Sărbătoare a tradițiilor pe ulițele Muzeului Satului din Baia Mare. „Mândrie Maramureșeană” s-a aflat la a opta ediție

×
Publicitate

Timp de trei zile a fost mare sărbătoare pe ulițele Muzeului Satului din Baia Mare, unde s-a desfăşurat evenimentul „Mândrie Maramureşeană”, dedicat păstrării tradițiilor locale.

S-au organizat ateliere meșteșugărești pentru copii, dar și un târg al producătorilor locali, cu vânzare de bucate tradiționale sau de straie populare. Nu au lipsit nici concertele în aer liber sau sesiunile foto.
 

Cântece și voie bună, pe ulițele Muzeului Satului din Baia Mare
 

Timp de trei zile, pe ulițele Muzeului Satului din Baia Mare, s-au auzit cântecele moroșenilor, dar s-a simţit și mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor. Un grup de tineri din Maramureș a mobilizat întreaga comunitate pentru a organiza un eveniment de promovare a tradițiilor locale.

Anne Marie Hordău, organizator: „Suntem la cea de a opta ediție a evenimentului nostru „Mândrie Maramureșeană” și ne bucurăm că am reușit, cu o gaşcă de tineri iubitori de tradiţie, să organizăm acest eveniment, în acest Maramureş încărcat de tradiţie. Vor fi ateliere pentru copii, concerte, târg al producătorilor, bucate tradiționale și multe alte surprize”.

Nu au lipsit nici producătorii locali, care au dus la târg bucate alese.

Oana Nicoleta Groza, producător: „Am venit cu dulcețuri și zacuscă, produse tradiționale din Maramureș, celebra silvoiță. Zacusca de fasole, dulceață de afine, dar și câteva produse exotice, dulceață de căpșuni cu mentă și dulceață de lapte”.

Andreea Julei, producător: „Este din ce în ce mai mare cererea pentru produse naturale, ceaiuri, săpunuri, produse din plante făcute în loturi mici, care respectă natura. Așa făceau și străbunii noștri instinctiv, nu i-a învățat nimeni, știau că trebuie respectată natura”.
 

Copiii, cei mai bucuroși participanți
 

Cei mai bucuroși au fost copiii, care au învățat să-și facă bijuterii tradiționale, au fost pictați pe față ori s-au jucat jocurile copilăriei.

Fetiță: „Astăzi am vizitat diferite locuri, am confecționat instrumente de cântat, am primit baloane, m-am pictat pe față, m-am distrat astăzi”.

Băiat: „Eu lucrez la un preș, e destul de greu. Să faci un covor din ăla cum face bunica, durează cam o săptămână”.

Fetiță: „Lucrez la o brățară cu mărgele și mă iau după acest model, durează vreo două ore. Aici am învățat”.
 

Ce au învățat și cei mai mari
 

Cei mai mari au învățat de la meșteri să lucreze la război sau să folosească fuiorul.

Tânără: „Mi se pare foarte frumos. Am încercat când eram mai mică, dar am uitat”.

Spre seară, cu toții s-au prins în hore și s-au bucurat de concertele în aer liber. Evenimentul „Mândrie maramureșeană” a ajuns la a 8-a ediție, iar organizatorii își doresc să îl transforme într-o tradiție.
 

Citește și: Două microbuze s-au ciocnit pe Autostrada A1. 11 persoane au fost rănite

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62268388
Tuzla: Peste 100 de oameni au sărit, în tandem, cu parașuta. „E cea mai frumoasă experiență”

Un nou sezon de parașutism s-a deschis la finalul săptămânii trecute, la mare. Peste 100 de oameni au sărit, în tandem, de la 4000 de metri, la Tuzla, în primele patru zile, iar mulți alții sunt așteptați să vină în perioada următoare.

62268387
SUA va finanța studiile pentru realizarea unei centrale nucleare în Dâmbovița

Guvernul Statelor Unite va finanţa cu 14 milioane de dolari studiile pentru realizarea în România, în județul Dâmbovița, a unei centrale nucleare cu reactoare modulare mici, dezvoltate de firma americană NuScale Power.

62268383
Intervenție dificlă pentru salvamontiști. Un bărbat de 130 de kilograme a anunțat că îi este imposibil să coboare de pe munte

Intervenție la limită a salvamontiştilor în Bucegi, după ce un bărbat de 130 de kilograme i-a anunțat că îi este imposibil să mai coboare de pe munte.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.