerate se vor realiza două treceri pe zi, iar pe străzile secundare se va realiza o trecere la 2-3 zile.

Potrivit documentului, autorităţile locale ale sectoarelor 1-6 vor avea obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată pe cinci fracţii, respectiv: deşeuri biodegradabile, deşeuri de hârtie/carton, mase plastice, deşeuri de sticlă/metal şi deşeuri reziduale. În situaţia în care colectarea pe cinci fracţii nu este posibilă, din punct de vedere tehnic, economic, al protecţiei mediului, al sănătăţii populaţiei şi al respectării standardelor de calitate necesare, autorităţile locale vor avea obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată a deşeurilor municipale pe minimum două fracţii, umed şi uscat, urmat de un proces de sortare a fracţiei uscate prin care să obţină cel puţin patru fracţii: hârtie/carton, mase plastice, deşeuri de metal şi deşeuri reziduale.

* Aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea reabilitării, consolidării, refuncţionalizării împrejmuirii şi organizării execuţiei pentru 18 imobile de la adresele: str. Sfinţilor nr.13, str. Gabroveni nr. 18, bulevardul Pache Protopopescu nr. 54 , str. Dianei nr. 2, str. Franceză nr. 5, str. Şerban Vodă nr. 107, str. Şipotul Fântânilor nr. 5, str. Smârdan nr. 19, str. Academiei nr. 15 , str. Gladiolelor nr. 11 , str. Vasile Pârvan nr. 2 - 4 , str. Plantelor nr. 47, Calea Moşilor nr. 74, Calea Moşilor nr. 82, Calea Moşilor nr. 84, Calea Moşilor nr. 92, Calea Moşilor nr. 149, Franceză nr. 32. Proiectele totalizează 72,1 milioane lei, fără TVA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62141850
Lovitură pentru o rețea de trafic de droguri care acționa în Galați și Buzău

Lovitură dată de polițiști unei rețele de trafic de droguri, care acționa în județele Galați și Buzău.

62141848
Capitala şi alte zece judeţe, incluse pe lista zonelor de risc de către Germania. În ce condiții se intră în țară

Municipiul Bucureşti şi alte zece judeţe - Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea - au fost incluse, miercuri seară, de autorităţile germane, pe lista zonelor de risc privind răspândirea coronavirusului.

62141847
Dodon a anunțat că R. Moldova va folosi vaccinul împotriva Covid-19 produs de Rusia

Moldovenii vor fi printre primii beneficiari ai vaccinului anti-Covid-19 lansat de Rusia, iar anunțul a fost făcut miercuri chiar de către președintele Republicii Moldova.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.