România, măturată de ape. Drama unui bărbat a cărui casă a fost pentru a doua oară ruinată de inundații

×
Publicitate

Vijeliile care au măturat o jumătate de ţară au lăsat în urma oameni deznădăjduiţi, într-o mare de apă şi noroi.

6 judeţe sunt vizate de un cod portocaliu, iar trei sferturi din teritoriul României, rămâne sub cod galben. Totul după ce potopul din ultimele zile a distrus deja: case, drumuri şi poduri, iar zeci de persoane au fost evacuate.

În următoarele zile termometrele vor indica însă 40 de grade Celsius.

În comuna Biliești din Vrancea, oamenii îşi numără pagubele.

Apa nu s-a retras, pentru că nu are unde. Pământul musteşte, iar drumurile şi curţile sunt pline de nămol.

Pe un bărbat soarta l-a încercat din nou. În 2005 o furtună violentă i-a pus la pământ locuinţa părintească. Acum a retrăit coşmarul în casă nouă ridicată de el.

Când s-a întors lucrurile pluteau în apă de aproape un metru.

Omul îi mulţumeşte însă cerului pentru că trăieşte. Când a început furtuna şi-a luat nevasta, fiul şi nepoţii şi au fugit în zonă înaltă a satului.

Nelu Eza, proprietarul casei: "Sunteţi primii oameni care m-aţi întrebat, alte autorităţi nu am întâlnit până acum să vină să mă întrebe măcar ce fac aici, ce ai păţit, ce s-a întâmplat?"

În satul Biliești oameni şi animale suferă, deopotrivă.

70 de gospodarii au fost făcute una cu pământul şi aproape 60 de oameni sunt evacuaţi.

Paula Lemnaru, localnică Bilieşti: "Am reuşit să plecăm cu vaca, am scos porcul. Zece pui i-am aruncat în pod şi noi am plecat, am fugit ca să nu. Ne-am întors pe seară şi era nenorocire."

Zona este în continuare sub o avertizare de cod galben de vijelii.

Şi Dobrogea este încercată, de două zile, de vijelii.

Duminică, pe malul lacului Murighiol o tornadă a măturat luciul apei, băgând în sperieţi mai mulţi pescari.

Fuiorul a fost surprins şi dintr-un alt unghi, de lângă Mahmudia.

De altfel, după ciclonul care a adus cu el ploile şi vijeliile din ultimele zile, litoralul a fost martorul unor fenomene extreme. În imagini o tornadă impresionantă se formeza pe Marea Neagră în apropiere de Odessa.

În judeţul Galaţi, autorităţile au început să deverseze controlat apa din lacul de acumulare de la Movileni pentru a preveni inundarea localităţilor din aval, aflate de-a lungul Siretului.

Şi în oraş este dezastru după ploile torenţiale din ultimele zile. Un cartier arată acum că după bombardament. Apa a săpat pe sub şosele şi trotuare, iar astfaltul a început să cedeze.

Oraşul Galaţi este construit în mare parte pe un strat de argilă, iar furtunile de săptămâna trecută şi-au arătat efectele, unde s-au format gropi de mari dimensiuni.

În zilele următoare, România va oscila între vijelii şi caniculă.

Meteorologii anunţă în continuare vreme instabilă, mai ales seara, aşa că nu scăpăm de ploi care vin însoţite şi de vânt puternic care produce acele fuioare şi trombe marine. Un astfel de fenomen periculos a fost observat de un telespectator în zona Otopeni.

Abia de joi se mai răresc ploile şi vor veni mai mult în zonele de munte. Până atunci, însă,  tot în zone din Dobrogea şi Moldova va ploua mult. Şi am văzut deja ce pagube sunt cu zeci de gospodarii inghitie de apă, drumuri şi poduri rupte.

Dar de marți meteorologii anunţă un alt fenomen meteo periculos: canicula! Temperatura creşte, mai întâi în vestul ţării, cu peste 35 de grade Celsius, iar în condiţii de multă umezeală de la aceste ploi, vorbim de disconfort termic ridicat. Cu cât raportul dintre temperatură şi umezeala e mai mare, cu atât vom suporta mai greu canicula. Probabil cea mai toridă zi va fi joi când în vestul şi sud vestul ţării vom avea şi 40 de grade, la umbră, iar în Bucureşti 35.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
VIDEO. Noi imagini cu șoferul atacat în trafic, în București. Și femeia era înarmată cu un cuțit

Au apărut noi imagini cu incidentul scandalos petrecut pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei, în care un bărbat înarmat cu o crosă de golf și partenera sa au atacat un șofer în trafic. Imaginile surprinse de un martor arată că și femeia era înarmată.

Cod roșu de furtună lângă București. Românii au fost avertizați prin RO-ALERT

A fost emis cod roșu de furtună, la nord de București, în localitățile Periș, Balotești, Snagov, Ciolpani, Tunari și Corbeanca. Potrivit ANM, se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, intensificări ale vântului, grindină.

Două surori au dispărut în Dunăre, la Isaccea. Una ar fi încercat să o salveze pe cealaltă

Două fete, cu vârste de 11 şi 12 ani, sunt căutate în Dunăre, începând de luni după-amiază, de scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta şi de localnici, în zona portului oraşului Isaccea, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţ

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.