Scandal monstru la Hunedoara. Un bărbat înarmat cu o bâtă de baseball a lovit șase oameni. Cum s-a terminat conflictul

62481278
Shutterstock

Un bărbat a intrat cu o bâtă de baseball într-un magazin din municipiul Hunedoara şi a lovit cu pumnii şi picioarele alţi 6 bărbaţi. Până la sosirea forţelor de ordine, un poliţist aflat în timpul liber a aplanat conflictul.

„La data de 06 septembrie 2024, în jurul orei 20:00, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată despre faptul că, pe fondul consumului de alcool, la un magazin alimentar din localitate a avut un conflict în care au fost implicate mai multe persoane. În cel mai scurt timp, spre locul indicat au fost direcţionate mai multe patrule de ordine publică, care i-au identificat pe cei implicaţi în altercaţie, 7 bărbaţi cu vârste cuprinse între 34 şi 53 de ani, din municipiul Hunedoara”, a transmis IPJ Hunedoara.

Un poliţist aflat întâmplător la locul scandalului, a reuşit să îi ia bâta de baseball bărbatului care a provocat scandalul.

„Până la sosirea echipelor de intervenţie, conflictul a fost aplanat de un bărbat de 45 de ani, poliţist în cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, aflat în afara orelor de program, care a l-a deposedat pe bărbatul care a provocat scandalul de obiectul contondent (bâtă de baseball) pe care îl avea asupra sa şi l-a determinat să renunţe la acţiunea sa violentă”, a precizat IPJ Hunedoara.

Scandalagiul era băut 

Potrivit IPJ Hunedoara, bărbatul care a provocat scandalul consumase alcool.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul respectiv, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi având asupra sa o bâtă din lemn, a pătruns în incinta şi pe terasa unui magazin alimentar, unde a agresat verbal şi fizic 6 bărbaţi, pe unii lovindu-i cu pumnii şi picioarele, pe alţii cu palma.
Persoanele vătămate au refuzat acordarea de îngrijiri medicale”
, a mai transmis IPJ Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au înregistrat dosar de urmărire penală pentru loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar faţă de bărbatul de 56 de ani au dispus luarea măsurii preventive a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta a fost dus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând ca, în cursul zilei de sâmbătă, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62481275
Percheziții DIICOT la un buzoian care creștea marijuana acasă. Cantitatea de canabis pe care polițiștii i-au confiscat-o

Un bărbat din Buzău a fost reținut de DIICOT după ce în curtea lui a fost găsită o plantație de canabis. În același dosar, un alt bărbat a primit control judiciar pentru trafic de droguri.

62481274
Amendă uriașă dată în România. Suma pe care va trebui să o plătească un bărbat care a abandonat câțiva pui de pisică

Un bărbat de 54 de ani, din municipiul Botoşani, a primit o amendă de 12.000 de lei, după ce a abandonat nişte pui de pisica, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

62481266
Dosar penal pentru poluare în Arad. Zeci de tone de deşeuri periculoase găsite la o firmă de dezmembrări auto

Poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu din Arad au depistat, în urma unui control la firme de dezmembrări auto, zeci de tone de deşeuri periculoase care erau depozitate necorespunzător. A fost întocmit dosar penal.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.