Românii vor plăti mai puțin pentru încălzirea locuinței din ianuarie. Sistarea agentului termic, interzisă

62154157
Shutterstock

Românii vor plăti mai puțin pentru încălzirea locuinței începând din ianuarie 2022. TVA-ul la energia termică furnizată în sistem centralizat va scădea de la 19% la 5%, prevede o lege publicată marți în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.ro.

În plus, pe lângă această schimbare,producătorii de energie termică vor fi obligați să furnizeze căldură populației pe toată perioada iernii.

„Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii și/sau furnizorii de agent termic primar, precum și sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară", se precizează în lege.

Documentul mai stabileşte, între altele, că serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat poate fi efectuat, în totalitate sau parţial, şi de către operatori privaţi, prin concesionare, parteneriat public-privat sau în oricare altă formă prevăzută de lege.

Va fi asigurat accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor şi producătorilor de energie termică la reţelele termice şi la serviciul public de alimentare cu energie termică, în condiţiile legii.

Textul stipulează că înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice locale.

"Racordarea la reţelele de transport sau de distribuţie a energiei termice care aparţin proprietăţii publice sau private a unităţilor administrativ-teritoriale este liberă pentru orice producător de energie termică, în condiţiile legii. Autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară pot decide să suporte în tot sau în parte costurile de racordare a consumatorilor şi/sau a producătorilor, în funcţie de interesul comunităţii, cu respectarea prevederilor legale şi a condiţiilor de acordare a ajutorului de stat", mai prevede legea.

Actul normativ defineşte condominiul ca fiind un sistem de încălzire având la bază multiple soluţii tehnice de încălzire ce pot utiliza în mod unic sau combinat mai multe surse de materie primă energetică asigurând reducerea emisiilor de carbon şi un grad înalt de eficienţă energetică.

"În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă (...) tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit", se mai arată în textul legii.

Documentul stabileşte, de asemenea, că până la 31 decembrie 2021 Guvernul aprobă schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă valabilă în perioada 2021-2029 elaborată de Ministerul Energiei. Legea prevede şi contravenţiile şi infracţiunile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Percheziții DNA la Sindicatul Liber din Metrou și la reședința lui Ion Rădoi. Sunt vizate și două primării din București

La trei luni de când angajații de la metrou au intrat în grevă și au blocat liniile o zi, procurorii DNA fac cercetări pentru fapte de corupție, la sindicat. În total, au făcut 16 percheziții, una la vila lui Ion Rădoi, din Sinaia.

Ministrul Mediului: Pentru maşinile mai vechi de 15 ani va exista cu siguranţă o măsură într-un timp relativ scurt

O măsură privind maşinile mai vechi de 15 ani va exista în cel mai scurt timp, în condiţiile în care inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Concurenții de la emisiunea "Ce spun românii" au donat pentru a o ajuta pe Gabriela

Gabriela, fetița de 11 ani din Gorj care de ziua ei nu și-a dorit decât un braț de lemne pentru a-şi încălzi locuinţa, a primit acum noi daruri.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.