Reacția IGPR după acuzațiile lui Sebastian Ghiță la adresa lui Kovesi

61940274
Inquam Photos / Octav Ganea

Inspectoratul General al Poliției Române a reacționat după ce fostul deputat, Sebastian Ghiţă, a acuzat că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut bani să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

”Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media, precum și interesul major al publicului în ceea ce privește extrădarea și aducerea în țară, din Indonezia, a unui cetățean român, condamnat într-un dosar penal și pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Inspectoratul General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienescă Internațională, are atribuția legală de escortare din statul solicitat, în România, a persoanei extrădate și de predare a acesteia autorităților competente române în vederea încarcerării.

Preluarea persoanei extrădate se realizează în baza unei decizii definitive a autorității judiciare competente din statul solicitat, decizie care se comunică Ministerului Justiţiei din România. Termenele de preluare sunt stabilite de comun acord cu autoritățile statului solicitat, preluarea efectivă având loc după ce sunt îndeplinite toate condițiile logistice, acestea variind în funcție de mai mulți factori (ex: destinația).

În ceea ce privește achiziționarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în țară a unui cetățean român, în anul 2011, condamnat într-un dosar penal și pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, vă informăm că procedura a fost derulată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice.

Negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. În acest caz, a fost declarat câștigător operatorul economic S.C. ION ȚIRIAC AIR S.R.L., iar serviciile achiziționate au vizat transportul de pasageri, pe ruta București - Jakarta și retur.

Semnarea contractului de prestare servicii și decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliției Române. Contractul, în valoare 234.207,30 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 14.04.2011.” este comunicatul IGPR.

Sebastian Ghiţă susţine că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

"După ce am prezentat statului român toate elementele privin activitatea infraţională a acestui grup Onea – Kovesi am văzut că nimic nu s-a întâmplat şi că tot ce face acest grup dosare fabricate este ascuns, pitit. Ce m-a făcut să fac această plângere este că această secţie de urmărire a magistraţilor permite cetăţenilor să prezinte probe", a declarat Sebastian Ghiţă la România TV.

La începutul lui 2017 Sebastian Ghiţă susţinea că o firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, din Jakarta, la cererea lui Kovesi şi a statului.

"La cererea lui Kovesi, o firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea domnului Nicolae Popa din Indonezia. Realitatea este că o firmă privată, la cererea statului român, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI şi care a furat sute de mii de oameni. O întreb pe doamna Kovesi: ce fel de operaţiune o fi asta? Oare suntem vinovaţi de spălare de bani? E doar dânsa sau sunt doar eu? Am acţionat eu în numele statului român?", a spus atunci Sebastian Ghiţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62007713
Tânărul care și-a bătut cu bestialitate iubita, audiat de polițiști după o lună

După o lună în care nu a fost deranjat de poliţişti, bărbatul din Ilfov care şi-a bătut fosta iubită, a ameninţat-o cu moartea şi a postat imaginile pe Facebook a ajuns la poliţie.

62007711
Maşina spulberată de un tren, în Cluj. Şoferul nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată

Un bărbat de 72 de ani a murit marți dimineaţă, când maşina lui a fost spulberată de un tren în localitatea Jucu din Cluj. Victima se afla la volan şi nu s-a asigurat la o trecere de cale ferată. Pasagerul din dreapta a fost grav rănit.

62006160
Polițist din Timiș, lovit cu brutalitate în timpul unei intervenții. A ajuns la spital inconștient

Un polițist din comuna timișeană Checea a fost agresat fizic în timpul unei intervenții, fiind transportat la spital în stare de inconștiență.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.