Razie a Poliției Rutiere, sâmbătă noapte. Câți șoferi băuți și drogați au prins

62142331
Pro TV

O razie a poliției rutiere din Capitală a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică iar polițiștii au reușit să prindă chiar și câțiva șoferi băuți sau sub influența drogurilor.

În total, polițiștii au aplicat 134 de amenzi, într-o acţiune care a avut ca scop depistarea şoferilor care conduc băuţi sau sub influenţa drogurilor. De asemenea, s-au întocmit 14 dosare penale, cele mai multe pentru consum de alcool şi cinci pentru consum de droguri, se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.


„În noaptea de 29/30 august a.c., începând cu ora 20.00, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principale artere din municipiul Bucureşti pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa substanţelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice”, a anunţat, duminică dimineaţă, Brigada Rutieră a Capitalei.

 

Aproape 100.000 de lei în amenzi

 

Amenzile acordate sunt de peste 98.300 de lei, iar polițiștii au reținut și 29 permise de conducere: 12 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, 9 pentru infracţiunile constatate (5 consum de substanţe psihoactive, 4 consum de băuturi alcoolice) şi 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constate.

Din cele 14 dosare penale, polițiștii au deschis patru pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice și cinci pentru conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive.

Alte trei dosare penale au fost întocmite pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere iar două pentru conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

 

Tânăr prins drogat și cu cannabis în mașină

 

Un bărbat în vârsta de 62 de ani a condus un autovehicul pe Str. C.A.Rosetti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr în vărstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe Şos. Kiseleff, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de cannabis.

Un alt tânăr, de 28 de ani, a condus un autovehicul pe Bd. Nicolae Grigorescu sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de cannabis şi cocaină. Totodată, poliţiştii au verificat maşina şi au găsit câţiva muguri de culoare verde, posibil de cannabis.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62139689
Cum va fi vremea duminică. Canicula pune stăpânire pe toată țara, cu maxime de 37 de grade Celsius

Aerul se încinge din nou foarte tare duminică şi canicula revine în zonele de câmpie şi podiş. Cerul va fi mai mult senin şi doar pe la munte mai apar câţiva nori iar vântul va avea intensificãri în vestul, estul şi sud-estul ţării.

62145064
Incendiu în orașul Moreni. Un bloc întreg a fost evacuat după ce un apartament a luat foc

A fost panică într-un bloc din orașul Moreni în județul Dâmbovița după ce un apartament a fost cuprins de flăcări.

62145043
Operațiune de amploare pe litoral. Poliția face ”curățenie” în rândul vânzătorilor ambulanți

Poliția încearcă să mențină ordinea pe plajele aglomerate unde nu doar turiștii încalcă regulile ci și comercianții.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.