România, cuprinsă de caniculă. În Timișoara, termometrele au arătat 42 de grade Celsius la umbră

×
Publicitate

Cupola de foc s-a lăsat peste România cu trei coduri rele de caniculă: roșu în cinci județe din vestul țării, portocaliu și galben în rest.

La 42 de grade la umbră, recordul Timișoarei din ultimii 15 ani, oamenii au căutat puțină răcoare în case sau la centrele de prim ajutor, dacă erau deschise. Cine a simțit că nu mai poate, a chemat ambulanța. Medicii ne transmit să ne ferim cât putem de soarele crud și în zilele care vin, pentru că luna lui cuptor este periculos de fierbinte pentru oameni și animale.

La amiază, o femeie din Timișoara a căzut din picioare în fața unei biserici. Din cauza căldurii a simțit că se sufocă.

Femeie: Acolo la biserică am căzut. Mi s-au îmmuiat picioarele și am picat.

Numai în Timișoara, până la prânz, zeci de oameni au ajuns la spitalul de urgență doborâți de soarele puternic.

Mihai Grecu, șef UPU Spital Județean: De azi dimineață până acum la noi s-au prezentat peste 50 de persoane, ceea ce e relativ mult pentru o dimineață de sâmbătă. Peste 10 persoane au fost cu afecțiuni care au fost fie agravate de căldură, fie determinate de căldură.

Pentru județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj meteorologii au emis cod roșu de caniculă. În Timișoara, temperaturile au depășit recordul ultimilor 15 ani pentru luna lui cuptor.

Erau 42 de grade Celsius, la umbră. O temperatură record pentru luna iulie, spun meteorologii. O temperatură similară a mai fost înregistrată în anul 2007, când termometrul a indicat 41,1 grade Celsius. Sâmbătă, recordul a fost doborât.

Cine n-a mai suportat zăpușeala din apartamente a căutat apă rece afară.

În oraș au apărut centre de prim-ajutor pentru caniculă. Dar, în Timișoara funcționează patru centre de prim-ajutor amplasate în cele mai aglomerate zone. Reporterul PRO TV a mers la unul dintre aceste puncte, însă din păcate, este închis în cea mai călduroasă zi. DSP a transmis că programul de lucru este de luni până vineri.

În Cluj-Napoca, oamenii au făcut baie în fântânile arteziene

În Cluj-Napoca, un centru deschis i-a ajutat pe trecători să-și continue cu bine drumul. Oricine e binevenit să-și tragă sufletul la umbră și să bea un pahar de apă.

Bărbat: Am fost în Oser, la piață.

Reporter: Și a fost neapărată nevoie să mergeți, pe căldura asta?

Bărbat: Nu am fost de 3 săptămâni, stau în casă, că am probleme cu sănătatea. Trebuie să mă mai mișc.

Un tânăr n-a mai așteptat să ajungă acasă și a făcut duș chiar în fântânile arteziene din oraș.

Tânăr: E cald. De aia ne răcorim. M-am udat cu apă de la fântână.

A fost pârjol în mai toate orașele mari.

Măsurătorile standard făcute sâmbătă la stația meteorologică Filaret arătau că nu au fost mai mult de 38 de grade în Capitală. Însă dacă vorbim de temperaturile resimțite - au fost până la 43 de grade. Iar la soare a fost chiar și mai cald.

Femeie: Rău, greu, ne-am băgat la umbră la pom, dacă ni se face rău ne ducem aici la cimitir.

Duminică, canicula se concentreaza în sudul țării unde va fi cod portocaliu, iar temperaturile vor ajunge la 41 de grade la umbră.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Avertisment MAE pentru românii care vor să plece în Grecia și Croația. Incendiile lovesc tot mai multe regiuni

Ministerul nostru de Externe îi atenționează pe românii care se pregătesc să plece în Grecia și Croația să țină cont de valul de caniculă cu temperaturi de peste 40 de grade. Dar și de riscul de incendii care lovesc tot mai multe regiuni.

O femeie a fost decapitată după ce a fost lovită de o mașină pe A1. Traficul este îngreunat pe sensul către București

O femeie de 85 de ani a fost decapitată după ce a fost lovită de o mașină, sîmbătă, pe A1, sensul către București.

Viktor Orban, la Tușnad: „Strategia în războiul din Ucraina a eșuat. Stăm într-o mașină care are pană”

Premierul Ungariei a atacat din nou Uniune Europeană. „Strategia în războiul din Ucraina a eșuat. Stăm într-o mașină care are pană”, a spus Viktor Orban.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!