S-a încheiat pelerinajul la Mănăstirea Nicula. Icoana Maicii Domnului, înconjurată de zeci de mii de credincioși

×
Publicitate

Dealul mănăstirii Nicula din Cluj a fost acoperit de oameni de Sfânta Maria Mare, când e şi zi de hram: Adormirea Maicii Domnului.

Peste 25.000 de credincioși au participat duminică la Sfânta Liturghie, iar azi-noapte, icoana considerată făcătoare de minuni, veche de peste 300 de ani a fost purtată în procesiune. Şi, ca în Vinerea Mare, vechea biserică, din lemn a fost înconjurată de trei ori.

După tradiţie, unii pelerini veniţi la Nicula au înconjurat sâmbătă seară, pe coate și în genunchi biserica, în semn de smerenie, pentru iertarea păcatelor.

Au fost peste 25.000 de credincioşi, şi mulţi dintre ei au dormit sub cerul liber, în curtea mănăstirii, așteptând momentul în care icoana Maicii Domnului să fie scoasă din biserică, în procesiune.

Preoţii şi mulţimea de pelerini au înconjurat biserica de trei ori, au cântat Prohodul Maicii Domnului şi multe pricesne, imnuri dedicate Fecioarei Maria.

Iar la Sfânta Liturghie, oficiată de mitropolitul Clujului şi alţi ierarhi, curtea a fost plină de oameni. Mulţi spun că vin an de an în pelerinaj la Manastirea Nicula, după ce Maica Domnului a făcut minuni în vieţile lor.

„Am fost la pat şi m-a ajutat Maica Sfântă ca după 8 operaţii să umblu, de trei ani vin, mă ajută, mai ales că sunt văduva de 13 ani” mărturisește o femeie.

„Am venit pe jos. La vârsta mea, de 72 de ani, mă bucur că am reuşit să mai vin. Venim an de an” spune o altă credincioasă.

Un bărbat a venit din Satu Mare: „Am fost atent la tot ce s-a întâmplat în jur, la slujbe, am mers la icoane. Fără cuvinte!” spune acesta.

La finalul slujbei, credincioșii au primit sarmale şi ghiveci de legume, apoi s-au îndreptat spre case în liniște. În folclor, se spune că între 15 august şi 8 septembrie, când e Sfânta Maria Mică, adică naşterea Fecioarei Maria, timpul parcă stă în loc, omul nu îmbătrâneşte şi frunzele încep să se îngălbenească, dar nu cad. Iar dacă înfloresc trandafirii e semn că vara nu se grăbeşte să lase loc toamnei.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cel mai aglomerat weekend de pe litoral. Turist: „Unde să mergem, la nudiști?!”

Peste 300.000 de turiști sunt pe litoral, în cel mai aglomerat weekend al sezonului, potrivit agențiilor de turism. „Nebunia" vârfului de sezon se vede peste tot: în trafic, pe plaje sau la terase.

Lemnul arborilor seculari, la mare căutare în industria mobilei. Cum poti fi protejați

Deşi are tot mai puţini arbori seculari, România nu ştie nici să îi protejeze, nici să îi pună în valoare.

Un supermarket din SUA s-a prăbușit: “Ferestrele se spărgeau ca la cutremur. O grămadă de resturi și praf”. VIDEO

Un supermarket din Nevada s-a prăbușit la puțin timp după ora deschiderii. Din fericire, au fost înregistrați doar patru răniți, iar viețile acestora nu sunt puse în pericol.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.