România are, la Bruxelles, zece dintre cei mai influenți 100 de europarlamentari. Ce au făcut în ultimii cinci ani

62451941
Getty

Zece dintre cei mai influenți 100 de europarlamentari din actuala legislatura sunt români, ceea ce înseamnă că au un cuvânt greu de spus în legile care modelează viața a peste 440 de milioane de oameni din UE, se arată într-un raport EU Matrix.

România are, în total, 33 de europarlamentari la Bruxelles, care fac parte din grupurile PPE, S&D şi Renew.

Conform datelor de pe site-ul Parlamentului European, în ultimii cinci ani, europarlamentarii români au abordat atât teme de relevanţă europeană, cât și subiecte de interes pentru România.

Câteva exemple de astfel de teme sunt: construcţia de autostrăzi în România, Magistrala de metrou M6 (Gara de Nord - Aeroport Otopeni) din Bucureşti, situaţia fondurilor europene atrase de România, aderarea la Schengen, combaterea sărăciei și a abandonului şcolar, consumul ridicat de pesticide, declinul demografic precum și sprijinirea industriei româneşti.

De asemenea, eurodeputații au cerut sprijin pentru IMM-urile din România și au pus în repetate rânduri pe agendă problemele specifice ale fermierilor din țara noastră.

Mai mulți eurodeputați, în frunte cu fostul președinte Traian Băsescu s-au concentrat pe politica externă a UE, prin mai multe propuneri de rezoluţie referitoare la politica de extinderea Uniunii Europene, la sancţiunile împotriva Rusiei, în urma invaziei din Ucraina, etc.

O lege importantă la care au pus umărul europarlamentarii români este AI ACT, un document fără precedent la nivel global, care reglementează folosirea Inteligenței Artificiale în țările UE. Raportor al Parlamentului pe această lege a fost Dragoș Tudorache, aflat în top 10 al celor mai influenți europarlamentari, potrivit EU Matrix.

UE vrea să se asigure că sistemele de inteligență artificială utilizate în țările membre sunt sigure, transparente, ușor de urmărit, nediscriminatorii și prietenoase cu mediul. Sistemele de inteligență artificială ar trebui supravegheate de oameni, și nu automatizate, pentru a preveni orice consecințe periculoase.

Un alt succes important al europarlamentarilor români a fost adoptarea Rezoluției care cere Comisiei Europene să negocieze cu Rusia –atunci când condițiile o vor permite - repatrierea Tezaurului național al României, confiscat de Moscova în timpul Primului Război Mondial.

Tezaurul României, care includea rezervele de aur ale Băncii Naționale, bijuterii ale Coroanei și alte valori importante, era în pericol de a fi capturat de forțele germane. Pentru a nu cădea în mâinile inamicului, guvernul român a luat decizia de a trimite tezaurul într-un loc sigur.

Aurul a fost adăpostit la Moscova în timpul primului Război Mondial, dar URSS și, ulterior, Federația Rusă au refuzat constant înapoierea acestuia.

Practic, rezoluția transformă problema tezaurului românesc furat de Rusia, dintr-o dispută bilaterală între București și Moscova, într-o problemă a Uniunii Europene cu Rusia, având șanse mult mai mari de fi negociată cu succes, atunci când vor avea loc noi negocieri pe această temă.

Dintre europarlamentarii români, cea mai harnică s-a dovedit a fi Ramona Strugariu. În aprilie 2024, publicația Politico a plasat-o pe poziția 5 din 705, în clasamentul tuturor europarlamentarilor, pentru că a depus și consemnat cele mai multe amendamente din această legislatură, 10.427.

În calitate de raportoare a Parlamentului European, Ramona Strugariu a negociat, printre altele, prima Directivă privind combaterea corupției de la nivel european, precum si adoptarea Regulamentului care garantează funcționarea presei libere în Europa.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Tot mai mulți tineri angajați din România continuă să locuiască cu părinții. „E mai comod. Nu plătești facturi, mâncare”

Numărul tinerilor angajați care încă locuiesc cu părinții a crescut în ultimii ani, potrivit datelor unei agenții europene. Iar România se află printre țările fruntașe.

Minorii nu mai au voie să-și facă tatuaje sau piercinguri. Pentru o gaură în ureche trebuie să fie însoțiți de părinți

Avem reguli noi pentru saloanele în care se fac tatuaje artistice, piercinguri corporale, sau implanturi în piele.

După ce criterii își aleg tinerii din Generația Z joburile. Care sunt cele mai dorite profesii

Potrivit unui studiu recent, majoritatea tinerilor care sunt întrebați ce profesie și-ar dori răspund IT-ist sau influencer.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.